Life

Lovitură pentru PRO TV! Cabral se retrage după experiența din Dominicană. Detalii exclusive

Cabral se retrage de pe micile ecrane pentru o perioadă, fiind extrem de extenuat după munca infernală pe care a depus-o la PRO TV în ultimele luni.
28.11.2022 | 13:00
Lovitura pentru PRO TV Cabral se retrage dupa experienta din Dominicana Detalii exclusive
Cabral se retrage o perioadă de la PRO TV pentru a fi cu familia. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici” și-a pus amprenta nu doar asupra participanților, asupra celor care au concurat în cele mai vitrege condiții, ci de suferit după toată experiența din Republica Dominicană a avut și unul din prezentatori, mai exact Cabral!

Cabral, extrem de obosit după filmările pe bandă rulantă pentru două emisiuni de la PRO TV

Realizatorul „Ce spun românii” a decis să se retrage o perioadă de pe micile ecrane, iar FANATIK vă prezintă detaliile în exclusivitate despre această hotărâre care i-a luat pe șefii postului de televiziune prin surprindere!

ADVERTISEMENT

Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, perioada pe care Cabral a petrecut-o în Republica Dominicană l-a făcut pe acesta să conștientizeze care sunt lucrurile cu adevărat de preț din viața sa. Cabral Ibacka a luat decizia motivând o oboseală prea mare și dorința de a petrece mai mult cu familia.

Cabral i-a anunțat pe producătorii de la PRO că are nevoie acută de un moment de respiro, imediat după finala reality-show-ului pe care l-a prezentat cu Adela Popescu.

ADVERTISEMENT

Este un adevărat haos la postul de pe Pache Protopopescu, cei de la PRO TV încercând să-l convingă pe moderator să mai reziste nițel, mai ales că avea de filmat în continuare câteva ediții la „Ce spun românii”.

„Ce spun românii”, în stand-by

FANATIK a aflat că prezentatorul a filmat destul de multe ediții în avans, însă grila nu este acoperită în totalitate. Așadar, mai e nevoie de câteva filmări, iar ritmul în care acestea s-au produs a fost până acum unul de-a dreptul infernal. Înainte de a pleca în Dominicană, Cabral filma și câte 4-5 ediții pe zi fiind, practic, de dimineața până seară departe de casă.

ADVERTISEMENT

De altfel, platoul unde s-a filmat finala „Sunt celebru, scoate-mă de aici” este același în care se înregistrează emisiunea „Ce spun românii”. A doua zi după încheierea reality-show-ului, studioul a fost reamenajat pentru emisiunea de la ora 18:00 a lui Cabral.

Vedeta PRO TV a petrecut câteva luni grele în Dominicană și nu apucase să se odihnească suficient după înregistrările-maraton la „Ce spun românii”. Una din cele mai grele experiențe pentru el și familie a fost venirea uraganului, care a dat peste cap întreaga echipă de filmare, băgându-i în sperieți și pe concurenți.

ADVERTISEMENT

„Nu știu cât am reușit, dar știu cât am încercat”

Soțul Andreei Ibacka a confirmat, de altfel, pe blogul personal această informație obținută de FANATIK, dorind să le spună fanilor săi că nu este o văicăreală și că vrea să fie înțeleasă retragerea sa temporară.

„Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait.

M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite. Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine.

Nu știu cât am reușit, dar știu că am încercat. Acum… nu-și închipuie nimeni că se va opri din învârtit bolovanul ăsta pe care trăim pentru că pun eu cracu’n frână. Nu va dispărea gravitația și nici nu se vor opri iepurii din făcut dragoste. Toate merg mai departe bine-mersi.

Doar că eu… Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei. Și sper să fim bine. Ceea ce vă doresc din inimă și vouă”, este o parte a mesajului scris de prezentator pe cabral.ro.

ADVERTISEMENT