Formația pregătită de Edi Iordănescu a urcat pe primul loc al grupei după o victorie la scor în fața selecționatei Andorrei. Tricolorii au fost împinși de la spate de peste 20.000 de copii aflați pe stadion, iar atmosfera a fost una de povestit nepoților.
„Domne, pentru prima dată, echipa națională a fost injectată, inclusiv de marii foști fotbaliști ai țării. De ziariști, plus de public. Plus rețelele de socializare, au fost foarte încărcați. Mi-am dat seama că echipa națională poate să joace sub presiune.
Chiar dacă au jucat cu o echipă slabă. Asta dovedește că noi avem potențial, doar că am greșit acum. Pe noi a trebuit să vină o echipă să ne incite. Să joace pe forță cu noi ca să putem să răspundem și noi cu aceeași monedă”, a declarat Dumitru Dragomir.
În urma acestui succes, România a ajuns la 16 puncte în clasament, cu 1 punct peste Elveția, care are însă un meci mai puțin. Cele două formații sunt singurele neînvinse în această grupă. Tricolorii au 4 vicotrii și 4 egaluri în această campanie de calificare.
Formația pregătită de Edi Iordănescu a deschis repede scorul pe Național Arena. Stanciu a spart gheața încă din minutul 23, iar Hagi a majorat diferența câteva minute mai târziu. Marin și Coman au punctat și ei, iar România este cu un pas mai aproape de Euro 2024.
„Dacă nu jucau așa nu luau 4, dacă jucau elegant… ne-au enevrat. Fii atent aici. Antrenori enervați, conducători enervați, jucători enervați. Prea multe critici au venit asupra lor. Și uite că au ieșit. Toate că încă odată, una e una și alta e alta.
Când jucăm cu echipe puternice parcă suntem legați de picioare. Sau noi nu putem juca vara bine. Nu putem juca. Eu știam la federație cu Mircea Sandu chestia asta. În septembrie când e căldura mare noi nu jucăm.
Pui meciuri mai slabe. Vii cu ceva care să fie acceptabil. Ianis mi-a plăcut aseară. A fost de departe cel mai bun. Acolo e locul lui, în spatele vârfurilor. Chiar dacă nu ai mai fost așa de multe ocazii, a jucat foarte bine cu Alibec”, a completat Dumitru Dragomir.
Emisiunea MAXPROFEȚIILE LUI MITICĂ este în direct, de la ora 13:15, doar pe FANATIK.RO, în fiecare luni. Premiera emisiunii poate fi urmărită în fiecare miercuri pe paginile de facebook Horia Ivanovici și FANATIK, dar și pe canalul de Youtube FANATIK, unde vor fi difuzate cele mai savuroase momente ale emisiunii.