Toate cele trei emisiuni sunt programate vineri, 22 decembrie, și urmează să închidă în forță anul fotbalistic din România. Așadar, Horia Ivanovici vă invită ”Să facem show” de trei ori în ultima apariție din 2023.
Vineri, 22 decembrie, va fi o zi extrem de interesantă în care Horia Ivanovici vă invită la un adevărat maraton fotbalistic marca FANATIK, care va pune capăt emisiunilor și edițiilor speciale pentru anul în curs.
Ziua va fi deschisă mai devreme decât în restul aparițiilor, tocmai pentru că vor fi trei emisiuni. Astfel, de la ora 10:00, Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir vă invită la ultima ediție din 2023 a emisiunii ”MAX Profețiile lui Mitică”.
Cei doi vor diseca în amănunt meciurile din etapa a 21-a din SuperLiga, iar ”Oracolul din Bălcești” va da verdicte la finalul anului. Fostul președinte de la LPF va spune cine o mai poate ajunge pe FCSB în fruntea clasamentului, cine se luptă pentru intrarea în play-off și dacă Dinamo va reuși să scape de retrogradarea directă.
Începând cu ora 11:00, Horia Ivanovici vă invită la o nouă emisiune FANATIK SUPERLIGA. Se anunță o ediție cu adevărat incendiară, mai ales că principalul subiect de pe tapet este derby-ul încins al Clujului dintre CFR și ”U”.
Se va face o analiză la sânge a meciului din Gruia și sunt toate premisele pentru o emisiune de coleție. Și asta pentru că invitații sunt unii de top: Adi Ilie, Andrei Vochin, Vivi Răchită, Giani Kiriță și Robert Niță.
Se va trage linie după o primă parte a sezonului dominată de FCSB și în care principalele contracandidate, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Rapid au avut evoluții fluctuante. De asemenea, se vor diseca ultimele informații din tabăra lui Dinamo, chiar înaintea meciului ”câinilor” cu FC Voluntari care va închide anul 2023.
Așa cum v-a obișnuit de-alungul acestui sezon incitant, Horia Ivanovici v-a pregătit o surpriză uriașă pentru ultima apariție din 2023. Ziua se va încheia cu o ediție specială FANATIK în care invitat este Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei.
Timp de două ore începând de la 13:30, Horia Ivanovici va discuta cu edilul despre sport, administrație, dar vor fi abordate și alte subiecte extrem de interesante. Robert Negoiță va veni cu povești fabuloase din perioada în care fratele său Ionuț era acționar la Dinamo și va explica de ce a refuzat să se implice la o altă mare echipă din București.
Horia Ivanovici va încerca să-l descoasă pe edilul de la Sectorul 3 dacă intenționează să candideze la Primăria Capitalei. Robert Negoiță va dezvălui când a făcut primul milion de euro, cum decurg lucrurile în viața sa de zi cu zi, dar și povești din adolescența sa, când lucra ca zidar pe șantier.