Cum să scapi de energia negativă cu care te-ai încărcat pe parcursul unei zile? Există o metodă sigură pentru a o elimina, aplicată de-a lungul timpului de specialiștii în arta spiritualității. Ce ar trebui să faci când ajungi acasă?
După o zi grea de muncă sau după mai multe ore petrecute în preajma cuiva iritat, poți ajunge acasă extenuat, supărat și cu multe semne de întrebare. Devii confuz și nu știi ce să faci mai departe, iar această stare este un semn că ai acumulat energie negativă și trebuie să te eliberezi de ea.
În ultima vreme, energia negativă este un subiect de dezbatere în rândul multor oameni, iar specialiștii au demonstrat, de altfel, că aceasta există și se transmite. Dacă stai departe de factorii care te intoxică de gânduri și sentimente, atunci nu ai de ce să-ți faci griji asupra ei.
Totodată, se mai spune și că trebuie să-ți schimbi unghiul din care privești viața, încât să fii o persoană fericită, cât mai jovială. Observarea lucrurilor care par mici și care te înconjoară este, de exemplu, o metodă utilă pentru acumularea de energie pozitivă. Însă, și mai eficient este un truc cu sare.
Atunci când te afli acasă și crezi că ai o povară pe suflet, poți face o baie cu sare, potrivit spuselor Adrianei Dobrescu, parapsiholog. Dacă nu dispui de o cadă, poți pune sarea în cabina de duș și stai cu tălpile pe ea cât timp te speli.
”Trebuie să ne curățăm și corpul energetic. Putem prelua energii care nu sunt ale noastre. Există persoane în jurul cărora nu poți să stai și mai pleci și cu dureri de cap. Se produce un schimb de energie. Prin aceste legături energetice se pot transmite informații care nu sunt benefice pentru noi.
Există lucruri pe care le poți face acasă, ca să te cureți energetic. Ar trebui făcută de toată lumea. O faci foarte simplu: e baia cu sare. E cea mai simplă metodă de curățare energetică. Dacă nu ai cadă, lucrurile sunt foarte simple.
Iei sare și pui pe jos, în cabina de duș. Apoi intri cu tălpile. Lucrurile sunt foarte simple. Asta e o simplă curățare energetică. Pui un pumn de sare, doar să se simtă un pic”, a explicat Adriana Dobrescu, în cadrul emisiunii Ultrapsihologie, de la DC Medical și DC News.
Și flacăra unei lumânări te poate scăpa de energia negativă, mai precizează parapsihologul menționat. Aprinzi o lumânare, ții mâinile în poziție de rugăciune, inspiri, iar din flacăra unei lumânări iei ca și când ai lua dintr-un bol cu apă.
Lumina de la lumânare vindecă nu doar durerea sufletească, ci și pe cea fizică. Dacă simțim un disconfort în orice parte a corpului, atunci această practică, explicată de Adriana Dobrescu, îl va înlătura cu ușurință.
”Luăm lumină și ducem pe fiecare chakră de 5 ori. Cakra rădăcinei este la baza coloanei, chakra sacrală este la 2 cm sub buric, chaka plexului solar care ține de puterea noastră personală este în capul pieptului, chakra inimii este în zona inimii, chakra gâtului, chakra celui de-al treilea ochi care ține de intuiția noastră, chakra coroană care ține de conexiunea noastră cu Divinitatea.
(….) Repetăm de 5 ori și ducem lumină în corpul nostru energetic. Este un act ritualic, simbolic, dar extraordinar de puternic pentru curățarea energetică. Dacă există vreo durere în corp, undeva, putem să luăm lumină și să ducem pe zona care ne doare. Este extrem de important ca apoi să închidem corpul energetic, să nu rămânem cu el deschis”, a mai detaliat Adriana Dobrescu.