Sport

Marius Copil la prima finală ATP a carierei! A scăpat de Wawrinka

Marius Copil a reuşit cea mai bună performanţă din carieră, ajungând în finala turneului ATP de la Sofia, confirmând forma bună arătată în Cupa Davis.
09.02.2018 | 14:02
Marius Copil la prima finala ATP a carierei A scapat de Wawrinka
ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 20:35 / Copil, locul 93 ATP, l-a învins în semifinale pe slovacul Jozef Kovalik, locul 187 ATP, venit din calificări, cu scorul de 6-4, 6-2. Marius Copil, care este primul român într-o finală ATP după 7 ani, va juca în ultimul act de la Sofia pe bosniacul Mirza Basic, locul 129 mondial, venit din calificări, care a trecut de elveţianul Stan Wawrinka, favorit principal şi locul 15 ATP, scor 7-6 (6), 6-4. Dacă va câştiga turneul de la Sofia, România va avea primul campion al unei competiţii ATP după aproape zece ani. La finalul semifinalei, tenismenul român în vârstă de 27 de ani a spus că a visat de ic la acest moment: ”Mi-am propus doar să joc cât de bine pot. Am fost foarte concentrat, prezent în joc, şi asta m-a ajutat să-mi fac meciul mai uşor. Am visat la acest moment din prima zi în care am început să joc tenis. Urmărindu-i pe marii jucători în finale, împărţind acelaşi vestiar cu ei, m-a făcut şi pe mine să-mi doresc să joc într-o finală. Sper să-mi meargă bine mâine şi asta să nu fie ultima mea finală”.


UPDATE, ora 16:35 / În semifinalele turneului din capitala Bulgariei, Marius Copil îl va întâlni, sâmbătă, pe slovacul Jozef Kovalik, locul 187 ATP, jucător venit din calificări. Kovalik l-a învins în sferturi, cu scorul de 7-6 (2), 6-4, după o oră şi 53 de minute, pe cipriotul Marcos Baghdatis, locul 123 ATP. Copil şi Kovalik s-au mai întâlnit o dată, anul trecut, în turul I al turneului challenger de la Sophia Antipolis (Franţa), când slovacul s-a impus cu scorul de 4-6, 6-2, 6-2.

ADVERTISEMENT

Startul de 2018 începe să dea semne bune pentru Marius Copil, cel mai bine clasat tenismen român în ierarhia ATP. După ce a fost eliminat în primul tur atât în turneul ATP de la Pune, de către Laslo Djere, cât şi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului de către Gilles Simon, Marius reuşeşte să facă cel mai bun rezultat al carierei la Sofia, turneu ATP 250, acolo unde a reuşit să elimine doi capi de serie până în această fază a competiţiei.

Tragerea la sorţi nu a fost una favorabilă pentru Marius, sorţii hărăzindu-i în prima rundă un duel cu jucătorul olandez Robin Haase, cap de serie 5 în competiţia din Bulgaria. Haase a ajuns la Sofia obosit după meciurile foarte disputate din weekend-ul precedent din Cupa Davis, când a reprezentat Olanda în duelul contra Franţei. Marius a avut o misiune mult mai simplă în weekend, trecând fără emoţii atât de Christophe Tholl cât şi de Ugo Nastasi, cei doi reprezentanţi ai Luxemburgului. Întreaga partidă a decurs în favoarea lui Marius, acesta câştigând la tiebreak primul set, un singur mini-break făcând acolo diferenţa. Setul secund a arătat un Marius Copil mult mai solid, un break fiind decisiv pentru a închide partida în minimum de seturi.

ADVERTISEMENT

Marius Copil în prima semifinală ATP din carieră!

După eliminarea capului de serie 5, jucătorul nostru a avut o misiune facilă în turul secund, acolo unde a dispus de slovenul Blaz Kavcic, în două seturi simple, 6-2, 6-2, făcând câte două breakuri în fiecare set. A urmat confruntarea din sferturile de finală, împotriva luxemburghezului Gilles Muller, favorit 3, ce conducea cu 2-1 în raportul întâlnirilor directe. Marius a servit din nou foarte bine, reuşind break-ul în finalul ambelor seturi pentru a se impune cu un dublu 6-4. Remarcabil este faptul că, până în faza semifinalelor, Copil nu şi-a pierdut serviciul, suprafaţa foarte rapidă de la Sofia convenind de minune stilului său de joc ultra-ofensiv. 

În semifinale Marius îl va întâlni pe câştigătorul disputei Jozef Kovalik (jucător venit din calificări)-Marcos Baghdatis. Nu este o misiune imposibilă pentru Marius, oricare ar fi învingătorul acelui meci, Sofia 2018 putând fi o nouă bornă istorică în cariera arădeanului. Printr-o nouă victorie, ar putea îmbunătăţi rezultatul de top al carierei sale, după prima semifinală ATP putând urma prima finală din carieră şi, implicit prima finală a unui jucător român în circuitul ATP după mai bine de 5 ani. Victoria de astăzi îl duce undeva în preajma locului 80, iar titlul la Sofia îi poate aduce clasarea în jurul locului 60 în ierarhia ATP.

ADVERTISEMENT
Tags: