La conferința de presă premergătoarea meciului de sâmbătă cu România U21, selecționerul ucrainean Ruslan Rotan a oferit o primă reacție după ce a fost acuzat că a folosit contra Croației doi fotbaliști care nu aveau drept de joc.
„Mai întâi am întrebat UEFA, ni s-a zis că trebuie să vorbim cu cluburile. Am vorbit cu cluburile, cu doctorii noștri, sigur că am vorbit și cu băieții noștri. Am analizat situația și am făcut așa cum am considerat necesar.
Mai departe, dacă băieții sunt pregătiți moral, psihologic, asta e ceea ce contează. Toți au vrut asta foarte mult, să joace. Și Mudryk, și Vanat au vrut, doar că lor nu le-a permis starea de sănătate. Noi am avut această corespondență cu cluburile și cu UEFA”, a spus Ruslan Rotan.
Naționala de tineret a Ucrainei a debutat cu o victorie la Campionatul European U21 din 2023. Pe Stadionul Giulești, Ucraina a învins-o pe Croația, scor 2-0. Tehnicianul Ruslan Rotan a trimis pe teren doi fotbaliști fără drept de joc.
Ucraina și România se întâlnesc, sâmbătă, 24 iunie, de la ora 19:00, pe stadionul Steaua în a doua etapă din grupa B a Euro U21 2023. În prima rundă, „tricolorii” lui Emil Săndoi au pierdut categoric, scor 0-3 cu Spania și nu mai au voie să facă pași greșiți pentru a spera la calificarea în sferturi.
De cealtă parte, Ucraina a învins-o fără probleme pe Croația, scor 2-0, însă naționala de tineret a țării vecine a trecut peste regulamentul FIFA. Concret, antrenorul Ruslan Rotan i-a trimis în teren pe portarul Anatoliy Trubin și mijlocașul Georgiy Sudakov.
Cei din urmă au fost prezenți pe teren luni, 21 iunie, la meciul primei reprezentative cu Malta, scor 1-0 în preliminariile Euro 2024. Portarul Anatoliy Trubin a fost integralist, în timp ce Georgiy Sudakov a fost introdus în minutul 83.
Odată cu decizia de a-i trimite pe gazon, Ruslan Rotan a încălcat regulamentul FIFA, care prevede că un jucător poate lua parte atât la meciul naționalei de tineret, cât și la prima reprezentativă dacă este respectată perioada de două zile de pauză între cele două meciuri.
Din prisma acestei reglementări, Emil Săndoi nu l-a avut la dispoziție pentru confruntarea României U21 cu echipa similară a Spaniei pe Vladimir Screciu. Căpitanul naționalei de tineret a fost titular și a jucat 83 de minute în remiza României cu Elveția, scor 2-2, luni seară în preliminariile Euro 2024.
Fotbalistul Universității Craiova nu a făcut parte din lotul României U21 pentru debutul la turneul final. Spania – Croația, celălalt meci al grupei B din a doua etapă va avea loc sâmbătă, 24 iunie, de la ora 21:45 pe stadionul din Giulești.
Federația Română de Fotbal a reacționat după ce Ucraina U21 a trimis pe teren doi fotbaliști fără drept de joc la meciul cu Croația. Forul condus de președintele Răzvan Burleanu a primit clarificări din partea FIFA cu privire la regulament și a refuzat să comenteze situația naționalei de tineret a țării vecine.
„Conform articolului 1, paragraful 4, din anexa 1 a Regulamentului FIFA pentru Statutul și Transferul jucătorilor, între două jocuri e necesară o pauză de două zile calendaristice, de exemplu se poate juca joi și duminică, cu pauză vineri și sâmbătă. Având în vedere situația, știind că unii dintre jucătorii U21 se vor afla la prima reprezentativă, FRF s-a adresat UEFA pentru clarificări.
Forul de la Nyon ne-a direcționat către FIFA, care ne-a confirmat că, în eventualitatea în care un jucător e folosit luni la prima reprezentativă, acesta nu va putea fi utilizat miercuri la EURO U21.
Referitor la situația Ucrainei, FRF nu este în măsură pentru a face comentarii cu privire la strategia altor echipe și/sau modalitatea acestora de a respecta regulamentele în vigoare”, a transmis FRF, potrivit gsp.ro.