News

Mircea Eugen Burada, scenaristul producției ”Nea Mărin miliardar”, a murit. Avea 77 de ani

A murit Mircea Eugen Burada, un cunoscut scriitor român. El a fost și scenaristul producției ”Nea Mărin miliardar”, regizată de Sergiu Nicolaescu.
05.10.2023 | 10:01
Mircea Eugen Burada scenaristul productiei Nea Marin miliardar a murit Avea 77 de ani
A murit Mircea Eugen Burada, scenaristul celor mai cunoscutele filme regizate de Sergiu Nicolaescu, printre care ”Nea Mărin miliardar”. Sursa foto: Știrile ProTV / IMBD / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Este doliu în cultura românească: a murit scriitorul și scenaristul Mircea Eugen Burada. Acesta a lucrat la cele mai cunoscutele filme regizate de Sergiu Nicolaescu, printre care ”Nea Mărin miliardar” sau ”Un comisar acuză”.

A murit Mircea Eugen Burada, scenaristul celor mai cunoscutele filme regizate de Sergiu Nicolaescu, printre care ”Nea Mărin miliardar”

Este doliu în cultura românească. Mircea Eugen Burada, scriitor și scenarist foarte cunoscut în România și Franța, a murit marți, 3 octombrie. În ultima perioadă era internat într-un spital privat din Capitală.

ADVERTISEMENT

Ajunsese la clinica medicală pentru o intervenție pe cord. Din păcate, nu a supraviețuit și s-a stins la vârsta de 77 de ani, au transmis surse apropiate familiei pentru Știrile ProTV.

De-a lungul carierei sale, Mircea Eugen Burada a fost coscenarist la cunoscutele filme regizate de Sergiu Nicolaescu: ”Nea Mărin miliardar” (cel mai vizionat film românesc din toate timpurile), ”Revanșa”, ”Un comisar acuză” și ”Duelul”.

ADVERTISEMENT

În februarie 2023, ”Nea Mărin miliardar”, cea mai de succes peliculă românească din istorie, a împlinit 44 de ani de la lansare. Pe 5 februarie 1979 apărea în cinematografe comedia regizată de Sergiu Nicolaescu.

Producția are un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada și Amza Pellea. Rolurile principale sunt interpretate de Amza Pellea (în dublu rol), Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Stela Popescu și Colea Răutu.

ADVERTISEMENT

Eugen Burada, activitate importantă și în zona literară

Alături de prietenul său de-o viață, Vintilă Corbul, Eugen Burada a scris mai multe romane de succes. Putem enumera aici: ”Uragan asupra Europei”, ”Roxelana și Soliman”, ”Plângi, plângi balalaika” sau ”Calea ducesei”.

Grație meritelor incredibile pe care Eugen Burada le-a avut în zona literaturii românești, acesta a fost apreciat și de către autorități. În anul 2004, omul de cultură a fost decorat cu Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria A.

ADVERTISEMENT

De notat că activitatea lui Eugen Burada nu s-a rezumat doar la literatură și filme. Acesta a fost și membru al Comitetului Economic şi Social European, în perioada 2010 și 2015.

ADVERTISEMENT
Tags: