Life

Marinadă cu usturoi și cimbru pentru o friptură de miel aromată, fragedă și gustoasă pe masa de Paști. 3 rețete simple. Video

30.04.2021 | 12:17
Marinada cu usturoi si cimbru pentru o friptura de miel aromata frageda si gustoasa pe masa de Pasti 3 retete simple Video
Marinadă cu usturoi și cimbru pentru o friptură de miel aromată, fragedă și gustoasă pe masa de Paști. 3 rețete simple
ADVERTISEMENT

Mielul este simbolul Sfintelor Paști, dar și „baza” bogatei mese din Prima Zi de Paști din orice familie de creștin. În ciorbă, pe grătar, la cuptor, în marinadă (obligatoriu cu usturoi, combinat cu cimbru, lămâie, rozmarin și alte plante aromatice), carnea de miel nu poate lipsi din meniul tradițional de Paști.

Mielul de Paşti „preînchipuie pe Mântuitorul Iisus Hristos, adevăratul Miel și Păstor, care se sacrifică de bună voie pentru curățirea de păcate a întregii omeniri”, conform crestinortodox.ro, care se autodefinește drept „cea mai mare comunitate ortodoxă din lume”.

ADVERTISEMENT

După cea mai lungă și mai aspră perioadă de post a anului, 40 de zile la care se adaugă și Săptămâna Patimilor, „dedulcirea” din Prima Zi de Paști (sau Paște, știți care este forma este corectă? Aflați aici!) poate fi periculoasă dacă nu este cumpătată, chiar dacă poftele sunt mari. Atenție, așadar, și la friptura de miel, atât… cantitativ, cât și ca rețeta de preparare.

Marinadă cu usturoi și cimbru pentru o friptură de miel aromată, fragedă și gustoasă de Paști. 3 rețete simple. Video

În primul rând haideți să ne lămurim cum este corect să spunem: „marinată” sau „marinadă”. Răspunsul este simplu: în ambele moduri. Pentru că fiecare înseamnă ceva. Mai precis, altceva! Una dintre multele „confuzii gastronomice” împământenite și acceptate…

ADVERTISEMENT

„Marinata” este o „mâncare de pește preparată cu un sos condimentat, care conține roșii sau bulion, ulei, oțet sau lămâie, diferite mirodenii, condimente și zahăr” sau „preparat culinar acoperit cu un sos tomat acrit cu oțet (marinată de pește, chifteluțe marinate etc.), alimentele nefiind de fapt marinate în prealabil”, conform dexonline.ro.

„Marinada” este un sos, un „lichid puternic aromatizat, pe bază de vin, oțet, suc de lămâie sau de limetă, plante aromate sau condimente și puțin ulei, în care se introduce un aliment (carne, mai ales de vânat, pește, legume) pentru a se marina, adică a se frăgezi și a se impregna de aromă înainte de a fi gătit, sau pentru a se conserva”, conform aceluiași dexonline.ro. 

ADVERTISEMENT

Acum, revenind la carnea de miel de pe masa de Paște 2021, „nu trebuie să ne chinuim să-i acoperim gustul și aromele dacă acestea nu ne plac. Mai bine nu mâncăm miel decât să-l deghizăm în altceva… Dozarea aromelor (usturoi, ceapă, ierburi aromatice) trebuie făcută cu moderație”, ne „învață” Oana pe savoriurbane.com.

„Marinarea cărnii de miel are rol de oferi un plus de frăgezime și un răgaz în care aceste arome să penetreze carnea în profunzime. Nu, nu punem la marinat miel și iese vițel! În general marinadele au o componentă acidă (suc de lămâie, oțet, vin alb, iaurt, muștar etc) care începe denaturarea proteinelor încă dinaintea gătirii propriu zise” – Oana

Ingrediente pentru marinada cu usturoi și cimbru

  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1 „căpățână” de usturoi
  • 1 linguriță cu vârf boia dulce (paprika)
  • 1/2 linguriță piper negru proaspăt măcinat
  • cimbru și rozmarin proaspete sau uscate
  • zeama de la jumătate de lămâie
  • 2 lingurițe de sare
  • 2 linguri de ulei
  • 250 ml vin alb sec
ADVERTISEMENT

