Fotbal intern

Motivul pentru care Mamoutou N’Diaye a reintrat în vederile lui Dusan Uhrin. Amenințări din partea agenților. EXCLUSIV

28.01.2020 | 17:59
Motivul pentru care Mamoutou NDiaye a reintrat in vederile lui Dusan Uhrin Amenintari din partea agentilor EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

Mamoutou N’Diaye a fost unul dintre jucătorii de care Dinamo a vrut să scape încă din perioada de transferuri din vară, iar despărțirea părea că se va produce în ianuarie, după ce nu a prins niciun minut în sezonul de toamnă. Totuși, mijlocașul din Mali a fost oprit de Dusan Uhrin în lot pentru cantonamentul din iarnă, însă, din informațiile FANATIK, decizia nu a fost luată pe considerente sportive.

Motivul pentru care N’Diaye a rămas la Dinamo

Mamoutou N’Diaye a fost transferat de Dinamo în ianuarie 2019, în mandatul lui Mircea Rednic, dar a intrat pe lista „indezirabililor” în vară, când la conducerea clubului a venit Florin Prunea.

ADVERTISEMENT

Oficialii clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare au încercat diverse metode pentru a-l convinge pe fotbalist să rezilieze contractul, trimițându-l la echipa a doua sau să se antreze singur, însă N’Diaye a rămas la Dinamo, chiar dacă nu a bifat niciun minut într-un joc oficial pentru prima echipă.

În ianuare, Mamoutou N’Diaye a prins lotul lui Dinamo pentru deplasarea în cantonamentul din Spania, dintr-un motiv extra ce are legătură cu fotbalul. FANATIK a aflat că agenții mijlocașului defensiv i-au amenințat pe oficialii lui Dinamo că se vor adresa comisiilor FIFA pentru rezolvarea cazului lui N’Diaye.

ADVERTISEMENT

Din cauza sancțiunilor pe care clubul le putea primi, oficialii dinamoviști au decis reintroducerea jucătorului din Mali în lot.

Chiar dacă a fost titular în trei dintre cele patru meciuri amicale jucate de Dinamo în Spania, Mamoutou N’Diaye are șanse mici să evolueze în meciul cu Astra, ce ar consemna și prima apariție într-un meci oficial în acest sezon, din cauza unor probleme medicale.

ADVERTISEMENT
  • 31 mai 2019 – ultimul meci oficial jucat de Mamoutou N’Diaye pentru Dinamo

Cazul Lukasz Gikiewicz

Un caz asemănător cu cel în care a fost implicat Mamoutou N’Diaye s-a întâmplat și la FCSB, cu Lukasz Gikiewicz.

Atacantul polonez a venit în vară în România, dar nu a reușit să impresioneze și, la jumătatea lunii septembrie, clubul „roș-albastru” i-a reziliat contractul după mai multe săptămâni în care jucătorul nu a făcut antrenamente cu prima echipă și chiar, la un moment dat, a plecat în Croația.

ADVERTISEMENT

Agenții lui Gikiewicz au dau în judecată clubul lui Gigi Becali pe 30 septembrie iar comisiile FIFA le-au dat dreptate, obligând FCSB să-i plătească polonezului toate drepturile contractuale, o sumă ce se ridică la 93.500 de euro.

ADVERTISEMENT
Tags:
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță exotică de Paște, pe proprietatea de 5,5 milioane...
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță exotică de Paște, pe proprietatea de 5,5 milioane de euro a tatălui ei » Alături de cine a petrecut Ioana Țiriac
Norvegianul care mutila bărbați cărora le tăia organele sexuale, condamnat la 22 de...
Norvegianul care mutila bărbați cărora le tăia organele sexuale, condamnat la 22 de ani de închisoare. Un român, implicat în afacerea macabră
EXCLUSIV Scandal în primăria lui Nicușor Dan din cauza FCSB. Gigi Becali și-a...
EXCLUSIV Scandal în primăria lui Nicușor Dan din cauza FCSB. Gigi Becali și-a trimis „soldaţii” să facă presiuni uriașe pentru a-și impune regulile
Cât costă un burger cu carne de crocodil:
Cât costă un burger cu carne de crocodil: "Trebuie doar puţin rumenit. Românii au gusturi bune la mâncare"
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este...
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Kanye West și-a filmat iubita în pat și a distribuit imaginile pe internet!...
Kanye West și-a filmat iubita în pat și a distribuit imaginile pe internet! Cum a pus-o să stea / FOTO
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția...
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați...
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Un fotomodel din Rusia și fiica ei au fost ucise în stațiunea turcească...
Un fotomodel din Rusia și fiica ei au fost ucise în stațiunea turcească Bodrum, suspectul, fostul soț al victimei, prins după 6 luni
Motivul pentru care Angela Similea, Corina Chiriac și Mirabela Dauer nu se suportă....
Motivul pentru care Angela Similea, Corina Chiriac și Mirabela Dauer nu se suportă. Cine le-a stricat prietenia