Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă. Cei doi sunt împreună de aproximativ 10 ani și, în tot acest timp, au avut suficiente ocazii să se cunoască. Însă, contrar așteptărilor, îndrăgostiții continuă să se surprindă în fiecare zi.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pot spune că sunt făcuți unul pentru altul. Cei doi sunt suflete pereche și continuă să se completeze în fiecare zi, după aproape 10 ani de relație. Prezentatoarea și artistul sunt de nedespărțit și merg aproape peste tot împreună.
Zilele acestea, ambii au avut programul mai liber, așa că au ales să petreacă timpul împreună, relaxându-se. Fiind în Capitală, Gabriela și Tavi au decis că cea mai bună variantă este să meargă la film.
Din păcate, atunci când au ajuns la cinema, Gabriela a fost puțin dezamăgită. Vedeta voia să vadă un film bun, precum ”Napoleon”, cu Joaquin Phoenix în rolul principal. Din păcate, biletele s-au epuizat cu mult timp înainte.
Doar cu variante de animații la dispoziției, cuplul a decis să părăsească cinematograful. Cu un gust amar și destul de supărată, prezentatoarea de la ”Mireasa: Capriciile iubirii” aproape că se obișnuise cu ideea de a merge acasă.
Spontan, ca de obicei, Tavi Clonda a ales să o surprindă pe soția lui. În loc să meargă acasă, așa cum plănuiseră inițial, artistul și-a luat soția și a dus-o într-un magazin. Acesta nu a fost ales la întâmplare, căci Tavi știa exact ce vrea să cumpere de acolo.
Ajunși la locul cu pricina, artistul a pus-o pe soția lui să aleagă culoarea viitorului geamantan. Gabriela Cristea nu s-a putut abține și a simțit nevoia să le povestească și fanilor întreaga întâmplare.
”Mi-a zis că mă duce la film pe romantism, dar de fapt mi-a făcut bagajele. Haide să mergem să luăm un geamantan. Putem să luăm roz sau roșu sau gri sau alte culori, nu negru”, a spus vedeta în mediul online.
Cei care au văzut postarea vedetei, s-au amuzat copios și au reacționat imediat. Cu toții au putut citi pe chipul Gabrielei cât de fericită este alături de Tavi și cum radiază. Internauții au complimentat-o pentru relația frumoasă pe care o are și i-au dorit fericire și înțelegere pe viitor.
Mai în glumă, mai în serios, gestul lui Tavi Clonda poate prezice ceva foarte bun pentru Gabriela. Poate că artistul îi pregătește o vacanță surpriză și o răsfață cu bilete către o destinație superbă.