Life

Ce nu știi despre piesa “All I Want For Christmas Is You”. Câți bani încasează Mariah Carey, anual, și ce avere are

Mariah Carey încasează anual aproape un million de dolari din piesa ”All I Want For Christmas Is You”. Știai că celebra piesă de Crăciun a fost compusă în doar 15 minute?
16.12.2021 | 13:07
Ce nu stii despre piesa All I Want For Christmas Is You Cati bani incaseaza Mariah Carey anual si ce avere are
Mariah Carey a cucerit lumea cu piesa All I want for Christmas. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Cu ani în urmă, Mariah Carey avea să devină cea mai populară artistă de muzică pop din lume. Născută pe 27 martie 1969, cântăreața a ajuns cu 18 piese în top Billborad, ocupând locul trei – cea mai vândută artistă din lume, conform Recording Industry Association of America. De asemenea, în portofliul ei se mai găsesc și cinci Premii Grammy, 19 premii Word Music Awards, 11 premii American Music Awards și 14 premii Billboard Music Awards.

”All I Want For Christmas Is You” a cucerit toate topurile muzicale

Însă, pe lângă toate aceste premii, Mariah Carey este cunoscută la nivel global pentru celebra piesă ”All I Want For Christmas Is You”, lansată pe 1 noiembrie 1994, dar înregistrată în luna august, atunci când studioul în care s-a filmat clipul a fost decorat ca de Crăciun.

ADVERTISEMENT

Mariah Carey, în colaborare cu Walter Afanasieff, a scris și compus celebrul cântec, apărut inițial pe albumul “Merry Christmas”,  ce a fost lansat de artistă sub îndrumarea lui Tommy Mottola, cel pe care l-a luat de soț în 1993 și de care a divorțat în 1998.  Cântăreața mărturisea că mariajul lor a fost unul plin de abuzuri, și a făcut-o să se simtă ca o prizonieră.

Piesa All I Want For Christmas Is You a fost lansată în 1994, iar în ultimul sfert de secol a devenit cel mai cântat, ascultat și iubit cântec de Crăciun din lume. De exemplu, unul dintre clipurile piesei, urcat în 2009 pe Youtube, are, în  acest moment, 713.922.324 de vizionări.

ADVERTISEMENT

În 2019, la 25 de ani de la lansare, a fost pe locul unu în top Billboard 100 cele mai ascultate piese, moment în care, Mariah Carey a lansat un nou clip de celebrare al succesului piesei. Noua variantă a adunat până acum 1.664.808 vizionări.

”Piesa a devenit din ce în ce mai populară de-a lungul anilor și ăsta cred că este un lucru uimitor”, a spus Mariah Carey, conform billboard.com. 

ADVERTISEMENT

”Melodia mea este în continuare foarte iubită”

La un sfert de secol de la lansare, în anul 2021, Mariah Carey a cucerit cu piesa de iarnă, compusă în doar 15 minute, și cel mai râvnit premiu: Diamond Award RIAA.

Totodată, ”All I Want For Christmas Is You”, melodia care a fost și coloana sonoara a filmului ”Love Actually” în anul 2003, îi aduce celebrei Mariah Carey, an de an, pentru că este ascultată pe toate posturile de radio și televiziune, nu mai puțin de un milion de dolari. În total, averea pe care diva internațională a agonisit-o de-a lungul vieții este estimată la 500 de milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

”Inima mi-e plină de emoții și nu încetez să mă uimesc de faptul că melodia mea este în continuare foarte iubită. Sunt atât de norocoasă să am așa fani. ””All I Want For Christmas Is You” a trecut prin diferite epoci ale muzicii și a rezistat”, a spus Mariah Carey, conform riaa.com

S-au făcut multe cover-uri după piesa artistei

De-a lungul anilor, piesa a ajuns să fie cântată de multe vedete internaționale, dar și de la noi din țară. Printre numele mari de peste hotare care au cântat ”All I Want For Christmas Is You” se numără Ariana Grande, Michael Bublé, Jamie Cullum, Demi Lovato.

 

O surpriză pentru fanii artistei a fost și feat-ul dintre Mariah Carey și Justin Bieber, care a strâns 210.339.231 de vizualizări pe YouTube. Cei doi au cântat cot la cot ”All I Want For Christmas Is You”, melodia având și un videoclip special cu cei doi artiști.

Crăciunul copilăriei cântăreței a fost umbrit de lipsuri

Deși piesa îți dă o stare de bine și este ascultată pentru spiritul de Crăciun pe care-l transmite , privind în urmă, Mariah Carey spune că, de fapt, ”All I Want For Christmas Is You”” s-a născut din lipsurile materiale și emoționale, pe care le-a resimțit în copilărie, atunci când trebuia să vină Moș Crăciun.

”Am o conexiune specială cu sărbătoarea Crăciunului. Şi nu are legătură cu darurile, ci cu starea de optimism pe care ţi-o dau sărbătorile de iarnă, e despre sentimente şi despre nevoia mea de a mă exprima printr-un cântec care mă face să mă simt fericită de Crăciun“, a mai spus artista pentru billboard.com.

Familia artistei nu a fost una înstărită, astfel că darurile de sărbători nu existau, în cele mai fericite cazuri, mama le oferea fructe ca și cadou de Crăciun. De atunci, artista și-a promis că va face tot posibilul să îndrepte situația și să aibă, an de an, parte de un Crăciun ca în povești, lucru care i-a reușit cu prisosință.

”Mereu mi-am dorit ca ziua de Crăciun să fie perfectă, dar am avut o familie disfuncţională, care îl strica în fiecare an. Mama încerca să fie atmosfera de Crăciun, dar nu aveam bani, aşa că împacheta fructe sau ce mai găsea prin casă drept cadou. Mi-am spus că atunci când voi fi mare n-o să mai permit niciodată să se întâmple asta, în fiecare an voi avea un Crăciun minunat“, a mai completat cântăreața pentru sursa mai sus menționată.

 

 

ADVERTISEMENT