Sport

Naţionala de handbal a revenit de la Campionatul Mondial. Nu scăpăm de Ryde! “Din câte știu, stafful rămâne şi pentru turneul preolimpic”

13.12.2019 | 14:44
Nationala de handbal a revenit de la Campionatul Mondial Nu scapam de Ryde Din cate stiu stafful ramane si pentru turneul preolimpic
ADVERTISEMENT

Naționala feminină de handbal a României, cea care tocmai a terminat pe un loc rușinos Campionatul Mondial din Japonia 2019, a revenit în țară. La aeroport, secundul lotului, Costică Buceschi, a afirmat că Tomas Ryde are mari șanse să conducă echipa și la turneul preolimpic.

Naţionala de handbal a revenit de la Campionatul Mondial. Nu scăpăm de Ryde! “Din câte știu, stafful rămâne şi pentru turneul preolimpic”

Cu mare noroc, după un gol în ultima secundă cu Ungaria marcat de Cristina Neague, România s-a calificat în grupele principale la Mondialul asiatic. În această fază, elevele lui Tomas Ryde au înregistrat eșecuri pe bandă rulantă.

ADVERTISEMENT

În ultimul meci, fetele noastre au fost umilite de Japonia, scor, 20-37. După acest rezultat, româncele au încheiat Campionatul Mondial din Japonia pe locul 12, fiind cea mai slabă națională din grupele principale.

În cursul zilei de vineri, delegația României prezentă în Japonia a revenit în țară. Dezamăgite, fetele nu vrut să acorde niciun interviu pe aeroport. A vorbit în schimb antrenorul secund, Costică Buceschi, cel care a dezvăluit cine ar putea conduce naționala la turneul preolimpic.

ADVERTISEMENT

”Vom vedea în funcţie de ceea ce va decide ANAD-ul cu jucătoarele dacă vom fi în impas sau nu în perioada următoare. Din câte știu eu, staff-ul tehnic rămâne același până după calificările pentru Jocurile Olimpice”, a declarat antrenorul secund al naţionalei României, conform Telekomsport.

Costică Bucheschi e realist: ”Atât am putut la acest Mondial”

În opinia secundului naționalei, locul 12 ocupat de România la CM este un lucru firesc, având în vedere situația de la lot și ultimele evenimente de la Corona Brașov.

ADVERTISEMENT

”Nu ştiu dacă e corect locul 12, dar prin prisma a ceea ce s-a întâmplat înainte de a pleca în Japonia, cred că acolo e normal să fim. Atât am putut la ora actuală cu jucătoarele cu care am plecat în Japonia. Pristăviţa s-a accidentat cu un meci înainte, Perianu s-a accidentat înainte de pauză, iar repriza a doua în meciul cu Japonia nu am jucat nici măcar cu Perianu.

Cu ele am ajuns acolo, pentru că alte jucătoare care ar fi trebuit să fie cu noi acolo nu au ajuns şi din lista de 28 pe care o aveam noi dată nu mai aveam pe nimeni pe cine să aducem pe postul de inter.

ADVERTISEMENT

Nu ştiu dacă este un impas. În primul rând trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu cazul Corona, după care trebuie să ne facem un calcul pentru cel mai important moment al naţionalei, cel din martie, calificările pentru Jocurile Olimpice”, a concluzionat Buceschi.

  • Cele trei turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice se vor disputa în luna martie.
ADVERTISEMENT