River Plate a făcut un nou pas important spre câștigarea primului său titlu de campioană sub comanda lui Marcelo Gallardo, după succesul cu 3-0 obținut în fața lui Argentinos Juniors, în etapa a 18-a. Gruparea “milionarilor” s-a distanțat la nouă puncte de principala contracandidată la titlu, Talleres Cordoba, care a pierdut un avantaj de trei goluri în deplasarea de pe terenul lui Lanus, obținând doar o remiză, 3-3.
Deși este cel mai titrat antrenor din istoria lui River, cu care a cucerit două Cope Libertadores, o Copa Sudamericana, echivalentul Europa League, trei Supercupe ale Americii de Sud, trei cupe ale Argentinei și două Supercupe interne, Gallardo încă nu a cunoscut gustul dulce al succesului în Liga Profesionistă din Țara Tangoului.
Iar antrenorul de 45 de ani, dorit de FC Barcelona și PSG și despre care Pep Guardiola spunea că nu înțelege cum de nu se regăsește vreodată în primii trei tehnicieni ai anului, ar putea sparge gheața tocmai la finalul contractului cu clubul de pe El Monumental.
River Plate a câștigat autoritar duelul cu Argentinos Juniors, echipa antrenată de fostul fundaș al Barcelonei, Gabi Milito, și are nouă puncte avans față de Talleres Cordoba, cu șapte etape rămase de disputat din actualul sezon.
Pe El Monumental, “milionarii” au oferit un nou recital ofensiv, deschizând scorul prin Bruno Zuculini, care a înscris un gol precum cel anulat lui Dorinel Munteanu în meciul cu Bulgaria de la EURO 96.
În repriza secundă, atacanții Julian Alvarez și Braian Romero au înscris în decurs de doar două minute și River s-a impus cu 3-0.
River Plate a profitat de un nou pas greșit făcut de principala rivală în bătălia pentru titlu, Talleres Cordoba, care a înregistrat doar o remiză pe terenul lui Lanus. Și asta deși Talleres a pornit furtunos meciul, conducând cu 3-0 după numai 27 de minute.
Lanus a redus din diferență în minutul 33, a punctat pentru 2-3 la șase minute după pauză și a salvat un punct incredibil grație reușitei veteranului de 41 de ani, Jose Sand, care a înscris în minutul 81.
Astfel, River Plate mai are nevoie de 13 puncte în ultimele șapte etape pentru a câștiga primul său titlu de campioană din 2014 încoace, iar Marcelo Gallardo s-ar putea despărți în glorie de “milionari” la finalul anului.
River s-ar putea încorona campioană cel mai rapid după duelul cu Racing Club de pe El Monumental de pe 28 noiembrie, dar pentru asta va trebui să evite greșelile trecutului recent. Pentru că în primăvara lui 2020, echipa lui Gallardo a ratat titlul incredibil în fața marii rivale Boca Juniors: deși mai avea nevoie de doar trei puncte în ultimele două runde, a obținut doar două.
De-a lungul istoriei de 120 de ani, River Plate a câştigat 36 de titluri în prima ligă a Argentinei, iar Macelo Gallardo, ca jucător, a contribuit la şase dintre aceste succese. Actualul antrenor a îmbrăcat tricoul “La Banda” în trei perioade diferite (1993-1999, 2003-2006 şi 2009-2010).