Ecaterina Ladin a vorbit despre viața ei de dincolo de micile ecrane, rolul Dalidei din Las Fierbinți transformând-o într-o adevărată vedetă la nivel național.
Partenera de serial a lui Mihai Bobonete a dezvăluit în podcastul acestuia că, deși toată țara o cunoaște ca Ecaterina Ladin, în viața reală oamenii îi spune altfel.
Mai exact, Ecaterina Ladin există doar miercurea și joia de la 20:30, când se difuzează serialul de comedie. În restul zilelor, familia și prietenii îi spun Tinca! Un alt lucru important, pe care Ecaterina a ținut să îl precizeze, este că Ladin nu e primul ei nume, ci cel dobândit după căsătorie.
Înainte să devină doamna Ladin, actrița din Las Fierbinți era cunoscută sub numele Tinca Țugulea. Interpreta personajului Dalida a vorbit, printre altele, și despre copilăria pe care a avut-o, dar și cât de mult i-a schimbat viața rolul din serialul de la PRO.
„Familia mea a fost o familie foarte liniștită, cu foarte mult simț al umorului. Am avut foarte multe chefuri, căci taică-meu era muzician.
În casa noastră au fost chefuri peste chefuri. Pian, acordeon, vioară am avut tot timpul în casă”, a declarat Ecaterina Ladin în podcastul lui Bobonete.
Actrița a povestit și situațiile mai puțin plăcute prin care a fost nevoită să treacă pe când era doar o copilă. Dincolo de petrecerile date în familie și de mediul vesel în care a crescut, au existat și clipe de cumpănă.
Tatăl actriței a intrat deseori în comă diabetică, iar cea care îl salva de cele mai multe ori a fost chiar ea. „Ce am învățat eu este că orice om care cade în fața mea, eu sunt prima care ajut.
Nu contează că are o boală sau ceva. Sunt prima care aleargă la un om pe stradă. Asta am învățat eu, legat de emoțiile triste”, a mai spus Ecaterina.