News

Ministrul Agriculturii, la Târgul de produse tradiţionale din Sectorul 4. Ce şi-a cumpărat Florin Barbu de la fermieri

Ministrul Agriculturii a fost prezent la un târg de produse tradiţionale, unde a făcut cumpărături şi a stat zeci de minute de vorbă cu fermierii şi producătorii autohtoni.
03.12.2023 | 14:12
Florin Barbu s-a aflat în mijlocul producătorilor autohtoni Foto: Facebook/Ministerul Agriculturii
ADVERTISEMENT

Este sezonul târgurilor, cele de Crăciun fiind completate din belşug de cele dedicate produselor tradiţionale, ale căror arome ne readuc bucuria vremurilor trecute şi nostalgia vacanţelor petrecut în casa bunicilor.

Ministrul Florin Barbu a intrat în horă cu cei prezenţi la târg

Un astfel de moment care a creat o punte către trecut a fost Târgul de produse tradiţionale româneşti, organizat de vineri până duminică în Sectorul 4. Găzduit de Parcul “Tudor Arghezi”, târgul “Poftim, din România!”, s-a bucurat de o afluenţă crescută de vizitatori, între aceştia numărându-se şi ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

ADVERTISEMENT

Florin Barbu a fost sâmbătă la târg, unde a petrecut minute bune alături de fermieri şi de producătorii autohtoni, cărora le-a ascultat părerile şi de a căror opinie este hotărât să ţină seama.

“Regăsirea cu fermierii și bucuria cu care mă întorc de fiecare dată în mijlocul lor, îmi dă putere și speranță că fac tot ce pot pentru un viitor mai bun al neamului nostru”, spune ministrul Agriculturii.

ADVERTISEMENT

Dincolo de vorbe şi sfaturi, Florin Barbu nu s-a întors însă acasă cu mâna goală, ci şi-a umplut sacoşele cu o mulţime de bunătăţi tradiţionale. Între produsele cumpărate de ministru amintim brânză, mere şi cozonac.

“Astăzi (n.r. – sâmbătă), prezent la un Târg de produse tradiționale românești din Capitală, ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu fermieri, cu oameni simpli, cu cei care, cu mâinile pline de bătături, muncesc neodihnit pământul ca să-și țină copiii și nepoții la școală, pentru a putea pleca apoi la oraș spre un viitor mai bun.

ADVERTISEMENT

După ce-a fost prins într-o horă românească cu participanții, ministrul a subliniat faptul că ‘gândul meu se îndreaptă astăzi și către românii care sunt departe de casă, care aduc acum valoare și se integrează într-o altă țară europeană, dar care nu uită niciodată glasul pământului de unde au plecat și care continuă să sărbătorească cu sufletul, oriunde s-ar afla, păstrând în inimă altarul casei părintești'”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Florin Barbu s-a prins în horă cu vizitatorii de la târgFoto: Facebook/Ministerul Agriculturii
Florin Barbu s-a prins în horă cu vizitatorii de la târg
Foto: Facebook/Ministerul Agriculturii

Cu acest prilej, Florin Barbu a fost plăcut surprins să vadă o mulţime de tineri îmbrăcaţi în costume populare, semn că noua generaţie iubeşte tradiţiile şi obiceiurile înaintaşilor.

ADVERTISEMENT

“Din ce în ce mai mulți tineri au simțit chemarea gliei străbune și s-au relocat la sate, unde au revenit la îndeletniciri precum agricultura și agroturismul. Asta mă determină să susțin cât mai multe proiecte cu scopul de a stimula tânăra generație să-și asigure un viitor din agricultura românească!”, a afirmat ministrul.

Târgul din sectorul 4 este deschis până duminică la ora 18.00, iar pe lângă produsele alimentare vizitatorii mai pot achiziţiona costume populare și obiecte decorative lucrate manual.

ADVERTISEMENT
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa...
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă...
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă simt ușurată. A fost o luptă atât de lungă”
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de...
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de două ori un drum european
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat...
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie...
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este...
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este acuzat manelistul
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din...
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din Măscurei, Vaslui, se gândește să divorțeze: „Ce să facă și el, singurel, dacă ea nu mai vine!?”
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută...
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de programatori