Sport

Mesaj răspicat al lui Oleksandr Zincenko: “Îi urăsc pe cei care ne-au invadat mai mult cu fiecare zi. Și îi urăsc pe rușii care încearcă să-i convingă pe alții că asta este propagandă”

Fotbalistul lui Manchester City, Oleksandr Zincenko, a pus la zid acțiunile armatei ruse din țara lui și, mai ales, tăcerea sportivilor din Rusia vizavi de conflictul din Ucraina.
17.04.2022 | 11:19
Mesaj raspicat al lui Oleksandr Zincenko Ii urasc pe cei care neau invadat mai mult cu fiecare zi Si ii urasc pe rusii care incearca sai convinga pe altii ca asta este propaganda
Oleksandr Zincenko, de la Manchester City, consideră că și tăcerea sportivilor ruși este o formă de susținere a războiului din Ucraina. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Pentru jucătorul lui Manchester City, Oleksandr Zincenko, nimic nu mai este la fel de la începutul războiului din Ucraina. Deși este în cursa pentru două trofee: titlul în Premier League și Champions League, fotbalistul de 25 de ani este în fiecare zi cu gândul și cu sufletul la ceea ce se întâmplă în țara lui.

Zincenko, frustrat de lipsa de reacție a fotbaliștilor ruși vizavi de războiul din Ucraina

Scopul existenței sale a devenit să urmărească zilnic tot ce are legătură cu Ucraina: “Primul lucru pe care îl fac în fiecare zi este să ajung la telefon, după care nu îl mai las din mână. Au trecut deja șapte săptămâni și unii încep să uite sau să se adapteze brutalităților din țara mea. Nu, nu, nu. Oamenii suferă de foame, mor, sunt descoperite cadavre, cum se poate relaxa cineva? Îi urăsc pe cei care ne-au invadat țara mai mult și mai mult cu fiecare zi. Nu mă voi opri să vorbesc despre asta pentru că lumea trebuie să știe adevărul.”

ADVERTISEMENT

Cea mai mare dezamăgire a lui Zincenko vine din partea populației din Rusia care nu reacționează să condamne acțiunile ordonate de Vladimir Putin. Întâmplarea face că în 2014, el a trebuit să plece de la Șahtior Donețk, echipă antrenată la acea vreme de Mircea Lucescu, din cauza războiului din regiunea Donbas.

Împreună cu familia sa, Oleksandr a mers chiar în Rusia, unde a jucat aproape doi ani la FC Ufa și și-a făcut destui prieteni. Dar cum prietenul la nevoie se cunoaște, Zincenko a descoperit că relațiile cu oamenii de acolo nu erau atât de solide precum credea el: “Aveam un mic cerc de prieteni, dar acum acesta aproape că nu mai există. Băieții pe care îi știam m-au sunat imediat după invazie și mi-au spus: Alex, ne pare rău, dar nu putem face nimic. Bineînțeles că puteți face. Dacă taci, înseamnă că susții ceea ce se întâmplă în Ucraina. Poate că le este teamă pentru că am văzut imagini în social media cu ruși duși la închisoare dacă protestau. Dar uitați-vă la fotbaliști și oricine cu o audiență masivă. Poate cineva să creadă că dacă toți ar posta ceva pe Instagram și să spună că sunt împotriva războiului și că trebuie oprit, toți ar fi arestați? Bineînțeles că nu. Și este o rușine că nu spun nimic.”

ADVERTISEMENT

“Îi urăsc atât de mult pentru ceea ce au făcut Ucrainei și poporului ucrainean”

Oleksandr Zincenko este convins că invadatorii ruși încearcă să șteargă de pe fața pământului nu doar statul ucrainean, ci și ideea de a fi ucrainean: “De când joc în afară, am auzit mulți oameni spunând că ucrainenii și rușii sunt oarecum la fel. Dar nu este deloc adevărat și se poate vedea diferența dintre noi acum. În Ucraina, putem vorbi liber, putem gândi liber și la fel va fi după ce ne vom reconstrui țara.”

