Fotbal international

Marius Șumudică s-a dezlănțuit la adresa antrenorului lui Gaziantep: „A condus echipa ca un tractorist!”

08.05.2021 | 15:51
Marius Sumudica sa dezlantuit la adresa antrenorului lui Gaziantep A condus echipa ca un tractorist
ADVERTISEMENT

Deși au trecut câteva luni bune de când a fost demis „din cauza unei glume” pe seama conducerii, care a încercat să-i reducă salariul, Șumudică nu a îngropat definitiv securea războiului cu Gaziantep. Ba chiar s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa înlocuitorului său, Ricardo sa Pinto, deranjat de rezultatele slabe din ultimele etape, dar și de „săgețile” aruncate de portughez încă de la preluarea băncii tehnice.

Echipa aceea, construită de mine, juca minunat, avea rezultate şi sunt sigur că am fi prins cupele europene. I-am lăsat o maşină de curse utilată complet, pe care a condus-o ca un tractorist. Începător!”, a răbufnit antrenorul român într-un interviu acordat recent.

ADVERTISEMENT

Cu trei etape înainte de finalul stagiunii, Gaziantep are 54 de puncte și ocupă poziția a opta, la nu mai puțin de 10 lungimi în spatele lui Trabzonspor, aflată pe locul 4, ultimul care permite participarea în cupele europene.

Marius Șumudică dă de pământ cu antrenorul fostei sale echipe

M-au sunat ziarişti turci să-mi spună că domnul Sa Pinto a declarat că jucătorii săi nu sunt profesionişti şi că nu s-au debarasat de ce făceau când lucrau cu Şumudică. Adică?

ADVERTISEMENT

 Mi se pare urât. Foarte urât să-ţi ataci jucătorii şi pe fostul antrenor când tu conduci echipa de atâtea luni. Ca antrenor ştiu că nu e tocmai frumos să vorbeşti despre alţi antrenori şi cu atât mai puţin despre cei care ţi-au luat locul, dar mă deranjează.

Echipa aceea, construită de mine, juca minunat, avea rezultate şi sunt sigur că am fi prins cupele europene. Lui Sa Pinto i-am lăsat o maşină de curse utilată complet, pe care a condus-o ca un tractorist. Începător!

ADVERTISEMENT

Păi se pot compara cele două perioade ale echipei? Este păcat şi sunt foarte dezamăgit că un nume important în fotbalul european poate să spună aşa ceva. Şi nu e prima dată când o face, dar tocmai din respect pentru trecut am tăcut. Acum s-a umplut, însă, paharul!”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.

Marius Șumudică e gata să revină în Turcia: „Mi-au trimis inclusiv biletele de avion”

În altă ordine de idei, chiar dacă ultima sa experiență nu s-a încheiat în cele mai bune condiții (n.r. a plecat de Rizespor chiar în ziua în care a împlinit 50 de ani), tehnicianul are convingerea că poate să scrie istorie în Turcia. Acesta a fost și motivul pentru care a refuzat fără să stea pe gânduri sumele exorbitante puse la bătaie de arabi.

ADVERTISEMENT

Am ajuns la o experiență care mă face să îmi doresc să fac ceva, vreau să preiau o echipă cu pretenții și să fac ceea ce am făcut și la Gaziantep. Am fost întrebat dacă vreau să mă întorc în Turcia. Vom vedea la finalul sezonului.

Aş vrea să mă întorc în Turcia şi sunt sigur că mă voi întoarce la un moment dat. Simt că pot face mai mult. Planul meu este să merg la o echipă care se va lupta la titlu în Turcia şi pentru cupele europene. În prezent, prioritatea mea este să revin în Turcia.

Nu am primit nicio ofertă serioasă din Turcia, am avut doar cele două propuneri din Arabia Saudită. Am fost în discuții cu diferite echipe care voiau să semnez pe o perioadă de 3 luni și n-am acceptat.

Mi-au trimis inclusiv biletele de avion. Nu am vrut să mă duc pe 3 luni, le-am respins şi pentru că banii nu sunt o prioritate pentru mine. Vreau să rămân în Europa”, a dezvăluit Marius Șumudică la Pro X.

ADVERTISEMENT