News

Maia Sandu, surpriză în declarația de avere. Câți bani are într-un cont din America

16.11.2020 | 18:51
Maia Sandu surpriza in declaratia de avere Cati bani are intrun cont din America
Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Moldova/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din Moldova, a obținut, potrivit exit poll-urilor aproape 55% din voturile exprimate în turul II.

Potrivit declarației de avere depuse la Comisia Electorală Centrală din Chișinău, viitorul președinte al Moldovei deține un apartament în Chișinău, un automobil din 2007 și un cont la o bancă din SUA, scrie tv8.md.

ADVERTISEMENT

Maia Sandu are un apartament cu o suprafață de 74 metri, dobândit în anul 2003, o mașină Toyota RAV4 din 2007, care a fost procurat în anul 2012, dar și un cont la o bancă din SUA. În contul de la Bank-Fund Staff Federal Credit Union, candidata PAS are depuși 24.270 de dolari.

Maia Sandu, la un pas de președinția Moldovei

Potrivit exit-poll-ului realizat de Intellect Group” în colaborarea cu asociația SPERO, cu date doar din Republica Moldova, rezultatele turului II ale alegerilor prezidențiale din Moldova arată astfel:

ADVERTISEMENT

Maia Sandu – 54,8%
Igor Dodon – 45,2%

Conform rezultatelor preliminare de la after-poll-ulul telefonic realizat de Comunitatea WatchDog.md și Institutul de Politici Publice, care nu conțin date din Diaspora, situația stă în felul următor:

Maia Sandu – 54,7%
Igor Dodon – 45,3%

Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972 în satul Risipeni, iar între anii 1989 și 1994 a studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea Management. Din 1995 până în 1998 a studiat relații internaționale la Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova.

ADVERTISEMENT

În perioada iulie 2012 – iulie 2015, a îndeplinit funcția de ministru al Educație. În septembrie 2014, s-a înscris în Partidul Liberal Democrat din Moldova. În iulie 2015, PLDM a desemnat-o drept candidat la funcția de prim-ministru, însă condițiile puse de Sandu pentru acceptarea funcției nu au fost acceptate de coaliția guvernamentală de atunci.

În 2016 a fondat Partidul Acțiune și Solidaritate, din partea căruia a candidat la alegerile prezidențiale din 2016, când a fost învinsă de candidatul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. În iunie 2019 a devenit prim-ministru într-un guvern de coaliție alcătuit din PAS, Platorma Demnitate și Adevăr, dar și socialiștii lui Dodon. Maia Sandu a fost demisă de la conducerea guvernului șase luni mai târziu, printr-o moțiune de cenzură susținută de socialiști și de Partidul Democrat, controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc.

ADVERTISEMENT
Tags: