News

Mormintele familiei Ceaușescu din Scornicești au fost devastate la Revoluția din decembrie 1989. Cine ar fi profanat locul de veci

Andruță și Alexandrina au fost părinții lui Nicolae Ceaușescu, liderul comunist al țării executat pe 25 decembrie 1989, împreună cu soția. Locul de veci din Scornicești al familiei Ceaușescu a fost vandalizat în 1989.
23.12.2021 | 07:33
Mormintele familiei Ceausescu din Scornicesti au fost devastate la Revolutia din decembrie 1989 Cine ar fi profanat locul de veci
Mormintele de la Scornicești ale părinților lui Nicolae Ceaușescu au fost vandalizate în decembrie 1989
ADVERTISEMENT

Provenit dintr-o familie cu zece copii, Nicolae Ceaușescu (1918-1989) își serba ziua pe 26 ianuarie, deși în registrul stării civile din satul Scornicești (județul Olt) era trecută data de 23 ianuarie ca zi de naștere a viitorului președinte al României.

Despre Andruță, tatăl lui Nicolae Ceaușescu, s-au păstrat puține mărturii, preotul satului declarând la un moment că bărbatul era iute la mânie, că avea câteva hectare de pământ și mai multe oi, cu care asigura traiul familiei.

ADVERTISEMENT

Tatăl dictatorului a murit la 82 de ani, mama – la 89 de ani

Tatăl dictatorului a încetat din viață în 1972, la 82 de ani, în timp ce mama lui Nicolae Ceaușescu a murit în 1977, la venerabila vârstă de 89 de ani. Dacă la moartea părintelui nu s-a întâmplat nimic notabil, dispariția Alexandrinei a fost un eveniment major în sat, blocat de milițieni și de liderii comuniști veniți să-i aducă un ultim omagiu mamei ”celui mai iubit fiu al poporului”.

Potrivit sătenilor care au participat la înmormântarea Alexandrinei, condusă pe ultimul drum pe 7.07.1977, Ceaușescu ar fi intenționat la un moment dat să amâne cu o zi ceremonia. Și asta după ce mai multe bătrâne din sat i-ar fi spus că ziua respectivă, sub semnul cifrei 7, este una ”însemnată”,  mai ales că mama dictatorului era o persoană foarte credincioasă.

ADVERTISEMENT

În cartea ”Ceaușescu: adevăruri din umbră”, arhitectul Camil Roguski aminitise și de Andruță, tatăl dictatorului. ”Acela era un bătrân simplu de tot, credincios, pâinea lui Dumnezeu. M-am întâlnit odată cu el și mi-a zis: ‘Băi, ce noroc am avut eu cu băiatul ăsta, că eram niște amărășteni!”.

Locul de veci al familiei, devastat după execuția soților Ceaușescu

El, săracul, obișnuit ca la țară, se mai ducea, când venea la București, la câte o cârciumă și lua câte o țuică. Alteori, acesta se întâlnea în sat cu alți bătrâni și ăștia îi ziceau: ‘Spune-i lui fiu-tu să ne dea butelii’.

ADVERTISEMENT

Ce se cerea pe vremea aia. El venea și-i spunea lui Ceaușescu: ‘M-am întâlnit cu Vasilică, cu Costică. De ce nu le dai, mă, butelii?’”, nota Roguski despre părintele lui Nicolae Ceaușescu, Andruță, care îndeplinise și funcția de primar în Scornicești, pentru scurtă vreme.

Imediat după moartea soților Ceaușescu, executati pe 25 decembrie 1989, mormântul familiei Ceaușescu din Scornicești a fost vandalizat, așa cum își amintesc și astăzi localnicii. Potrivit acestora, câțiva tineri coborâți dintr-o Dacie cu număr de Brașov au venit noaptea la cimitirul din Scornicești, unde au devastat locul de veci în care fuseseră îngropați părinții lui Ceaușescu.

ADVERTISEMENT

Mormintele părinților lui Ceaușescu au fost refăcute de fratele cel mic al dictatorului

”Eram aici când au venit, dar n-am zis nimic, mi-a fost teamă că o să iau bătaie. Au spart mormintele cu răngile, le-au devastat, și după aia au plecat. Mormintele au fost refăcute în ’93, scrie și pe cruce”, a povestit acum câțiva ani femeia care lucra la biserica cimitirului din Scornicești.

Cel care s-a ocupat de refacerea mormintelor a fost Ioan Ceaușescu (1932-2020), fratele mai mic al dictatorului, un apreciat inginer agronom. Acesta a plătit din buzunarul lui construcția unui cavou de marmură albă, realizată în doi ani diferiți, 1993 și 2001.

Tot Ioan Ceaușescu a asigurat de-a lungul vieții și îngrijirea mormântului familiei, achitându-i periodic diverse sume de bani unei femei care lucra în incinta bisericii și care avea casa chiar lângă cimitirul din Scornicești.

 

ADVERTISEMENT