Fotbal intern

Lucian Sânmărtean îi este recunoscător pe viață lui Adrian Porumboiu: „El mi-a salvat cariera!”

27.04.2020 | 20:57
Lucian Sanmartean ii este recunoscator pe viata lui Adrian Porumboiu El mia salvat cariera
Lucian Sânmărtean îi este recunoscător pe viață lui Adrian Porumboiu: „El mi-a salvat cariera!”. Sursă foto: frf.ro
ADVERTISEMENT

Lucian Sânmărtean îi rămâne recunoscător lui Adrian Porumboiu, fostul său patron de la FC Vaslui, despre care spune că i-a salvat cariera de fotbalist.

Lucian Sânmărtean, recunoscător pentru ajutorul primit de la Adrian Porumboiu

Lucian Sânmărtean a vorbit despre impactul pe care l-a avut Adrian Porumboiu în cariera sa: „A fost o etapa frumoasă la Vaslui. Domnul Porumboiu mi-a salvat cariera, iar prin jocurile mele cred că i-am arătat recunoștința.

ADVERTISEMENT

Mi-a dat posibilitatea să ajung la națională și să joc la un EURO. Ca atacanți, mi-a plăcut foarte mult Keșeru și Rusescu, dar cu Keșeru m-am înțeles cel mai bine”.

„Este suficient cât am performat în fotbal. O ciorbă reîncălzită nu mai e așa bună. Mă mențin și acasă, mă antrenez, mă joc cu fetița”, a mai spus Lucian Sâmărtean pentru DigiSport.

ADVERTISEMENT

Amintirea haioasă cu Anghel Iordănescu

Lucian Sânmărtean a recunoscut că nu mai este supărat pe Anghel Iordănescu și a povestit o întâmplare haioasă cu „tata Puiu”: „Era foarte interesant când ne vedeam dimineața la hotel, la cafea și vorbeam despre trecutul «sumbru».

Am vorbit cu domnul Pițurcă… Așa a considerat dânsul, să mă cheme mai târziu. Îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine și mi-a dat posibilitatea să joc la un turneu final.

ADVERTISEMENT

Și cu domnul Iordănescu am o relație bună. De câte ori mă vede, ridică mâinile și îmi spune. «Luci, mai iartă-mă o dată, că nu ai jucat prea mult la un turneu final»”.

„Din cauza faptului că am fost mai neînțeles, cum spune Adrian Porumboiu mereu prin interviuri, cu toți antrenorii am început cu stângul. Eu sunt mai sensibil, visător și așteptam să văd cum reacționează antrenorii.

ADVERTISEMENT

Ei veneau și voiau să schimbe, iar eu sunt mai domol. Antrenorii credeau că sunt mai detașat și că nu sunt gata să-mi dau viața pentru echipă și mă lăsau deoparte. Treaba se schimba când câștigam meciurile.

Domnul Porumboiu mi-a revitalizat cariera. M-a luat într-o perioadă în care mulți nu mai voiau să lucreze cu mine. Mi-a salvat cariera, iar eu i-am mulțumit prin evoluțiile mele”, a mai spus Lucian Sânmărtean.

ADVERTISEMENT