Sport

Marcel Răducanu îl vede pe Florinel Coman în Bundesliga. Cu o condiție: ”Are calități, dar trebuie să demonstreze la EURO 2024”

Marcel Răducanu, bun cunoscător al fotbalului german, consideră că Florinel Coman are calitățile necesare pentru un transfer în Bundesliga
08.04.2024 | 16:20
Marcel Raducanu il vede pe Florinel Coman in Bundesliga Cu o conditie Are calitati dar trebuie sa demonstreze la EURO 2024
Marcel Răducanu, bun cunoscător al fotbalului german, consideră că Florinel Coman are calitățile necesare pentru un transfer în Bundesliga FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Fostul mare internațional Marcel Răducanu (69 de ani) a comentat pentru FANATIK posibilitatea ca Florinel Coman (25 de ani) să se transfere în vară la VfB Stuttgart sau  la Borussia Mönchengladbach. Adrian Ilie a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA interesul celor două formații din Bundesliga pentru vedeta celor de la FCSB.

Marcel Răducanu, despre transferul lui Florinel Coman în Bundesliga

”Cobra” a anunțat că Stuttgart și Gladbach sunt dispuse să-i plătească FCSB acea clauză de reziliere de 5 milioane de euro pentru a-l achiziționa pe Florinel Coman. “Îl ducem în Germania și pe el. Sunt mai multe echipe interesate. Stuttgart, Gladbach… E foarte simplu, că are clauză de 5 milioane. Se plătește și gata.

ADVERTISEMENT

Dar pentru el sper să plece înainte de Campionatul European. Eu zic că e mai bine să plece înainte, pentru că am senzația că nu va juca la Euro”, a spus Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA, la Prima Sport 1.

Cred că voi pleca la vară. Îmi doresc să schimb. Îmi dau viața pe teren pentru echipă până atunci. Toată lumea își dorește să plece în străinătate” – Florinel Coman, extremă FCSB

Marcel Răducanu îl vede pe Florinel Coman în Bundesliga. ”Are calități, dar trebuie să demonstreză la EURO 2024 că are valoare internațională”

Marcel Răducanu, fostul mijlocaș al Stelei și al Borussiei Dortmund, a precizat pentru FANATIK că prestațiile foarte bune reușite de Florinel Coman în campionatul intern trebuie confirmate și la EURO 2024, pentru a convinge cluburile din Bundesliga să-l transfere.

ADVERTISEMENT

”În fotbal totul este posibil. M-aș bucura dacă s-ar rezolva transferul lui Florinel Coman, să mai ajungă un fotbalist român în Bundesliga. Ar fi minunat. Aici, în Germania, nu s-a scris deocamdată nimic.

Echipele din Germania așteaptă Campionatul European, să vadă ce se întâmplă acolo, ce jucători demonstrează. Atunci încep transferurile. Nu cred că reped să facă transferuri acum și să regrete după EURO 2024”, a declarat Marcel Răducanu.

ADVERTISEMENT

Marcel Răducanu: ”Florinel Coman e foare bun în campionatul României, un campionat slăbuț”

Cel poreclit Samantha, pentru sclipirile sale magice pe care le avea pe teren, a adăugat: ”Florinel Coman e foare bun în campionatul României, un campionat slăbuț, modest. El trebuie să demonstreze însă la echipa națională, unde îl vede lumea de afară.

Eu nu prea l-am văzut la echipa națională. Are calități, dar trebuie să demonstreză la EURO 2024 că are și valoare internațională, nu doar în campionatul intern. 

ADVERTISEMENT

Dacă Florinel Coman joacă super și demonstrează la turneul final din Germania atunci sigur va avea oferte de la mai multe echipe din Bundesliga, nu doar de la Stuttgart și Gladbach. EURO 2024 va fi un moment important pentru toți jucătorii români care vor să prindă contracte în campionate puternice”.

Marcel Răducanu crede că Florinel Coman ar putea să facă față la Borussia Mönchengladbach

Marcel Răducanu îl vede pe Florinel Coman mai degrabă la Borussia Mönchengladbach decât la VfB Stuttgart:

”Stuttgart merge bine, a câștigat și la Dortmund, este pe locul 3, are echipă bună, fotbaliști valoroși. Eu cred că Florinel Coman ar putea să facă față la Gladbach, dar nu știu dacă va fi titular de la început.

Și cei de acolo caută jucători, pentru că nu merg lucrurile așa cum trebuie. Este o echipă cu tradiție, vor să se claseze ceva mai sus în clasament. Nu stau prea bine și mă îngrijorează că s-ar putea să joace la retrogradare”.

Florinel Coman are calități foarte, foarte bune. Are viteză, tupeu fotbalistic, dă bine la poartă cu ambele picioare, Are clar viziune. E un jucător talentat, foarte important și interesant. Cred că Bundesliga i se potrivește lui Coman, dar ușor nu o să-i fie. Văd că și Sancho are probleme la Dortmund – Marcel Răducanu

Marcel Răducanu, avertisment pentru Florinel Coman: ”Trebuie să muncești mult ca să joci tot timpul la nivel ridicat”

Marcel Răducanu îl avertizează pe Florinel Coman că va trebui să muncească foarte mult pentru a juca în Bundesliga.

”Să dea Dumnezeu să se rezolve transferul, să ajungă în Germania și să joace. Totul va depinde de el. E foarte important cum se va pregăti la antrenamente. În timpul săptămânii dacă antrenorul vede că este în formă și că vrea să dovedească, să arate că are valoare, sigur îl bagă să joace”, a mai spus legenda Stelei și a celor de la Borussia Dortmund.

Marcel Răducanu speră ca Florinel Coman să schimbe percepția despre fotbaliștii români care se transferă la echipe din Top 5 campionate din Europa.

”Din păcate, noi românii când ajungem pe aici prin Occident, la cluburi mari, arătăm ceva la început, apoi ne blocăm, nu mai arătăm ce putem. De accea, în ultimul timp jucătorii români n-au rezistat mult în Bundesliga, iar cluburile germane nu mai caută fotbaliști români.

În fotbalul german se caută jucători disciplinați tactic, capabili să recupereze imediat mingea după ce o pierd, să facă ambele faze. Trebuie să muncești mult ca să joci tot timpul la nivel ridicat. Nemții sunt foarte atenți și la viața extrasportivă. Trebuie să dai dovadă de disciplină, personalitate, responsabilitate”, a explicat Marcel Răducanu, care crede că România are șanse să se califice în optimi la EURO 2024, din grupă cu Belgia, Ucraina și Slovacia.

Pentru cluburile din Germania clauza de 5 milioane de euro pe care o are Coman nu este o problemă. Cinci milioane costă șoferul de autocar de la Borussia – Marcel Răducanu

ADVERTISEMENT