Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mihai Rotaru, mesaj despre antrenorul Universităţii Craiova: “Avem încredere 100%!” Ce spune despre Mutu

Plecarea lui Laurențiu Reghecampf a lăsat un gol imens pe banca celor de la Universitatea Craiova. Oltenii sunt în acest moment conduși de Corneliu Papură, omul în care Rotaru își pune toată încrederea.
22.09.2023 | 13:56
Mihai Rotaru mesaj despre antrenorul Universitatii Craiova Avem incredere 100 Ce spune despre Mutu
Mihai Rotaru, MESAJ in direct despre antrenorul Universitatii Craiova. foto: colaj fanatik.ro
ADVERTISEMENT

Corneliu Papură se ocupă în acest moment de pregătirea celor de la Universitatea Craiova. Oltenii au anunțat că nu își caută alt antrenor și că sunt hotărâți să meargă pe mâna lui Papură până la noi ordine. Mai multe variante au fost vehiculate pentru banca Universității, inclusiv cea a lui Adrian Mutu.

Oltenii au stabilitate pe bancă

“Mi-a dat Mihai Rotaru un mesaj acum. Și zice Mihai Rotaru că avem încredere în Papură, orice alt nume care a apărut sunt speculații, inclusiv numele lui Mutu. Mi-a spus Mihai Rotaru că noi niciodată nu contactăm antrenori sub contract, sunt doar speculații.

ADVERTISEMENT

Avem încredere în Papură 100% și sunt convins că în această perioadă delicată, spune Mihai Rotaru, trebuie să fim alături de el și să scoatem maximum, pentru că Universitatea Craiova are aceleași obiective, adică titlul de campioană. 

Adică aceleași obiective, cele mai bune. Iată, Rotaru are încredere cum știam, d-aia l-a și pus director tehnic, bine e și situația asta cu Reghecampf. Dar, iată, spune Mihai Rotaru că nu se pune problema de alte nume, gen Mutu, sau alte speculații care au mai apărut”, a spus Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova se bate la titlu

Universitatea Craiova a rămas fără antrenor după plecarea lui Laurențiu Reghecampf. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a lăsat Liga I pentru a semna cu Al-Tai, din Arabia Saudită. Noua formație a lui Reghecampf este în criză de formă și are o singură victorie în ultimele 5 etape.

Al-Tai ocupă locul 10 în campionatul din Arabia Saudită. Trupa lui Reghecampf are două victorii, un egal și patru înfrângeri în cele 7 partide disputate până acum. Singurul succes înregistrat de Al-Tai în acest sezon a venit pe 1 septembrie, atunci când a câștigat cu 1-0 în fața celor de la Abha.

ADVERTISEMENT

Plecarea lui Reghecampf a luat prin surprindere formația din Craiova. Universitatea se vede nevoită să apeleze la al 3-lea principal din acest an. Corneliu Papură este la Universitatea Craiova din 2016. Acesta a pregătit echipa secundă, a fost secund la prima echipă și interimar în momentele de criză.

Universitatea Craiova se ține tare în cursa pentru titlu. Oltenii sunt pe locul 3, în spatele CFR-ului și al liderului FCSB. Echipa lui Papură are cinci victorii, două egaluri și două înfrângeri în actualul sezon. Cu 17 puncte în cont, Universitatea se poziționează în fața Rapidului în clasament.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA este în fiecare luni, marți și vineri pe FANATIK.RO. Emisiunea este live de la 10:30 și se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Rotaru il confirma pe Papura

ADVERTISEMENT