Sport

Farul – Sheriff 1-0, în turul 1 preliminar din Champions League. Video

Victorie pentru Farul în manșa tur a dublei cu Sheriff Tiraspol. Singurul gol al campioanei României a fost marcat de Kiki, în minutul 56.
12.07.2023 | 22:29
Farul  Sheriff 10 in turul 1 preliminar din Champions League Video
Farul - Sheriff 1-0, în turul 1 preliminar din Champions League. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
12-07-2023
17:32

Farul - Sheriff 1-0 (Kiki 56)

Vezi video cele mai importante faze AICI!

FINAL – Farul se impune cu 1-0 în manșa tur a primului tur preliminar din Liga Campionilor. Returul este programat marți, 18 iulie, de la ora 20:00.

Min. 66 – Ocazie Sheriff! Moldovenii trag de la distanță, dar Aioani este la post și are o intervenție bună.

Min. 56 – GOOOL Farul!!! Kiki deschide scorul după o acțiune de toată frumusețea și după o minge primită de la Alibec.

Min. 45+2 – Artean șutează de la distanță, dar portarul lui Sheriff prinde mingea în doi timpi.

Min. 40 – Ocazie Farul! Borza șutează din afara careului, însă balonul este respins în afara terenului.

Min. 2 – Ocazie Farul! Mazilu scapă în terenul advers, însă șutul său este respins în corner.

Min. 1 – Meciul de la Ovidiu a început!

12-07-2023
16:28

Echipele de start la Farul - Sheriff

Echipele de start la meciul Farul – Sheriff.

  • Farul: Aioani – Kiki, M. Popescu, Boli, Borza – Artean, Nedelcu, T. Băluță – Mazilu, Rivaldinho, Alibec. Rezerve: Buzbuchi – Diogo Queiros, Vînă, Borgnino, Andronache, Sîrbu, Dumitrache, Bassong, Marins, Sali, N. Popescu. Antrenor: Gheorghe Hagi.
  • Sheriff: Koval – Zohouri, Tovar, Garananga, Bueno, Apostolakis – Talal, Kyabou, Fernandes – Luvannor, Ngom Mbekeli. Rezerve: Straistari, Paşcenco – Ibrahim Djibo, Badolo, Ngah, Forov, Dijinari, Paiva, Boţan, Ademo. Antrenor: Roberto Bordin.

Meciul Farul – Sheriff Tiraspol are loc miercuri, 12 iulie, cu începere de la ora 20:30, în cadrul primei manșe a turului 1 preliminar din Champions League. În cazul nedorit în care campioana României ar fi eliminată de cea a Moldovei (impropriu spus, Sheriff fiind din Transnistria), echipa pregătită de Gică Hagi nu ar fi scoasă de tot din Europa, fiind retrimisă mai departe în turul 2 preliminar din Conference League. Va fi însă pentru ultima oară când va fi posibilă această convertire, din sezonul viitor UEFA anunțând sistarea acestei oportunități.

Unde se joacă meciul Farul – Sheriff Tiraspol din turul 1 preliminar al Champions League

Întâlnirea Farul – Sheriff Tiraspol se dispută miercuri, 12 iulie, de la ora 20:30, pe stadionul Academiei Gheorghe Hagi de la Ovidiu, în prima manșă a turului 1 preliminar din Champions League. Este un adversar foarte greu, poate cel mai greu dintre toți cei cu care puteau cădea dobrogenii din lista existentă, cu experiență internațională net superioară Farului, după cum a recunoscut și Gică Hagi. Însă faptul că italianul Roberto Bordin va avea mulți jucători noi sub comandă poate fi în ajutorul campioanei României.

ADVERTISEMENT

Ca un fel de ștafetă peste timp, exact cu câteva zile înainte de meciul cu Sheriff, la Constanța au început lucrările de demolare a vechiului stadion Farul, în locul său urmând a apărea o arenă nouă, după toate standardele UEFA. Momentan, în faza turului 1 preliminar, UEFA a permis „marinarilor” să joace meciurile de acasă pe micuțul stadion de la Ovidiu. Învingătoarea din acest meci va avea un meci teribil de greu în turul 2 preliminar, pentru că va întâlni campioana Israelului, Maccabi Haifa, ca și calificată după 4-0 în deplasare cu Hamrun Spartans din Malta.

Cine transmite la TV partida Farul – Sheriff Tiraspol din turul 1 preliminar al Champions League

Partida Farul – Sheriff Tiraspol se joacă miercuri, 12 iulie, de la ora 20:30, pe stadionul Academiei Gheorghe Hagi de la Ovidiu, în prima manșă a turului 1 preliminar al Champions League. Ea va putea fi urmărită în direct pe micile ecrane pe posturile TV Digi Sport 1 și Prima Sport 1. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO. 

ADVERTISEMENT

La Ovidiu, miercuri, 12 iulie, va fi o vreme foarte călduroasă, dar totuși suportabilă, abia joi, 13 iulie, și vineri, 14 iulie, urmând ca acele termometrelor să urce vertiginos în sus, până spre 38-39 de grade. Cerul va fi senin aproape pe tot parcursul zilei, șansele de ploaie sunt aproape de zero, maxima va ajunge la amiază la 28-29 de grade, iar la ora partidei va coborî cu două-trei grade. Foarte probabil pe fiecare repriză jocul va fi întrerupt pentru pauza de hidratare.

Cine arbitrează meciul Farul – Sheriff Tiraspol din turul 1 preliminar al Champions League

Confruntarea Farul – Sheriff Tiraspol se desfășoară miercuri, 12 iulie, de la ora 20:00, la Ovidiu, pe micuța arenă de 4.000 de locuri a campioanei României, în prima manșă a turului 1 preliminar din Champions League. Forul european a delegat la acest joc o brigadă din Olanda, de unde provin și cei din camera VAR, avându-l la centru pe Sander Van Der Eijk.

ADVERTISEMENT

Acesta este un cavaler al fluierului foarte tânăr, nu are decât 32 de ani și este din Amsterdam. Nu a mai condus niciodată un meci al vreunei echipe din România, dar nici a vreuneia din Moldova. Dar a făcut parte din brigada olandeză de la jocul Kosovo – România din preliminariile EURO 2024, condusă de Danny Makkelie, în calitate de al patrulea oficial, adică arbitru de rezervă.

Ce jucători lipsesc din confruntarea Farul – Sheriff Tiraspol din turul 1 preliminar al Champions League

Farul a pornit cu stângul în nou sezon, pierzând la Ploiești trofeul Supercupei, 0-1 cu Sepsi Sf. Gheorghe, dar mai îngrijorător decât scorul a fost jocu foarte modest al campioanei României. Hagi speră să recupereze din rândul jucătorilor cheie accidentați pe mijlocașul cheie Tudor Băluță, dar fundașul central Ionuț Larie și mijlocașul Dina Grameni rămân în continuare pe tușă.

ADVERTISEMENT

Probabil că Farul va aborda meciul ofensiv, cu trei oameni în față din primul minut, Alibec – Mazilu – Rivaldinho. Problemele sunt în axul central al apărării, unde variantele Artean – Boli sau Popescu – Boli nu sunt foarte liniștitoare. Emoții apar și la mijloc, unde lipsește creierul, acel jucător inventiv, care să creeze oportunități cu pasele sale sau chiar să realizeze acțiuni personale cu finalizare.

Nici Sheriff nu debordează de entuziasm, pentru că antrenorul italian Roberto Bordin va avea la dispoziție doar patru jucâtori din lotul din anul precedent, restul fiind noi veniți în vară, ceea ce poate însemna vădită lipsă de omogenitate. Din primul posibil unsprezece nu face parte nici un moldovean!

Cote la pariuri la jocul Farul – Sheriff Tiraspol din turul 1 preliminar al Champions League

Este un meci echilibrat doar pentru casele de pariuri, unde campioana României pornește ușor favorită în fața omologilor din Republica Moldova. Cota la victorie pentru Dennis Alibec și compania este de 2,40 față de 3,20 cât a primit Sheriff. Șansă dublă „1X” are cotă de 1,35, iar șansă dublă „X2” de 1,55. Gol marcat Farul ajunge la 1,40, iar golul oaspeților urcă până la 1,70! În schimb, la opțiunea cine merge mai departe, Farul are 2,20, iar Sheriff 1,80.

Farul și Sheriff nu s-au mai întâlnit până acum, nici măcar în partide amicale. Gică Hagi este conștient de dificultatea partidei, dar speră ca echipa să iasă cu bine. „Să joci calificări de Champions League este o mare, mare provocare pentru noi. Întâlnim o echipă cu o experiență mult mai mare decât noi în Europa, o echipă care a făcut anumite schimbări, cu un antrenor italian care pune baza pe disciplină și pe tactică.  Trebuie să fim atenți la toate detaliile. Cred că-i cunoaștem, sper să prindem o zi bună. Să nu uităm că avem două meciuri și suntem în stare să tranșăm această calificare încă din tur”.

ADVERTISEMENT