Aryan, copilul în vârstă de doi ani din Botoșani, care a fost descoperit într-o pădure după o dispariție de peste 24 de ore, a fost externat din spital în ziua de vineri. La plecarea din unitatea medicală, părinții au acordat câteva declarații.
Echipa medicală a decis să-l elibereze pe Aryan, iar la momentul externării, micuțul era încântat că se întoarce acasă și a încercat să comunice cu jurnaliștii prezenți, spunându-le că abia așteaptă să-și revadă mătușa și ceilalți membri ai familiei.
Mama lui Aryan a mărturisit că starea de sănătate a micuțului este foarte bună și că așteaptă cu nerăbdare să ajungă acasă. Ea a menționat, cu lacrimi în ochi, că este recunoscătoare că totul s-a încheiat cu bine și a fost profund impresionată de mobilizarea comunității pentru a-l găsi pe fiul său.
„Nu îmi doresc niciunui părinte să treacă prin ceea ce am trecut noi. Încă nu știm când vom pleca în Marea Britanie. După ce s-a întâmplat, este foarte greu. Vom mai sta aici o perioadă. Îl vom lua cu noi, cu siguranță”, a spus mama lui Aryan.
Familia întreagă așteaptă cu nerăbdare să-l reîntâlnească pe curajosul Aryan, iar bunica sa i-a pregătit mâncarea preferată. Mama a mulțumit cu lacrimi în ochi jurnaliștilor pentru ajutorul oferit la căutările copilului.
„Bunica a pregătit mâncare. De obicei, ea gătește. Aryan îi place cartofii prăjiți, sarmalele, ciorba făcută de bunica. Bunica și câțiva membri ai familiei îl așteaptă. Aryan este un adevărat luptător, este miracolul meu. Vă mulțumim și dumneavoastră (reporterilor) pentru că ați prezentat știrile și pentru prezența voastră. Nu avem cuvinte.
Vă mulțumim foarte mult. Nu știu dacă voi putea să-i povestesc când va crește pentru că este foarte dificil. Momentul prin care a trecut el și noi, toate acele clipe au fost foarte grele. Sunt uimită de modul în care oamenii s-au implicat: toate departamentele. Nu am cuvinte. Dumnezeu este mare. Trebuie doar să ne rugăm. Aryan va veni cu noi în Anglia”, a mai spus mama micuțului supraviețuitor.
La rândul său, tatăl lui Aryan a dorit să transmită mulțumiri către toți cei care i-au ajutat și s-au rugat: „Mulțumim tuturor. Nu avem cuvinte. Le mulțumim lui Dumnezeu pentru asta. Dumnezeu i-a dat copilului meu o a doua șansă la viață. Mulți oameni ne-au ajutat, atât în Londra, cât și în Pakistan, mulți oameni s-au rugat pentru noi. Nu știu cum să le mulțumesc”, a transmis tatăl lui Aryan.
În timpul zilei de duminică, autoritățile locale din Botoșani au fost informate despre dispariția unui copil de doi ani din comuna Tudora. Acesta se afla în vizită la prietenii de familie ai părinților lui când a ieșit din locuința respectivă, iar după lungi căutări, cei apropiați nu au reușit să-l găsească.
Astfel aceștia au alertat 112, iar în operațiunea dramatică de căutare au fost implicați aproape 500 de polițiști, jandarmi, pompieri, voluntari, câini de urmărire, precum și elicoptere.
După mai mult de 24 de ore de la dispariție, copilul a fost descoperit într-o pădure din Botoșani. A fost transportat apoi la Spitalul Județean din Botoșani, unde a fost internat timp de două zile pentru investigații.