Life

Monica Bârlădeanu are o ”fiică secretă”! Dezvăluiri în premieră: „Sunt mai drăcoasă, cu mama am o relație mai rece”

Monica Bârlădeanu are o ”fiică secretă”! Este vorba despre cea mai nouă provocare a actriței, în super-producția Groapa de la PRO TV!
15.06.2023 | 19:08
Monica Barladeanu are o fiica secreta Dezvaluiri in premiera Sunt mai dracoasa cu mama am o relatie mai rece
Monica Bârlădeanu și Antonia Scutaru, mamă și fiică la PRO TV. Foto: Instagram/ FANATIK. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Monica Bârlădeanu revine pe micile ecrane în cel mai nou serial marca PRO TV! FANATIK a stat de vorbă cu ”fata” actriței, Antonia Scutaru, iar aceasta ne-a dezvăluit câteva lucruri despre rolul ei.

Monica Bârlădeanu are o ”fiică secretă”. Totul despre personajul interpretat de Antonia Scutaru în super-producția Groapa de la PRO TV

Monica Bârlădeanu și Antonia Scutaru sunt, așadar, mamă și fiică în super-producția care se filmează în Giurgiu, pe malul Dunării!

ADVERTISEMENT

Antonia este una din cele mai fresh apariții în industria serialelor de televiziune, un nume de care vom auzi cu siguranță de acum încolo. Tânăra ne-a povestit despre ea, despre personajul pe care îl interpretează în drama regizată de Milo Simulov, dar și despre cum e relația dintre ea și mama ei din film, Monica Bârlădeanu.

Antonia Scutaru, fiica actriței Monica Bârlădeanu în serial, era cât pe ce să se facă polițistă

Spune-ne despre tine! Cine ești, de unde vii, vorba aceea, care e scopul și durata vizitei?

–  Am 22 de ani, sunt Antonia, din Botoșani, am cochetat de mică cu actoria. Eram genul ăla de copil care dădea perdelele la o parte, aia era scena, mereu cu serbări inventate, filme filmate pe telefon și așa mai departe… Dar în mod real a început în clasa a 9-a când am intrat în trupa de teatru la Atelierul de Teatru din Botoșani, unde mi-a fost mentor foarte important Lenuș Teodora Moraru și am avut o defazare la un moment dat, am vrut să mă fac polițistă și am dat până la urmă  la actorie.

ADVERTISEMENT

De ce voiai să te faci polițistă?

–  Era o dorință a tatălui meu mai mult.

Dar tu aveai spirit din ăsta justițiar, să prinzi infractori, să faci dreptate?

–  Da, eram un fel de voce a poporului și era și o dorință de-ale tatălui meu. Și mie mi se părea că nu e de mine actoria, că e o meserie grea și, până la urmă, m-am decis că altceva n-aș fi putut să fac. E singurul lucru la care mă pricep și chiar îmi place.

Cum se înțelege Antonia cu Monica Bârlădeanu, mama ei din serial: „O relație destul de rece”

Vreau să îmi spui câte ceva despre rolul tău. E o provocare să fii fiica Monicăi Bîrlădeanu?

–  Personajul meu se numește Iolanda. Monica e mama mea și azi chiar ne-am îmbrăcat la fel, e un instinct matern. Și… Iolanda seamănă destul de mult cu mine. Sunt mai drăcoasă așa, dintr-o bucată. Iolanda știe exact ce vrea, se duce la țintă. Are niște scopuri prestabilite pentru care face cam orice și este altfel decât vară-sa, să schimbe ceva în acțiune, să nu meargă lucrurile normal. E foarte tare.

ADVERTISEMENT

Cum e mama ta în film? Aveți o relație mamă-fiică ok?

–  Deocamdată nu am filmat împreună, dar pot să îți spun (n.r.: conform scenariului) că avem o relație destul de rece. Cu mama mea din film am o relație destul de rece. Cred că atâta pot să zic.

Spuneai că ești drăcoasă și aici s-ar putea să aibă probleme personajul interpretat de Monica Bârlădeanu, nu?

