News

Mii de bucureșteni, fără apă caldă și încălzire în preajma iernii. ”Încălzim la oală și ne spălăm ca pe timpul bunicii”

În preajma debutului oficial al iernii, mii de bucureșteni sunt fără apă caldă și încălzire. Când se va remedia problema.
15.11.2023 | 10:04
Mii de bucuresteni fara apa calda si incalzire in preajma iernii Incalzim la oala si ne spalam ca pe timpul bunicii
Probleme în prag de iarnă pentru mii de bucureșteni: stau de zile bune apă caldă și încălzire. Sursa foto: hepta.ro / facebook / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Peste 10.000 de bucureșteni sunt fără apă caldă și încălzire la mijloc de noiembrie. Conform unui anunț al Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB), problema ar trebui să fie remediată în finalul acestei săptămâni.

Probleme în prag de iarnă pentru mii de bucureșteni: stau de zile bune apă caldă și încălzire

Calvarul locuitorilor din Capitală în ceea ce privește lipsa căldurii și a apei calde continuă și în preajma iernii. În aceste zile, peste 200 de blocuri din zona bd. Mihai Bravu sunt fără agent termic, anunță Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB).

ADVERTISEMENT

Încă de luni, CMTEB anunța, într-un comunicat, că furnizarea agentului termic este sistată până în data de 17 noiembrie 2023, ora 23.00, pentru integrarea porțiunilor de conductă înlocuită pe Magistrala 2 Sud, circa 1,2 km. Peste 10.000 de oameni au de suferit.

Este vorba de prima etapă a lucrărilor pentru reabilitarea sistemului de termoficare – LOTUL 1, coordonate de Primăria Municipiului București (PMB) în cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), respectiv tronsonul amplasat pe Șoseaua Mihai Bravu în zona cuprinsă între străzile Răcari și Laborator (lucrări în cadrul Obiectivului 1 ) și în zona Spitalului Victor Babeș (lucrări în cadrul Obiectivului 4).

ADVERTISEMENT

În cadrul Obiectivului 1 au fost înlocuiți, în această etapă, aproximativ 550 de metri din conducta cu diametrul de 900 de mm, iar prin lucrările desfășurate în cadrul Obiectivului 4 au fost înlocuiți aproximativ 650 de metri din conducta cu diametru de 700 de mm.

În cadrul acestor două obiective de pe Magistrala 2 Sud nu a fost posibilă realizarea provizoratelor din cauza traseului de amplasare a conductelor”, a comunicat Termoenergetica.

ADVERTISEMENT

În ultima lună de toamnă, probleme cu furnizarea apei calde și a căldurii au fost și în alte zone din Capitală. Mii de blocuri din diverse sectoare ale Bucureștiului s-au confruntat cu aceeași problemă. Astfel, mulți locuitori sunt nevoiți să găsească soluții alternative pentru a face față temperaturilor scăzute.

Bucureștenii încă au puterea să glumească amar: ”Devenim spartani. Ne întărim fizicul, psihicul și sufletul”

În ceea ce-i privește, cetățenii par a fi la capătul răbdării. Locuitor al Capitalei: ”Suportăm, dar să fim siguri că aceste reparații nu se mai repetă în fiecare an. Devenim spartani. Ne întărim fizicul, psihicul, sufletul și devenim din ce în ce mai invulnerabili”, spune un bărbat, pentru Digi24.

ADVERTISEMENT

Un alt cetățean se plânge că ”de două săptămâni apă caldă și căldură deloc. Hai, căldura ca căldura, dar apa caldă?!”. El mai spune că ”încălzim la oală și ne spălăm ca pe timpul lui bunica, la lighean”.

ADVERTISEMENT