MM Stoica, managerul general al „roș-albaștrilor”, a celebrat victoria FCSB-ului printr-o postare pe Facebook. Formația pregătită de Nicolae Dică a obținut a doua victorie din SuperLiga, scor 3-2 cu FC Argeș.
FCSB a câștigat cu FC Argeș, scor 3-2, același cu care „roș-albaștrii” se impuneau pe 14 august împotriva Chindiei Târgoviște. MM Stoica, managerul FCSB-ului, a reacționat după meciul de pe Arena Națională.
„A început și campionatul nostru. Pariul meu stă în picioare”, a scris MM Stoica în postarea de pe Facebook. Prin mesajul de pe contul personal, Mihai Stoica face referire la un pariu inițiat înainte de pauza pentru echipele naționale.
„Plătim în campionat. Ăsta e momentul zero la noi. Fac un pariu, începând de acum, până la finalul sezonului regulat, am curaj să pariez că noi vom fi pe primul loc dacă ar fi să începem campionatul acum.
Am făcut transferuri bune, iau în calcul și momentele când scăpăm de Europa, pentru că noi avem un program greu”, declara Mihai Stoica, pentru Orange Sport.
Deși FCSB a câștigat după o serie de 4 meciuri fără victorie în campionat, Gigi Becali, patronul „roș-albaștrilor”, s-a declarat nemulțumit la finalul partidei de pe Arena Națională.
„Fericit azi, dar nu în perspectivă. Nu ai cum să fii fericit. Nu joacă echipa. Am avut noi șuturi, am meritat victoria, am avut și bara. Nu avem posesie.
Știți că era pe vremuri când mâncam bătaie, dar spuneam că nu am nicio problema. Noi câștigam din valoarea jucătorilor. Eu vreau că mingea să fie doar la noi. Și să dam goluri, că avem jucători valoroși”, a mărturisit Gigi Becali.
Patronul „roș-albaștrilor” a continuat să își exprime nemulțumirile și a comparat-o pe FCSB cu Chindia Târgoviște, „lanterna roșie” din SuperLiga.
„Ok, te retragi, dar când primești mingea nu dai bufa-bufa, că ești Steaua. Nu ești Chindia, bufa-bufa. Noi daca avem 2-1 pasam mingea, o dam în spate, încercam să dam al 3-lea gol, dar nu bufa-bufa.
Ce facem aici? Nu e normal așa ceva. I-am cerut explicații lui Dică. Cică trebuie să construim cu fundașii centrali. Dar nu am avut niciodată fundași mari…”, a mai spus Gigi Becali.