Mod de preparare a fripturii de miel marinată cu usturoi și cimbru

  1. Frecați carnea de miel (pulpă posterioară până în 2 kg) cu zeama de lămâie, cu sare și piper.
  2. Ungeți-o cu 2 linguri de ulei și presărați pe ea boia dulce, felii de usturoi (3-4 căței), morcovul și ceapa tocate mărunt. Atenție: nu înțepați carnea, nu îndesați usturoi sau ierburi în ea pentru că prin acele „găuri” se vor scurge sucurile naturale din ea.
  3. Puneți pulpa de miel într-o pungă rezistentă și lăsați-o la marinat, în frigider 24 de ore.
  4. Scoateți carnea de miel din frigider cu 3 ore înainte de a o băga la cuptor. Țineți minte: nu gătiți (pe grătar, la cuptor, în tigaie sau în oală) cărnuri reci niciodată pentru că se contractă și devin tari.
  5. Puneți pulpa de miel într-o tavă termorezistentă încăpătoare și adâncă, laolaltă cu legumele și sucul din punga în care a stat la marinat. Adăugați o ceapă tăiată în sferturi, o căpățână de usturoi tăiată transversal (cu coajă cu tot), crenguțe de cimbru și rozmarin verde.
  6. Încălziți cuptorul la 170 de grade Celsius, turnați în tavă 250 ml de vin alb sec și 100 ml de apă caldă. Dacă nu vreți să puneți vin, puneți 350 ml de apă. Oricum alcoolul se evaporă în cuptor și rămâne doar aroma vinului.
  7. Acoperiți tava cu un capac (sau cu folie de aluminiu), dați-o la cuptor timp de o oră și jumătate la 170 de grade Celsius. Dacă este cazul, mai completați cu apă.
  8. După o oră și jumătate, scoateți capacul (sau folia), măriți temperatura la 200 de grade Celsius și mai lăsați pulpa de miel să se rumenească încă 30 de minute.
  9. Scoateți tava din cuptor și acoperiți-o parțial cu o folie, așa încât să aibă pe unde ieși aburul. Lăsați-o să se „odihnească” 20-25 de minute. Țineți minte: orice carne friptă are nevoie de un timp de „relaxare” pentru a deveni mai fragedă.
  10. Cea mai potrivită garnitură la pulpa de miel la cuptor este… cea care vă place mai mult! De la salată sau piure de cartofi la „maleficii”, dar atât de gustoșii cartofi prăjiți, mai ales dacă sunt… noi!. Musai acompaniați „combinația” oricare ar fi aceasta, cu o salată verde cu ceapă verde și castraveți… sau cu o salată de sfeclă roșie cu hrean… sau cu un tzatziki cu mult castravete… sau cu… POFTĂ BUNĂ!

Marinadă cu iaurt și usturoi pentru friptura de miel de pe masa de Paști

FANATIK îți mai prezintă o friptură de miel marinată, numai bună de… lins pe degete la masa de Paști! Autoarea este Laura Laurențiu, care prezintă rețeta pe site-ul său lauralaurentiu.ro și în varianta video.

Ingrediente pentru marinada de iaurt cu usturoi

  • 350 de grame de iaurt gras
  • 1 lămâie
  • 4-5 căței de usturoi
  • 30 ml. de ulei de măsline
  • 1 lingură de coriandru zdrobit fin
  • 1 linguriță de sare
  • piper după gust
  • 1,5 kg cartofi
  • 4 morcovi tineri, curățați și tăiați bucăți
  • 1 ceapă roșie tăiată bucăți mari
  • 1 praz, partea albă și cea verde deschis, tăiat rondele
  • 3-4 lingurițe de ulei de măsline
  • 2 ramuri de rozmarin
  • 4-5 rămurele de cimbru
  • sare și piper

Mod de preparare a fripturii de miel marinată în iaurt cu usturoi

  1. Curățați cu grijă pulpa de miel (până în 1,5 kg) de pielițele argintii și grăsimea de la suprafață, pentru a scăpa de mirosul specific pe care mulți nu-l agreează. Insistă până când pulpa e bine degresată.
  2. Spălați bine lămâia cu apă caldă, radeți partea galbenă a cojii. Curățați usturoiul. Puneți-le în vasul blenderului împreună cu iaurtul, coaja de lămâie, corinadrul, sarea, piper măcinat după gust, cățeii de usturoi, uleiul de măsline și mixați până când usturoiul e complet zdrobit.
  3. Adaugați zeama de lămâie și omogenizați. Puneți jumătate din sosul obținut într-un borcan cu capac și băgați-l la frigider, îl veți servi alături de friptură.
  4. Puneți pulpa de miel într-o pungă și turnați peste ea sosul de iaurt rămas. Legați punga cu cât mai puțin aer înăuntru, frământați pulpa ca să o cuprindă marinada peste tot și băgați-o la frigider pentru 8 ore.
  5. Scoateți punga a doua zi și lăsați carnea de miel să revină la temperatura bucătăriei. Încălziți cuptorul la 190 de grade Celsius.
  6. Atenție: puteți ca odată cu friptura să gătiți și o garnitură cu legume asortate. Amestecați toate ingredientele din rețetă în tava care va sta sub carne în timpul coacerii la cuptor. Aveți grijă dacă nu puneți legume în tavă să așterneți hârtie de copt ca să nu se ardă sucurile ce se scurg din carne în timpul coacerii.
  7. Așezați un grătar deasupra tăvii și puneți pe acesta pulpa de miel, bine scursă de marinadă. Lăsați-o să se coacă timp de o oră, o oră și-un sfert, în funcție de frăgezimea cărnii și de gradul de „pătrundere” preferat. La jumătatea timpului de coacere întoarceți pulpa de miel de pe o parte pe cealaltă, ca să se rumenească uniform.
  8. După ce scoateți pulpa de miel din cuptor, lăsați-o să se „odihnească” 15-20 de minute înainte să o puneți pe masă. Mâncați-o cu sosul de iaurt cu usturoi păstrat, pe care îl puteți „înviora” cu puțin pătrunjel verde tocat. POFTĂ BUNĂ!

Marinadă cu miere pentru friptura de miel de pe masa de Paști

Și cum toate cele bune sunt trei, după cum ne învață basmele din moși-strămoși, iată și o a treia rețetă de marinadă pentru carnea de miel de pe masa de Paști. Deosebit de gustoasă, conform gustos.ro, bazată pe… miere!

Ingrediente pentru marinada cu miere

  • 60 ml de miere
  • 120 ml de ulei de măsline
  • 120 ml de vin alb
  • 120 ml de zeama de lămâie
  • 2 linguri de rozmarin
  • 4 căței de usturoi pisați
  • 2 linguri de mentă
  • sare și piper după gust

Mod de preparare a fripturii de miel marinată cu miere

  1. Amestecați ingredientele până obțineți o compoziție omogenă.
  2. Luați fiecare bucată de carne și treceți-o prin marinadă.
  3. Așezați bucățile de carne de miel într-un vas cu pereții înalți
  4. Adăugați restul de compoziție peste carne și lăsați-o la frigider 5-6 ore pentru fripturile mai mici și 8 ore pentru cele mai mari.
  5. Scoateți bucățile de carne din frigider cu cel puțin 3 ore înaintea coacerii.
  6. Coaceți în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius bucățile de carne 3 ore, timp în care turnați din jumătate în jumătate de oră ce a mai rămas din marinadă și întoarceți bucățile de pe o parte pe alta.
  7. Lăsați friptura la răcit o jumătate de oră după ce o scoateți din cuptor, apoi o puteți pune pe masă, cu o salată verde amestecată cu ceapă verde, castraveți și ridichi. POFTĂ BUNĂ!

Ce vin întregește savoarea fripturii de miel pe masa din Prima Zi de Paști

În încheiere, atenție la ceva sfaturi ale regretatului Mare Maestru Gastronom Radu Anton Roman în legătura nu numai cu friptura de miel, dar și ce licori o pot însoți întru desfătarea dumneavostră la masa din Prima Zi de Paști!

  • „Mielul nu se spală, se șterge doar cu o bucată de țesătură uscată pe din afară. Pe dinăuntru se curăță cu un șervet udat în apă și oțet” – Radu Anton Roman
  • „Se freacă intens carnea de miel cu sare, usturoi și piper, apoi cu ulei. Se așază o tavă cu unt și ulei în cuptorul încins și, când începe să sfârâie grăsimea, se potrivește mielul cu spinarea în sus. Se întețește focul. Se unge cât de des carnea cu grăsime, până când prinde crustă și culoare” – Radu Anton Roman
  • „Când este suficient de copt, mielul trebuie lăsat în cuptor încă 10-15 minute, să se desăvârșească. Apoi trebuie împodobit pentru ultimul său drum cu coronițe de usturoi verde” – Radu Anton Roman
  • „Pentru friptura de miel la tavă se potrivește un vin robust, care să echilibreze gustul specific de miel: Cabernet Sauvignon sau Merlot, ori, și mai bine, un cupaj de Cabernet cu Merlot” – Radu Anton Roman
  • „Doamnele se pot delecta la friptura de miel din sfânta zi de Paște cu un Pinot Noir demidulce. Cu note fructate de cireșe negre, accentuate de aroma discretă de vanilie, va evidenția aroma cărnii și va face din masa de Paște un curcubeu aromatic” – Radu Anton Roman

Dumnezeu să vă binecuvânteze în noaptea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos! Paști cu sănătate, iubire și liniște!

ADVERTISEMENT
Tags: