News

Mesaj ferm transmis de Viorica Dăncilă politicienilor români după ratarea Schengen: ”Să nu stea cu capul plecat!”

Fostul premier al României, Viorica Dăncilă, a transmis un mesaj ferm liderilor politici români, după ratarea integrării în Spațiul Schengen.
12.12.2022 | 09:25
Mesaj ferm transmis de Viorica Dancila politicienilor romani dupa ratarea Schengen Sa nu stea cu capul plecat
Viorica Dăncilă, după ce România a ratat intrarea în Schengen: ”Arta politică este negocierea. Nu trebuie să stăm cu capul plecat”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Viorica Dăncilă, fostul premier din perioada ianuarie 2018 – noiembrie 2019, le-a transmis liderilor români un mesaj, în contextul eșecului aderării la Schengen.

Viorica Dăncilă, după ce România a ratat intrarea în Schengen: ”Arta politică este negocierea. Nu trebuie să stăm cu capul plecat”

În opinia acesteia, nici Klaus Iohannis și nici ceilalți importanți lideri politici ai României nu au avut un comportament adecvat pe plan diplomatic în această perioadă.

ADVERTISEMENT

Viorica Dăncilă este de părere că ”arta politică în instituțiile Europene o reprezintă negocierea”, abordare pe care niciun decident de la București nu a avut-o în raport cu omologii europeni.

”Nu am văzut niciun Veto al domnului președinte, nu am văzut o negociere legată de aderarea Suediei la NATO. Am fost primii care am fost de acord cu aderarea Suediei la NATO. Nu este un lucru rău, dar am condiționat și noi această aderare de susținerea noastră pentru Schengen. Uitați că dacă am fi făcut această negociere acum pe timpul președenției suedeze am fi putut să băgăm pe ordinea de zi.

ADVERTISEMENT

Acum am văzut că președenția suedeză și-a prezentat programul și nu apare nicăieri acest punct pe ordinea de zi, eu cred că este o lecție pentru liderii noștri și trebuie să înțeleagă că nu trebuie să accepte de fiecare dată ceea ce li se spune, nu trebuie să stea cu capul plecat”, a declarat Dăncilă la Antena 3.

Fostul prim-ministru al țării consideră că politicienii români sunt vinovați pentru umilința trăită de România în cadrul Consiliului JAI de joi, 8 decembrie, de la Bruxelles.

ADVERTISEMENT

”Decidenții noștri politici nu au avut o atitudine demnă atunci când ne-au reprezentat atât în instituțiile Europene cât și în alte situații pe plan extern”, a mai spus aceasta

Viorica Dăncilă, sfat pentru Klaus Iohannis pe tema Schengen: ”Să ceară repunerea pe ordinea de zi a aderării la Consiliul European”

După eșecul de la Consiliul de Justiție și Afaceri Interne, Viorica Dăncilă vine cu un sfat pentru Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT

Aceasta spune că șeful statului ar trebui să ceară în Consiliul European, care se reunește în această săptămână, repunerea pe ordinea de zi a aderării României la spațiul Schengen.

”Domnul președinte trebuie să ceară în Consiliu repunerea pe ordinea de zi a aderării României la spațiul Schengen, în condițiile în care le-a cerut atât guvernanților cât și parlamentului României că să facă toate demersurile să nu mai avem niciun Veto în ceea ce privește aderarea României

Am văzut că s-au făcut demersuri și în Parlamentul European, dar în Parlamentul European se poate discuta doar de decizia care s-a luat”, a mai spus Dăncilă la postul de știri citat.

ADVERTISEMENT