Incident grav în Capitală, aici unde mai mulți copii au ajuns la spital, după ce au înghițit îngrăşământ împrăştiat de Primărie prin parcuri. Micuții au fost atrași de substanța care are forma unor bobițe albastre.
Părinții s-au alarmat când au constatat că minorii au luat îngrășământul în mână, pentru a se juca. Ba chiar, unii dintre ei au înghițit substanța, crezând că bobițele respective sunt bomboane.
Situația a fost semnalată în parcurile Cişmigiu şi Izvor din București. Deși existau afișe care conțineau atenționări cu privire la substanța împrăștiată în locurile respective, mulți părinți le-au văzut prea târziu.
Prin urmare, ei au ajuns cu copiii la camerele de gardă. Având în vedere că nu știau despre ce fel de substanță este vorba și cât este de periculoasă, bucureștenii s-au speriat îngrozitor. Specialiștii spun că dacă sunt ingerate în cantități mari, bobițele pot provoca probleme serioase de sănătate.
„Poate să dea ameţeli, tot felul de alte simptome gastrointestinale. Hipertensiune, tahicardie, super secreţii”, a transmis medicul toxicolog Marius Chipurici, potrivit Observator News.
Cu toate acestea, reprezentanții Administrației Lacuri și Parcuri susțin că îngrășământul respectiv nu ar fi toxic, fiind un amestesc de minerale, precizează sursa citată. Pe de altă parte, biluțele nu ar trebui înghițite.
„Substanța activă a produsului este un amestec de azot, potasiu, magneziu, calciu și fier care se eliberează în sol, pe timp îndelungat, sub acțiunea factorilor de mediu (ploaie, rouă etc).
Producătorul în mod intenționat a colorat substanța în albastru, pentru ca aceasta să fie împrospătată atunci când nu mai este vizibilă operatorului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de instituție.
De asemenea, ALPAB informează că tratamentele pentru flori și peluze nu vor fi stopate. Substanța ar urma să fie dizolvată în pământ datorită ploilor din următoarea perioadă, mai arată sursa menționată.