News

Marcel Ciolacu, apariţie insolită în Parlament. Reacția premierului după scandalul monstru Simion – Simonis

Marcel Ciolacu a avut o apariție surpriză în Parlament, îmbrăcat cu un tricou special. Premierul a comentat și scandalul monstru Simion - Simonis.
28.11.2023 | 14:39
Marcel Ciolacu aparitie insolita in Parlament Reactia premierului dupa scandalul monstru Simion  Simonis
Marcel Ciolacu, apel la calm după scandalul monstru Simion - Simonis: ”Cred că amândoi au greșit”. Sursa foto: Facebook/Gabriela Firea
ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu a comentat scandalul uriaș care a avut loc în urmă cu 24 de ore între deputații Alfred Simonis (PSD) și George Simion (AUR). Cei doi ”aleși” și-au aruncat jigniri greu de reprodus.

Marcel Ciolacu, apel la calm după scandalul monstru Simion – Simonis: ”Cred că amândoi au greșit”

Marți, 28 noiembrie, în ziua în care împlinește 56 de ani, Marcel Ciolacu a mers în Palatul Parlamentului având pe el un tricou având inscripționat un mesaj privind combaterea violenței împotriva femeilor.

ADVERTISEMENT

Pe acest tricou negru purtat de premier apare textul ”Stop violenței împotriva femeilor”, alături de numărul de urgență la care pot suna victimele violenței domestice: 0800 500 333.

Tot marți, mai mulți parlamentari PSD au apărut la ședința de plen cu astfel de tricouri. Luni, o dezbaterea despre violența împotriva femeilor a avut loc în Camera Deputaților. Tot atunci a avut loc un conflict monstru între Alfred Simonis și George Simion.

ADVERTISEMENT

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a spus că luni, în plen, un deputat ”mai rusofil”, căruia nu merită să îi spună numele, a venit şi i-a adus injurii la adresa mamei sale.

Imediat a venit și replica de la liderul AUR. George Simion susține că va arăta cum a fost el jignit. ”Mai târziu vă arăt cum mă înjură de morți şi de mamă preşedintele Camerei Deputaţilor!”, scrie Simion într-o postare pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Premierul Ciolacu a fost întrebat de presă despre acest scandal uriaș din plenul de luni al Camerei Deputaţilor. Liderul PSD spune că a fost o greşeală din partea amândurora. Acesta mai face un apel la calm și consideră că ”împreună vor găsi calea cea mai bună”.

Cred că a fost o greşeală şi din partea domnului Simion, şi din partea domnului Simonis şi cred că împreună vor găsi calea cea mai bună”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat marţi la Parlament cum i se pare limbajul folosit de cei doi deputați.

ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu, întâlnire cu comisarul european pentru Coeziune şi reforme

Înainte de a ajunge în parlament, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu comisarul european pentru Coeziune şi reforme, Elisa Ferreira. Cu ocazia acestui eveniment, primul-ministru a spus, pe Facebook, că ”România are un grad de absorbţie a fondurilor europene de 90% pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, aflându-se pe locul 4 în UE”.

Șeful Executivului a precizat că această “premieră istorică” a fost salutată la Bucureşti de comisarul european Elisa Ferreira. ”Doamna comisar ne-a încurajat să continuăm dezvoltarea capacităţilor administrative şi să gândim pe mai departe programe de specializare economică şi tehnologii din ce în ce mai sofisticate, pentru a trece de la etapa de dezvoltare a infrastructurii la cea de economie producătoare de bunuri cu mare valoare adăugată”, a mai punctat Ciolacu.

ADVERTISEMENT