Marius Cozmiuc, “ultimul dans” la Jocurile Olimpice de la Paris: “Vreau să mă retrag în glorie!”. Interviu exclusiv

Până la startul Jocurilor Olimpice de la Paris, FANATIK vă prezintă interviuri, reportaje şi poveşti cu sportivii români care s-au calificat la ediţia supremă. Episodul doi al seriei “Olimpicii României” îl are în prim plan pe Marius Cozmiuc.

Marius Cozmiuc, “ultimul dans” la Jocurile Olimpice de la Paris

Experimentatul canotor român a acordat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre cariera sa, încununată cu medalii la toate competiţiile majore. În 2021, la Tokyo, Marius Cozmiuc a urcat pe podium şi la Jocurile Olimpice, unde a luat argintul alături de Ciprian Tudosă în proba de dublu rame.

Concursul de la Paris va fi ultimul din cariera lui Marius Cozmiuc, care se va retrage la finele acestei ediţii a Jocurilor Olimpice. Este căsătorit cu Ionela, colega lui de la lotul naţional, şi recunoaşte că e mult mai dificil să privească de pe margine concursurile soţei, sunt emoţiile mult mai mari.

“Canotajul m-a ales pe mine”

Marius, în primul rând, povesteşte-ne cum ai început canotajul?

– Canotajul m-a ales pe mine, să spun aşa. Eram acasă, la Suceava, la şcoală. În timpul pauzelor a venit o doamnă antrenor şi m-a văzut înalt, eu eram peste toţi ceilalţi. M-a salutat, s-a prezentat şi m-a întrebat dacă sunt interesat de canotaj. Nu aveam niciun habar despre canotaj, nu văzusem şi nu ştiam. A avut o fotografie cu o barcă de canotaj pe care mi-a arătat-o şi mi-am făcut o idee cu ce înseamnă. Eram curios de acest sport, până să încerc canotajul am făcut şi alte sporturi.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Ce alte sporturi ai practicat?

– Fotbal, handbal, volei, atletism, lupte, dar nu a fost niciunul pe o perioadă mai lungă. Şi aici a fost o decizie pentru că mi s-a spus că trebuie să merg la Clubul Sportiv Şcolar din Orşova, în judeţul Mehedinţi. Dar totuşi, voiam să încerc. Aveam 14 ani. Am plecat acasă să le spun părinţilor. Erau încântaţi de idee, dar şi îngrijoraţi, că era destul de departe şi fiind singur la părinţi, le era greu. Dar, un alt coleg care era din zonă a fost selecţionat şi a plecat imediat. Eu nu am vrut să merg de la bun început. Când s-a întors, mi-a spus că este frumos şi ar trebui să încerc.

“Când am văzut cât de lung e drumul, eram un pic îngrijoraţi, dar aveam speranţe că totul va fi bine”

Şi tu când ai plecat? 

– În februarie 2007 am plecat la Orşova. Mi-am convins părinţii. Am plecat cu mama atunci. Când am văzut cât de lung e drumul, eram un pic îngrijoraţi, dar aveam speranţe că totul va fi bine. Când am ajuns acolo am întâlnit şi alţi copii înalţi, nu mai eram eu cel mai înalt şi m-am bucurat, într-un fel.

Canotajul este un sport greu. A fost multă muncă din prima, de când ai ajuns?

– Nu chiar, pentru că aveam o perioadă de adaptare. Am început uşor până când au venit alţi colegi. Am avut câteva luni de acomodare, iar pe parcurs au venit şi alţi colegi. Uşor-uşor, noii-veniţi se mai apropiau de mine, dar nu îmi plăcea acest lucru. Am zis că nu vreau să mă întreacă nimeni din cei care vin. Aşa m-am motivat şi am tras mai tare să fiu primul la antrenamente.

“Când am ajuns la lotul naţional la Snagov, mă aşteptam să fie mai motivaţi băieţii, dar moral nu stăteau foarte bine”

În 2010 ai câştigat prima medalie de aur în proba de patru rame la Mondiale. Te aşteptai să vină succesul atât de rapid?

