Soții Nițulescu formează doar o altă familie de români care, împinși de neajunsuri, au căutat un trai mai bun în străinătate. Totuși, după ani buni în care au încercat să se obișnuiască cu noile obiceiuri, au decis să revină pe plaiuri natale și să pună bazele unei afaceri de succes.
Soții Nițulescu au plecat în străinătate în urmă cu mai mulți ani. Au trudit pe câmpurile Italiei și pe șantierele Spaniei, însă și-au dat seama că cel mai bine le este acasă. Mai ales că nu le-a fost deloc ușor să se acomodeze.
Într-un reportaj difuzat pe Kanal D, cei doi români au mărturist că cel mai greu în străinătate a fost să suporte dorul. Au încercat să și-l aline comunicând prin apeluri video, dar acest lucru nu a suplimentat lipsa celor dragi.
„A fost foarte greu… asta e cea mai emoționantă parte, că era în perioada în care au apărut telefoanele cu video și primul pe care l-am întâlnit în cale într-un mall, ne-am cumpărat și eu și soțul ca să ne putem vedea.
Stai, că m-am emoționat acum! De câte ori vorbesc de perioada aia, mă emoționez. Afară nu e ca la noi. Noi avem obiceiuri, tradiții, ne adunăm. Acum, poate mai rar, dar să știți că tradițiile nu se pierd din familie.
Sunt mesele alea pe care le facem, mari, cu toată familia, cu toate rudele, cu toate neamurile…Dincolo nu e așa, ca la noi”, a declarat Nicoleta Nițulescu, citată de gandul.ro.
Astfel că, cei doi s-au întors în România și au pus pe picioare o afacere prosperă. Și-au cumpărat o bucată de pământ și și-au făcut o livadă de pomi fructiferi și o fermă de legume, iart clienții se pun pe lista de așteptare pentru a cumpăra de la ei.
„Ne retragem, facem ceva cu banii pe care i-am strâns și ce să facem? Am decis că, la momentul respectiv, cel mai bine ar fi să-i investim, să cumpărăm niște pământ. Dacă am cumpărat pământ, nu-l puteam ține așa, să-l dăm cuiva să-l lucreze.
Trebuia să-l lucrăm noi. Dar să fie ceva adițional serviciului, să ne găsim și de lucru. Ce să facem? Să facem o livadă. Soțul: ‘bine, de acord, facem o livadă’”, a adăugat Nicoleta Nițulescu.
Chiar dacă le merge bine, românii sunt dezamăgiți de situația din România și de faptul că autoritățile statului nu oferă mai mușt sprijin micilor fermieri, așa cum se întâmpla în țările în care au locuit.