Într-un interviu acordat cotidianului englez The Guardian, Zincenko a condamnat răspicat atrocitățile comise la Bucha: “A fost un coșmar. Lucrurile pe care le-au făcut acolo au fost un șoc pentru întreaga lume. Ne-au ucis civilii. Ne-au ucis copiii. Ne-au violat femeile și fetele. Ne-au omorât câinii și chiar i-au mâncat. Nici măcar nu pot descrie în cuvinte ce simt despre ei. Îi urăsc atât de mult pentru ceea ce au făcut poporului ucrainean și Ucrainei. Și îi urăsc pe cei din Rusia care încearcă să îi convingă pe ceilalți că asta este doar propagandă. Este jenant. Cum pot spune asta? Oamenii îmi trimit poze adevărate, fapte reale. Corpurile civililor noștri zăceau de două săptămâni pe pământ. Trebuie să își asume responsabilitatea pentru asta.”

ADVERTISEMENT

Unul dintre cei trei jucători ucraineni din Premier League, alături de Andriy Yarmolenko, de la West Ham United, și Vitalii Mykolenko, de la Everton, Oleksandr Zincenko îi este recunoscător guvernului britanic și premierului Boris Johnson pentru sprijinul acordat. Totodată, el solicită și mai mult ajutor pentru refugiații fără viză, aflați într-o situație disperată.

Zincenko a fost emoționat până la lacrimi când a primit banderola de căpitan al lui City după izbucnirea războiului

Fotbalistul lui Manchester City a făcut un apel către toate țările să nu mai cumpere gaze și petrol din Rusia pentru că astfel investesc în război și în toate violențele: “Este important să izolăm Rusia pe toate planurile. Într-o zi, asta se poate întâmpla și țării tale. Am postat pe Instagram despre oprirea sportului în Rusia. Nu îmi doresc ca fotbaliștii să nu mai poată juca în Champions League și alte lucruri de genul acesta, dar cu cât sunt mai multe sancțiuni cu atât i-ar împinge pe oameni mai mult să iasă și să spună că trebuie oprit totul.”

ADVERTISEMENT

Zincenko a avut parte de susținerea totală a clubului său, iar la primul meci disputat după startul războiului, împotriva lui Peterborough, în FA Cup, a purtat banderola de căpitan al lui City: “Aveam ochii în lacrimi. Nu pot explica exact ce am simțit în suflet când am văzut întregul sprijin. M-am simțit atât de mândru că sunt ucrainean și sunt recunoscător oamenilor care au făcut acel gest. A fost foarte drăguț din partea managerului și a căpitanului nostru, Fernandinho, că mi-au oferit această oportunitate.”

Deși îi este greu să se concentreze asupra carierei sportive în asemenea momente de grea cumpănă pentru țara lui, Oleksandr încearcă să se adapteze situației și să dea randament maxim atât la antrenamente, cât și în meciurile decisive din finalul sezonului, în care City a rămas implicată în două competiții, cu șanse importante de a le câștiga: în Premier League și Champions League.

“Spiritul liber și puternic al Ucrainei ne va aduce victoria”

Alături de dragostea pentru Ucraina, fotbalul rămâne viața lui Zincenko, iar asta îl ajută să meargă mai departe, cu toate că jucătorul de 25 de ani condamnă vehement acțiunile armatei ruse: “Nici măcar soldații ruși nu înțeleg de ce au venit. Pentru ce luptă ei? De ce ai încerca să te lupți cu cineva care se ascunde prin buncăre de aproape două luni? Acești oameni, dar nu îi pot numi oameni pentru că nu există cuvinte pentru ei, nu au nicio idee care este scopul lor.”

Zincenko nu se gândește prea departe, la barajul din luna iunie cu Scoția pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar, cu toate că o prezență la turneul final obținută în asemenea circumstanțe potrivnice ar fi o performanță fabuloasă: “Important este să ne salvăm țara. Când vom câștiga acest război, și sunt aproape sigur că o vom face, vom construi ceva cu totul special.”

Și asta pentru că Ucraina a arătat lumii ce spirit liber are, după cum afirmă Oleksandr Zincenko: “Este un suflet puternic, un spirit care nu renunță niciodată, care nu se dă bătut. Asta ne va aduce victoria.”

ADVERTISEMENT