Digisport.ro

Una dintre cele mai frumoase femei din România, spectacol în Giulești după Rapid - Universitatea Craiova: ”Siuuuu”

– Nu mă aşteptam. Ştiam că este un nivel foarte ridicat, dar mergeam foarte bine. Antrenorii ne-au încurajat. Noi ne bazăm foarte mult pe timpii din antrenamente, avem o grilă. Până să câştigăm noi au mai fost băieţi care au luat argintul. Am câştigat atunci şi nu eram cunoscuţi de ceilalţi antrenori. Erau surprinşi de unde am apărut noi.

În 2012 ai debutat la Jocurile Olimpice. Este ceva special la această competiţie?

– Atunci am reuşit să ne calificăm la limită. În 2011 băieţii nu au reuşit să califice barca şi atunci am format un nou echipaj, dar nu erau mari speranţe, dar totuşi am reuşit să trecem după recalificări. Când am ajuns la lotul naţional la Snagov, mă aşteptam să fie mai motivaţi băieţii, dar moral nu stăteau foarte bine. În 2012 voiam doar să mă bucur de concurs, eram tânăr, nu aveam aşteptări că voi câştiga o medalie.

“Asta ne lipsea, nu mai aveam încredere în noi”

Peste patru ani la Rio cum a fost? Mai multă experienţă, alte aşteptări… 

– Aveam deja nişte rezultate la europene, iar în 2015 am reuşit să ne calificăm barca pentru Rio, dar nu am obţinut şi alte medalii. Îmi doream să prindem finala, dar nu s-a întâmplat asta. Am plecat dezamăgit atunci. Era o perioadă fără rezultate bune. Munceam foarte mult, dar nu se vedeau rezultatele.

Au fost ani mai dificili pentru canotajul românesc. Care a fost explicaţia?

– Credeam că programul de antrenament. Ajungeam la concurs şi reuşeam să fac una sau două curse bune, dar a treia nu mai era cum trebuie. La finalul anului 2016 a venit antrenorul actual, Antonio Colamonici. S-a schimbat cu totul programul de antrenamente şi nu numai. Gândirea s-a schimbat, ne-a făcut să fim mai pozitivi, să avem încredere în noi. Asta ne lipsea, nu mai aveam încredere în noi. Chiar în următorul an, la Campionatul European, să luăm medalie. Apoi, la Mondiale am prins finala.

Bucuria de după medalia olimpică: “Toate greutăţile se şterg, nu te mai gândeşti la ele”

După aceea au venit medaliile în fiecare an. S-a schimbat dinamica. Şi urmau Jocurile Olimpice de la Tokyo, cu un an mai târziu decât era programat. Cum a fost acolo?

– A fost foarte frumoasă cursa pentru argint. Aveam o presimţire că vom obţine o medalie. Atât în serii, cât şi în semifinale am făcut curse foarte bune. Ne-a dat multă încredere şi abia aşteptam ziua finalei. Înainte cu o seară înaintea finalei, ne-au scris antrenorii pe grup să ne pregătim şi echipamentul de prezentare, pe care îl folosim la ceremonii. Când îmi pregăteam echipamentul, tot ce mi-am dorit a fost să pot să port echipamentul în ziua următoare.

Ce sentiment ai la final când vezi că eşti în medalii la Jocurile Olimpice?

– Te bucuri foarte tare, dar nu realizezi în totalitate ce ai reuşit. Dar îţi dai seama că toată munca pe care ai făcut-o a fost foarte bună. Toate greutăţile se şterg, nu te mai gândeşti la ele.

Fraţii Sinkovici erau de neînvins atunci? Care a fost distanţa faţă de aur?

– Nu prea mare, două secunde. Nu cred că erau de neînvins. La Campionatele Europene din 2021 i-am învins cu 3 secunde. I-am spus lui Ciprian (n.r. Ciprian Tudosă) că putem profita de pandemie. Am avut amândoi posibilitatea de a ne antrena la noi acasă. Pandemie era peste tot şi nu ştii ce condiţii au alţii. Am zis să ne antrenăm cât de bine putem în perioada respectivă, mai ales că aveam toate condiţiile. Rezultatul a venit.

