În teorie, orice mașină care circulă pe drumuri naționale trebuie să dețină rovigneta. Amenda, în caz contrar, este una destul de mare. Dar, uneori, există și excepții, așa cum a dovedit un șofer care a fost amendat deși nu era la volanul mașinii care, totuși, circula pe stradă.
O firmă din Oradea a cărei mașină s-a defectat s-a trezit cu o amendă zdravănă de la Compania de Drumuri din cauză că îi lipsea rovigneta autovehiculului. Doar că situația era mai ciudată, motiv pentru care a reușit să conteste decizia autorităților, în instanță.
Mai exact, mașina se defectase într-unul dintre drumurile pe care le-a făcut în țară. Din acest motiv, ea a fost dusă, pe platformă, înapoi în Oradea. Pe drum însă, a trecut prin dreptul unor camere care înregistrează existența – sau inexistența – rovignetei, iar CNAIR a emis, imediat, o amendă. ”Doar” 950 de lei, sumă deloc de neglijat.
Potrivit procesului verbal al amenzii, mașina buclucașă a fost surprinsă, e 30 aprilie 2023, pe DN 79, în județul Arad. Firma a contestat amenda, în instanță, desigur. Iar la proces a adus acte care dovedeau că mașina nu putea circula pe propriile roți în ziua aceea.
”La momentul verificării existenţei rovinietei autovehiculul era transportat pe platformă şi nu circula prin deplasare independentă”, a arătat firma, la proces, conform bihon.ro. Mai mult, ea a prezentat și actele doveditoare, dar și o serie de fotografii care demonstrau că s-a deplasat pe o platformă auto.
La proces, reprezentanții CNAIR au arătat că, din imaginile surprinse de camerele fixe de pe DN 79 nu se poate observa că mașina amendată era așezată pe o platformă. ”Nu au reieşit indicii că vehiculul ar fi fost transportat pe platformă”, susțineau ei.
Cu toate acestea, după analiza probelor depuse la dosar, judecătorii din Oradea au decis că cel sancționat ar avea dreptate. Din acest motiv, amenda a fost anulată. CNAIR are, conform legii, posibilitatea de a depune apel la instanța superioară.
”Pentru a se reţine contravenţia constând în circularea pe drumurile publice fără a deţine rovinietă, autovehiculul trebuie să se deplaseze pe drumurile publice singur, independent, neputându-se reţine o astfel de faptă cu privire la un autovehicul tractat pe remorcă”, se arată în decizia instanței.
Conform legii, toate autovehiculele care circulă pe drumurile naționale (autostrăzi, drumuri expres sau drumuri europene) trebuie să dețină o rovignetă. Rovigneta poate fi cumpărată online, prin sms sau de la stațiile de alimentare cu combustibil din România.