Potrivit datelor preliminare referitoare la înmatriculările de modele pe piața de autoturisme din Europa, Dacia Sandero este pe primul loc înaintea vehiculului Tesla Y, la începutul lui 2024. Iată ce arată rapoartele!
ACEA – Asociația Constructorilor Europeni de Automobile a întocmit un raport în luna noiembrie 2023, care arăta că popularitatea Daciei Sandero a crescut enorm. Autoturismul se află în top 10 vânzări anul acesta.
Deși este un clasament surprinzător, Dacia Sandero a câștigat multă popularitate pe piața europeană. În acest an, modelul produs în Maroc al mărcii românești subsidiare a Renault s-a clasat în topul vânzărilor. Astfel, modelul a ajuns pe primul loc în clasamentul vânzărilor, spre surprinderea multora.
În luna noiembrie, au fost înmatriculare 19.760 de unități din acest model, așa că a reușit să-i ia fața modelului Tesla Y. Față de luna noiembrie 2022, s-a înregistrat o creștere de 9,5%. În schimb, Tesla Model Y se află pe locul doi și a înregistrat o scădere de 8,2%, spre deosebire de noiembrie 2022.
Conform economica.net, în luna noiembrie 2023 s-au vândut doar 17.464 de modele Tesla. Iată ce mai arată clasamentul preliminar întocmit de ACEA – Asociația Constructorilor Europeni de Automobile:
În 2021, un angajat al Uzinelor Dacia Pitești a făcut publice imagini cu cel mai nou concept al Daciei. Era vorba despre Dacia 1300 care părea să fie sora mai mică a cunoscutelor mașini Tesla. Angajatul Dacia a reușit să realizeze un model parcă rupt din filmele SF.
Theodor Ioan Tănase (27 de ani) mărturisea că este foarte pasionat de Dacia încă de când era copil. El declara că se mândrește cu faptul că autoturismele făcute în România ajung peste tot în lume. Drept urmare, tânărul a îmbinat elementele de la Bigster pe modelul de Dacia 1300, un model care făcea furori în România înainte de 1989. A lucrat în jur de 60 de ore, dar rezultatul este unul pe măsură.
„Legat de dotările pe care le are conceptul de Dacia 1300 pe care l-am creat, în primul rând am înlocuit oglinzile laterale ale maşinii cu camere video, iar părţile de vedere ale camerelor sunt în interiorul maşinii, pe planşa de bord. Am pus de asemenea senzori tactili pentru comenzile după volan, iar această funcţie se repetă pe display-ul secundar pentru infotainment.
Conceptul creat de Dacia 1300 are cutie automată de viteze, plus numeroase elemente ce sunt obligatorii la ora actuală pe orice maşină, conform standardelor internaţionale de siguranţă”, a declarat Theodor Ioan Tănase pentru „Adevărul”.