“11 luni pe an ne pregătim”

În 2022 alături de Sergiu Bejan, aţi devenit primii canotori români campioni mondiali la dublu rame… 

– A fost o bucurie foarte mare, chiar dacă la început de an îl pierdusem pe Ciprian, care s-a accidentat. Am ieşit cu Sergiu şi a rămas aşa. Nu a mers bine de la început. La primul concurs de Cupă Mondială, nu am prins finala. Nu m-am simţit cum trebuie în acel concurs, am făcut şi greşeli. Dar am avut încredere. Când am ieşit cu Sergiu, am luat-o ca pe o provocare, să facem barca să meargă cât mai bine. Să îi dau din experienţa mea lui Sergiu. Am fost surprins la Europene cât de bine am mers. La Campionatul Mondial simţeam că putem câştiga, a fost tot în Cehia, unde am câştigat la juniori. A însemnat mult aurul, ştiam că nu a mai făcut nimeni acest rezultat.

Aş vrea să vorbim puţin despre munca din spatele medaliilor. Cât vă pregătiţi pe an?

– 11 luni pe an ne pregătim. La finalul anului competiţional, avem trei-patru săptămâni. E în funcţie de concursurile pe care le avem.

“Consum trei litri de apă doar la bicicletă”

Ce înseamnă o zi de pregătire?

– O să spun una din timpul verii. Ne trezim dimineaţa, cât mai devreme, la ora 06:00. Facem antrenamentul pe o vreme mai răcoroasă, apoi se încălzeşte foarte tare. Ieşim pe apă, facem antrenamentul principal şi apoi luăm micul dejun. Până la prânz avem pauză. Luăm masa şi apoi mai avem o pauză până la următorul antrenament. Poate fi pe apă sau în sală. Avem de două ori 45 de minute pe bicicleta statică, apoi intrăm în sala de forţă, care mai durează aproape două ore. Este greu pentru că vara, fiind foarte cald, transpiri foarte mult. Consum trei litri de apă doar la bicicletă.

Pentru Jocurile Olimpice de la Paris eşti încrezător?

– Sunt încrezător că vom reuşi un rezultat bun. Ca obiectiv, mă bucur că am calificat mai multe bărci la Jocurile Olimpice. Am avut curse în plus pentru că am dublat, adică am tras şi la dublu rame şi la opt rame cu cârmaci. Anul acesta va fi mai mult timp după curse şi vom avea mai mult timp de recuperare, ca să ne revenim.

“Ceea îmi doresc este ca la Paris să mă retrag în glorie. Va fi ultimul meu concurs”

E mai mică presiunea, având în vedere că eşti deja medaliat olimpic?

– Nu mai vreau să pun nicio presiune pe mine ca şi în anii trecuţi. Ceea îmi doresc este ca la Paris să mă retrag în glorie. Va fi ultimul meu concurs.

Un ultim dans în glorie…

– Şi asta va fi o performanţă. Mai sunt doar doi foşti canotori care au reuşit să prindă patru ediţii de Jocurile Olimpice.

“Când o văd pe Ionela, chiar dacă ştiu că e foarte puternică, sunt emoţii mari”

Eşti căsătorit cu Ionela, care face parte şi ea din lotul naţional. Canotaj ca profesie, canotaj în familie… 

– Este foarte bine. Putem să stăm şi în aceeaşi cameră de când a venit antrenorul italian. Se permite la cuplurile căsătorite. Ne ajută foarte mult, este excelent că avem acelaşi program. Vorbim foarte mult despre cum a fost la antrenamente, ne dăm sfaturi. Discutăm şi ne ajutăm reciproc.

Ai mai mari emoţii la cursele ei când priveşti decât la cursele tale?

– Da, evident. La cursele mele nu am emoţii, ştiu ce am de făcut. Când o văd pe Ionela, chiar dacă ştiu că e foarte puternică, sunt emoţii mari.

Ce vrei să faci după Jocurile Olimpice de la Paris, după retragere?

– O perioadă vreau să nu fac nimic, doar să stau. Apoi, îmi doresc să continui în Poliţie şi să facem copii. Va încheia şi ea odată cu mine cariera sportivă.

• 31 de ani are Marius Cozmiuc
• 11 medalii a obţinut Marius Cozmiuc la Europene, Mondiale şi Jocuri Olimpice