Marius Budăi a dezvăluit, joi seara, mai multe detalii despre discuțiile pe care le-a avut cu membrii Comisiei Europene. Ministrul Muncii s-a referit la probleme legate de legea pensiilor. Potrivit oficialului, europenii au înțeles că “trebuie rezolvată acea problemă”, iar inechitățile vor dispărea din sistem.
“Se renunță la acest aspect care era împotriva cetățenilor români. Nu a fost niciodată în aplicare acest procent de 9,5 din PIB. Acest procent, în primul rând, ar fi făcut ca majorările să nu mai fie posibile. Cât privește pensiile speciale au fost anumite discuții. Sunt anumite chestiuni stabilite cu CE, legea este într-o direcție bună. Voi prezenta coaliției și fiecare minister va veni cu soluții.
Acum trebuie rezolvată de această coaliție. Eu am văzut determinarea lui Marcel Ciolacu de a rezolva problema. Comisia a înțeles că trebuie rezolvată acea problemă a inechităților din legea pensiilor”, a afirmat Marius Budăi, în cadrul unei emisiuni de la RTV.
În cadrul aceleiași emisiuni, ministrul a vorbit și despre revolta dascălilor români. Budăi este de părere că protestul profesorilor este “legitim”. Oficialul a menționat că, de fiecare dată când Partidul Social Democrat a fost la putere, salariile cadrelor didactice au crescut, iar legea salarizării reprezintă “jalon în PNRR”.
”Cu siguranță, acest protest al dascălilor noștri este legitim, dar cred că trebuie să facem un efort comun pentru ca familiile să nu sufere.
De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, salariile dascălilor au crescut. Acum legea salarizării este trecută în PNRR, dar modificări de substanță nu se pot face.
Nu putem face legea salarizării azi pentru dascali, mâine pentru alte categorii și tot așa. Noi am preluat toate solicitările de la toate ministerele de resort, le analizăm, după care mergem la întâlniri cu sindicatele.
Legea salarizării este jalon în PNRR. Nu a fost pusă de PNRR acolo, alții au făcut asta. Legea, odată pusă în PNRR, nu poți să vii cu altă grilă, nu ai cum. A fost blocată modificarea ei. Trebuie ca solicitările tuturor să se regăsească în lege, în funcție de posibilități. Știți că PNRR a fost făcut la secret”, a explicat ministrul Marius Budăi.
Sindicaliștii din domeniul educației au anunțat că vor intra luni, 22 mai, în grevă generală. Peste 70% dintre profesori votând pentru declanșarea conflictului de muncă. ”Nemulţumirile sunt arhicunoscute, nu cred că mai e momentul să le amintim: de la salarii umilitoare, prăbuşirea puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, anomalii în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere şi altele.
Prin urmare, în urma acestui referendum, la nivelul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ (FSLI) procentul de grevă este de 71,29% din totalul membrilor de sindicat, ceea ce înseamnă foarte mult. Acesta este rezultatul, este voinţa oamenilor de a declanşa conflictul colectiv de muncă şi de a intra în grevă generală”, a precizat, marţi, liderul FSLI, Simion Hăncescu.