A doua zi după victoria cu Sheriff Tiraspol din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, Farul a dat o nouă lovitură. Echipa patronată și manageriată de Gică Hagi a reușit să-l vândă pe Adrian Mazilu în Premier League, la Brighton, toate condițiile transferului-bombă fiind anunțate în exclusivitate de FANATIK.
În luna mai a acestui an, la doar trei zile după victoria contra FCSB-ului care i-a adus Farului titlul de campioană, Adrian Mazilu a acordat un amplu interviu în exclusivitate revistei FANATIK. El și-a expus planurile de viitor, anticipând practic transferul la Brighton, oficializat joi, 13 iulie.
Revista Fanatik, numărul 744„Îmi place mult Premier League, este cel mai puternic campionat și, de ce nu, sper să joc acolo”, spunea el în interviu. Iar visul i s-a îndeplinit mai devreme decât a crezut…
Transferul lui Mazilu la Brighton reprezintă o lovitură și pentru Farul. Constănțenii vor primi 4,6 milioane de euro (suma fixă este de 4 milioane de lire sterline) și un procent de 20% la un eventual viitor transfer. În plus, mutarea se va realiza abia în ianuarie 2024, până atunci jucătorul urmând să evolueze tot pentru echipa lui Gică Hagi. Iată integral interviul realizat de FANATIK cu Adrian Mazilu pe 24 mai 2023.
Adi, ce senzație ai să fii campionul României la seniori la 17 ani?
– Este un sentiment extrem de plăcut pentru că la această vârstă fragedă am reușit să câștig un titlu foarte important în cariera mea.
Te-ai gândit acum ce făceai anul trecut pe vremea asta în luna mai?
– În urmă cu un an, sincer, cred că jucam finala la U17 cu CFR Cluj.
Campion și acolo.
– Da, am câștigat și atunci!
Nu ți-a trecut prin cap în vara lui 2022 că peste un an vei fi campion al României la seniori?
– Chiar nu mi-a trecut acest gând, dar eu am muncit, am tras de mine. Am reușit să fac pasul la echipa mare și să câștigăm acest titlu.
Debutul la echipa mare ți-l amintești?
– Da. Am debutat în Cupă cu Rapid. Am reușit să și marchez. După aceea în campionat, următoarea etapă cu Chindia.
Când te-a anunțat Gică Hagi că vei fi în lot și vei juca a bătut inima mai tare?
– Sincer nu, pentru că nu știam dacă joc sau nu. Eram în lot, dar când mi-am auzit numele să intru am avut puține emoții.
Puține emoții care au trecut după ce ai început să joci.
– Da, normal. Când ești pe teren nu mai simți această emoție.
După ce ai marcat ce îți venea să faci?
– Eram haotic, nu știam cum să mă bucur și m-am dus la Mister.
L-ai îmbrățișat pe domnul Hagi.
– Da.
Ai fost copil de mingi la titlul precedent al Constanței, cel din 2017?
– Cred că da. Ori copil de mingi, ori am ieșit cu jucătorii de mână. Nu mai știu exact, dar am fost pe stadion.
Meciul cu CFR Cluj, nu?
– Da, țin minte că a fost un penalty din care am câștigat… Dar nu mai țin minte dacă am fost copil de mingi sau în tribună. Am fost pe stadion. Am făcut poze cu jucătorii după meci.
Mai știi cu cine ai făcut poze atunci? Mai sunt la echipă?
– Cu Nedelcu am o poză. Acum, după 6 ani, sunt campion alături de el.
Spune-ne puțin despre tine. Ai venit la academie la 6 ani, provii dintr-o familie de fotbaliști.
– Da, m-a adus tata. De mic am făcut antrenamente la Iaki și ușor-ușor am venit în bază și m-am antrenat aici.
Ce s-a schimbat pentru tine când ai venit la academie?
– Păi aici am început fotbalul. Pentru mine a fost totul normal pentru că am progresat în fiecare zi.
