În cursul zilei de vineri, 18 august, Monica Macovei, fost ministru al justiției, s-a prezentat din nou în faţa procurorilor. Ea urmează a fi pusă sub acuzare în dosarul accidentului în care a fost implicată anul trecut, între Mangalia și localitatea 2 Mai.
Din primele informații, încă de la primele ore ale dimineții, Monica Macovei a fost prezentă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Vizita sa are legătură cu dosarul accidentului rutier în care a fost implicată în octombrie 2022.
Au apărut între timp informații care spun că fostului ministru al justiției i-a fost adus la cunoștință faptul că are calitatea de inculpat în dosarul accidentului grav de anul trecut.
Publicația Libertatea notează că Monica Macovei este acuzată de vătămare corporală din culpă pentru accidentul din urmă cu 10 luni. Astfel, i s-ar fi schimbat calitatea de suspect în cea de inculpat.
Anterior, aceasta mai ajunsese o dată în fața anchetatorilor. Se întâmpla pe 26 ianuarie. Era pentru prima oară de la producerea accidentului când Macovei dădea explicații în fața procurorilor.
Conform sursei citate, în raportul de cercetare la fața locului întocmit de Poliție se precizează că fostul ministru, după ce a trecut de podul de la Șantierul Naval Mangalia, venind dinspre stațiunea 2 Mai, a intrat într-o curbă ”deosebit de periculoasă la dreapta”, ”nu a adaptat viteza la condițiile de drum” și a intrat pe contrasens.
Expertiza anchetatorilor a fost contrazisă de Monica Macovei, imediat după producerea accidentului. Pe 8 octombrie 2022, aceasta a recunoscut că se afla la volanul mașinii implicate în evenimentul rutier din Mangalia. Apoi, a precizat că nu a pierdut controlul autoturismului, și a spus că motociclistul ”a intrat din plin în aripa stângă a mașinii”.
”Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi (n.r. 8 octombrie) am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin în aripa stângă a mașinii, moment în care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart”, a scris Monica Macovei pe Facebook, pe 8 octombrie.
Victima acestui accident, un bărbat de 56 de ani, a fost adusă în stare gravă la Spitalul Județean Constanța. Ulterior, el a fost operat și transferat la Spitalul Floreasca din București pe 11 octombrie.