Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mesajul pe care Cârțu i l-a trimis lui Ivan după 0-2 în Giulești. „Nu vrei să mă asculți”

Sorin Cârțu i-a transmis un mesaj lui Andrei Ivan după 0-2 cu Rapid. Atacantul l-a dezamăgit din nou pe fostul președinte al Universității Craiova.
31.10.2023 | 07:17
Mesajul pe care Cartu i la trimis lui Ivan dupa 02 in Giulesti Nu vrei sa ma asculti
Mesajul pe care Cârțu i l-a trimis lui Ivan după 0-2 în Giulești. „Nu vrei să mă asculți” FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Andrei Ivan a avut din nou un meci fără realizări, în Giulești, acolo unde Universitatea Craiova a pierdut în fața Rapidului, scor 0-2. Imediat după derby, Sorin Cârțu i-a transmis un mesaj atacantului în vârstă de 26 de ani.

Mesajul lui Cârțu pentru Andrei Ivan. Ce i-a transmis după Rapid – Universitatea Craiova 2-0

Staff-ul condus de Corneliu Papură l-a ținut în teren pe Andrei Ivan doar până în minutul 59, atunci când l-a introdus în teren pe Markovic. „Nouarul” oltenilor nu a avut mari realizări și l-a nemulțumit pe Sorin Cârțu, care, imediat după meci, i-a transmis un mesaj privat.

ADVERTISEMENT

„I-am transmis un mesaj lui Ivan și i-am spus ‘Nu vrei să mă asculți’. Am avut de foarte multe ori discuții cu el și i-am zis. ‘Măi copile tu când scapi în stânga du-te cât mai aproape de stâlpul din dreapta porții.

Du-te cât mai aproape de portar. La ce viteză ai, e foarte greu să te ajungă cineva. Și de acolo faci ce vrei tu, poți să dai și cu dreptul, poți să și fentezi. Ți-am zis de atâtea ori. Du-te cât mai aproape de poartă!’

ADVERTISEMENT

El întârzie, el așteaptă ca să dea cu piciorul drept. Așa a făcut și aseară. A scăpat în stânga și a fost prins din urmă de Iacob. E vorba și de șansă. La Ivan, Moldovan a prins devierea lui Iacob. Dincolo, la Rapid, mingea a intrat în poarta Craiovei.

Ivan ar trebui să fie titular. Echipa e mult mai dinamică echipa cu Ivan. În postura asta. El să joace atacant central, dincolo Mitriță și apoi se creează mult mai multe situații de gol”, a dezvăluit Sorin Cârțu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

Andrei Ivan, distrus după eșecul din Giulești

Andrei Ivan a jucat 13 meciuri în acest sezon de SuperLiga, în care a reușit să marcheze de numai trei ori și să ofere doar două pase decisive. În continuare, atacantul de 26 de ani are cotă bună pe transfermarkt.com, 2.500.000 de euro, fiind unul dintre cel mai valoroși fotbaliști din campionatul nostru.

„Nu am făcut un meci foarte bun, se vede și pe tabelă. Am înscris la 2-0, am sperat să egalăm, dar nu s-a întâmplat. Trebuie să mergem înainte.

ADVERTISEMENT

Pentru mine, da, sunt momente grele, nu-mi aduc aminte să fi trăit așa ceva la Craiova. Normal că este o perioadă foarte grea, mi-am pierdut locul de titular. Eu mă antrenez, dau 100% la antrenamente și sper să revin în primul ’11’!”, a spus Ivan, după Rapid – U Craiova 2-0.
În fiecare luni, marți și vineri, de la 10:30, FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI se vede LIVE și exclusiv, pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Sorin Cartu, DISCUTIE PRIVATA cu Andrei Ivan | ANALIZA Rapid - U Craiova 2-0

ADVERTISEMENT