Sport

Messi, al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume. Cum arată Top 10 salarii

Lionel Messi este al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume. Forbes a publicat topul salariilor din sportul „rege” în 2023.
16.10.2023 | 21:15
Messi al doilea cel mai bine platit fotbalist din lume Cum arata Top 10 salarii
Messi este al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume în 2023. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Lionel Messi este al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume în 2023. Prima poziție este ocupată de Cristiano Ronaldo. Transferat la începutul anului la Al-Nassr, portughezul va câștiga în 2023 aproximativ 247 de milioane de euro, conform estimărilor Forbes.

Messi, al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume. Cum arată Top 10 salarii

Lionel Messi a rămas liber de contract în vară după despărțirea de PSG. Deși jucătorii de top au luat drumul Arabiei Saudite pentru a câștiga salarii uluitoare, argentinianul și-a calculat pașii și a semnat cu Inter Miami, în Major League Soccer (MLS).

ADVERTISEMENT

Argentinianul, prezent în această perioadă la echipa națională, se află pe locul 2 în topul alcătuit de Forbes referitor la cele mai mari salarii din fotbal. Septuplul Balon de Aur va ajunge în 2023 la câștiguri totale de 128 de milioane de euro (salariu și venituri din publicitate).

Podiumul salariilor din fotbal este completat de Neymar. Brazilianul transferat în vară la Al-Hilal va ajunge la încasări totale în 2023 de 106 milioane euro. Kylian Mbappe (104 milioane euro) și Karim Benzema (101 milioane euro) completează Top 5.

ADVERTISEMENT

Patru jucători din Arabia Saudită în Top 10 salarii din fotbal

Pe locul 6 în topul Forbes al celor mai mari salarii din fotbal se află Erling Haaland. Atacantul lui Manchester City va câștiga în 2023 „doar” 55 de milioane de euro.

Mohamed Salah (50 de milioane euro), Sadio Mane (49,4 milioane de euro), Kevine de Bruyne (37 milioane de euro) și Harry Kane (34,1 milioane de euro) completează topul 10 al celor mai bine plătiți fotbaliști din lume în 2023.

ADVERTISEMENT

Suma totală a salariilor celor mai bine plătiți jucători din lume în 2023 se ridică la 950 de milioane brut. O creștere de 53% în comparație cu sezonul trecut, conform Forbes.

  • Robert Lewandowski ocupă locul 11 în topul celor mai bine plătiți fotbaliști din lume în 2023 (32,3 milioane de euro).
ADVERTISEMENT

Salariul lui Leo Messi la Inter Miami

Jorge Mas, unul dintre patronii celor de la Inter Miami, dezvăluia la scurt timp după transferul lui Messi suma pe care argentinianul o câștigă la formația din MLS. Pe lângă salariul de bază, Messi câștigă sume amețitoare din contractele de sponsorizare cu Adidas și Apple, partenerii principali ai MLS.

„În 2019 am început să ne gândim cum îl putem aduce. Messi poate transforma MLS în unul dintre cele mai mari trei campionate din lume. Cred că va dori să își lase amprenta aici. Când se retrage, va avea un procent din acțiunile clubului.

 Salariul său e cuprins între 50 și 60 de milioane de euro. A fost nevoie de trei ani, dintre care un an și jumătate foarte intens. Am avut multe conversații cu tatăl său, Jorge.

David Beckham nu a vorbit cu Leo decât despre chestiuni legate de fotbal. Contractul celor de la Apple a fost foarte important în finalizarea negocierilor”, declara Jorge Mas, citat de Marca.


  • 1,51 este cota pentru „1X” la meciul Inter Miami – Charlotte

ADVERTISEMENT