Îți mai amintești și de copilărie, de mingile pe care le foloseai pe vremea aia?
– Mă jucam în curtea școlii. Cumpăram mingi cu Champions League, îmi plăceau foarte mult și mă jucam cu ele.
Făceai mingi și din șosete…
– În casă, da. Toată lumea cred că a făcut asta. Cine iubește fotbalul găsește orice soluție ca să se joace.
Câte vitrine ai spart prin casă?
– Nu cred că am spart vreuna, eram atent (n.r. – râde)
Care ar fi primele tale trei calități?
– Viteza, tehnica și agilitatea.
Și ce ar trebui să îmbunătățești?
– Lovirea cu capul, sincer. Nu prea dau, dar sper să o învăț și pe asta pentru că sunt atacant și trebuie să marchez și cu capul.
Ce meciuri îți place să urmărești acasă?
– Mă uit și în SuperLigă, și în Spania, și în Premier League, și în Italia.
Îți place mai mult Premier League. Ar fi un vis pentru tine să joci acolo?
– Normal. Este cel mai puternic campionat și, de ce nu? Sper să fac acest pas.
Ești fan Messi din ce spuneai într-un interviu anterior…
– De mic copil, de când m-am apucat de fotbal, țineam cu Messi și încă sunt fan Messi.
Te-ai bucurat și pentru titlul Argentinei?
– Da, normal. M-am uitat la toate meciurile Argentinei. A fost un Campionat Mondial foarte frumos.
Spuneai de Premier League. Ca fan Arsenal ești puțin dezamăgit?
– Nu, chiar nu, pentru că toate echipele de acolo sunt bune. Manchester City este foarte puternică.
Să vorbim și de meciul de titlu cu FCSB. 0-2 după 17 minute, ce simțeai tu în teren? Mai credeai în titlu?
– Da, pentru că golurile lor au fost din greșeală. Nu au fost goluri muncite. Se vedea că noi ne facem jocul și i-am dominat tot meciul. Ne-am spus în teren că dacă marcăm un gol până la pauză suntem siguri că putem să întoarcem scorul.
Asta s-a și întâmplat…
– Și la pauză la fel. Mai sunt 45 de minute, orice este posibil! Ne-am ambiționat toți și am reușit să întoarcem meciul.
Ai fost supărat după ce te-a scos Gică Hagi?
– Nu. Cine intră trebuie să o facă mult mai bine. Eu mi-am dat silința, tot ce am avut în mine.
Nici după ce ați terminat meciul nu ai vorbit cu Hagi?
– Toată lumea era acolo fericită, nu mai conta.
Care este poziția ta preferată în teren?
– Atacant dreapta, lateral.
Care ar fi pasul următor după Farul?
– Sincer, chiar nu știu ce o să se întâmple.
În străinătate?
– Normal. În România rămân aici la Farul. Suntem campioni și mă simt foarte bine. Sunt și acasă.
Ești coleg de clasă cu Borza. Poate plecați împreună că s-a vorbit mult de voi doi în această ultimă perioadă.
– Dacă o să plecăm împreună, așa este soarta. O să ținem legătura 100%, dar nu se știe dacă vom pleca sau nu.
Cât crezi că valorezi? Un preț…
– Nu știu. Nu pot să dau acest răspuns.
Peste un milion de euro?
– Chiar nu-mi dau seama.
Spune-mi te rog un jucător din SuperLiga pe care l-ai vrea coechipier.
– Îl am în echipă. E Denis Alibec.
E un idol pentru tine?
– Da, Denis e un idol, îl urmăresc de foarte mult timp.
Aș vrea să-mi spui într-un cuvânt sau într-o frază, cum l-ai caracteriza tu pe Gică Hagi? Când spun Gică Hagi ce îți vine să spui?
– Cel mai bun jucător de fotbal din istoria României.
Antrenor?
– Cel mai bun.
Numărul 1…
– Clar!