News

Mandatele aleșilor locali vor fi prelungite până cel mai târziu 31 decembrie 2020

06.04.2020 | 19:05
Mandatele alesilor locali vor fi prelungite pana cel mai tarziu 31 decembrie 2020
ADVERTISEMENT

Guvernul va adopta, în ședința de luni, un proiect de ordonanță de urgență prin care mandatele aleșilor locali vor fi prelungite până cel mai târziu la finele acestui an pentru că alegerile locale nu mai pot avea loc la termen din cauza epidemiei.

Prelungirea mandatelor aleșilor locali, înainte de stabilirea unei noi date

Anunțul a fost făcut la începutul ședinței de către vicepremierul Raluca Turcan.

Este evident că, în această situaţie de criză, nu se pot desfăşura activităţi specifice campaniei electorale şi că alegerile trebuie organizate într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic. Aşadar, trei instituţii, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul de Interne şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, au iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă de prelungire a mandatelor aleşilor locali până nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020”, a spus Raluca Turcan.

ADVERTISEMENT

Ea a precizat că vor fi adoptate și măsuri privind relaxarea condițiilor de participare la alegerile locale a partidelor politice astfel încât să nu fie necesare strângerea unui număr mare de semnături pentru limitarea contactelor sociale.

Partidele politice și candidații pot să prezinte o singură listă de susținători: 25.000 de semnături  la nivel național, cu 500 în fiecare județ. Este o simplificare a întregii proceduri”, a detaliat vicepremierul Turcan.

ADVERTISEMENT

Ordonanța nu stabilește însă data alegerilor locale.

Proiectul opoziției impune restricții Guvernului

Un proiect similar a fost depus la Parlament de către președinții a patru partide parlamentare: PSD, ALDE, UDMR și Pro România. Numai că cei patru inițiatori propun ca prelungirea să se facă cu cel mult șase luni de la încetarea stării de urgență.

Schimbarea fundamentală însă este prevăzută la alineatul 2 unde se spune că ”data alegerilor va fi stabilită prin lege de către Parlament”.

ADVERTISEMENT

Până acum, Guvernul a stabilit de fiecare dată ziua alegerilor locale, singura sa obligație fiind ca decizia să fie luată cu cel puțin 75 de zile înaintea scrutinului.