ADVERTISEMENT

–  Nu neapărat, pentru că în casă sunt o fată destul de cuminte, pentru că familia noastră, Vlahu, e o familie credincioasă, unde ar trebuie să ne respectăm toți între noi. Familia e cel mai important lucru, până acum.

monica bârlădeanu
Monica Bârlădeanu și Antonia Scutaru sunt mamă și fiică în serialul Groapa de la PRO TV. Foto: Instagram

În primele două săptămâni de filmare, Antonia a jucat cel mai mult cu Andrei Bănuță și Ioana Brumar

Cu cine ai jucat cel mai mult până acum?

–  Până acum am jucat cu Denis (n.r.: personaj interpretat de cântărețul Andrei Bănuță) și Ioana Brumar, care e verișoara mea Aura. Cu ei am cele mai multe scene până acum. Urmează să am scene cu toată familia mea, eu fiind cea mai mică din toată familia mea.

Odată cu debutul ăsta la PRO TV, ai început să te gândești la cariera ta un pic mai departe? De exemplu, să treci granițele?

–  Ăsta cred că e visul oricărui actor, dar ca experiență cred că vreau să am în CV trecut că am făcut ceva și în străinătate, pentru mine, personal. Mi-aș dori cel mai mult să rămân în România și să fac lucruri în România, pentru că se fac lucruri aici și mi-ar plăcea să fiu norocoasă și să pot să am aici de lucru, să nu fiu nevoită să caut prin alte locuri. Aș face actorie și în străinătate, dar pe proiecte punctuale, nu un serial, poate un lungmetraj.

Antonia Scutaru adoră muzica lăutărească: „Îmi place foarte tare viața”

În afară de actorie îți mai place să faci altceva? Ai și alte talente sau pasiuni?

–  Da, îmi place să cânt. Eu nu am ore de canto făcute, dar cânt foarte bine lăutărește. Mie îmi place foarte tare viața. Unde e viață, eu acolo mă duc. Când e vorba de distracții, dar pentru mine distracția înseamnă un dans pe stradă, când toată lumea dansează, unde e muzică, unde e dans, unde nu e neapărat petrecere, dar unde e voie bună, unde-s oameni, acolo îmi place să fiu și eu. Mă ocup cu tot felul de chestii când am timp, mă uit la filme, mă văd cu familia mea cât de mult pot.

Ai tăi te-au susținut de la început când le-ai zis că te faci actriță?

–  Maică-mea da, taică-meu era mai sceptic. Venea și îmi arăta pe telefon fete cum făceau marșuri la parade militare. Și îmi zicea: uite ce frumos sunt îmbrăcate fetele astea. Da, tata, i-am zis, dar o să joc și eu la un moment dat și o să am costum și o să vezi că  o să port și eu costum de polițistă. Mi se pare o meserie frumoasă că pot să fiu orice. Poți să treci prin orice meserie. Dacă vrei să fii polițist, nu înseamnă că poți să fii polițist doar pentru că ai pe tine o costumație, ci pentru că trebuie să stai să studiezi ce se întâmplă cu polițiștii. E foarte tare!

Cine joacă în serialul Groapa, pe lângă Monica Bârlădeanu

Antonia Scutaru și Monica Bârlădeanu nu sunt singurele nume din noul proiect de la PRO TV, Groapa. Serialul în care vom vedea scene pe care nu le-am mai văzut niciodată într-o producție autohtonă se anunță unul de-a dreptul grandios.

În Groapa, producție în care joacă fascinanta Monica Bârlădeanu, vom avea ocazie să vedem secvențe explozive la propriu, dar mai ales la figurat, ”diferite povești de iubire” (și aici îl cităm pe regizorul Milo Simulov, deci rămâne la interpretarea fiecăruia ce poate însemna asta), precum și momente de o duritate care îți va face pielea de găină!

Din distribuție mai fac parte Tudor Istodor, Marius Manole, Dana Rogoz, Maria Buză, Emilian Oprea și Daniel Nuță, printre mulți alții.

 

ADVERTISEMENT