Sport

Toate informațiile din Grupa B de la Euro U21 2023. Spania încheie pe primul loc după egalul in extremis cu Ucraina

România face parte din grupa B a turneului final al EURO U21. Spania, Ucraina și Croația sunt adversarii „tricolorilor” mici pregătiți de Emil Săndoi.
27.06.2023 | 23:28
Toate informatiile din Grupa B de la Euro U21 2023 Spania incheie pe primul loc dupa egalul in extremis cu Ucraina
Spania U21 a încheiat pe primul loc în grupa B de la Euro U21 2023. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT
27-06-2023
20:46

Grupa B, rezultatele etapei a 3-a și clasamentul final

Spania U21 și Ucraina U21 sunt cele două echipe din Grupa B care s-au calificat în faza sferturilor de finală. Ele își vor afla următorii adversari miercuri, când se va termina Grupa D, din care fac parte Franța, Italia, Elveția și Norvegia. 

  • Spania U21 – Ucraina U21 2-2  (aut. Zhelizko 59, Ruiz 90 / Vyunnyk 43, pen. Sudakov 81)
  • România U21 – Croația U21 0-0
Clasament final Grupa B.
27-06-2023
18:04

Spania U21 - Ucraina U21 2-2 (aut. Zhelizko 59, Ruiz 90 / Vyunnyk 43, pen. Sudakov 81)

Vezi toate fazele video importante aici.

Min. 90 GOOL Spania U21! Abel Ruiz restabilește egalitatea pe tabelă. Ibericul a fost găsit liber în careu de Rodri și a șutat cu succes în plasa porții lui Nescheret. 

Min. 81: GOOL Ucraina U21! Sudakov înscrie din lovitură de la 11 metri. Arbitrul partidei a acordat penalty după o intervenție imprudentă a portarului Spaniei. 

Min. 59: GOOOL Spania U21! Riquelme a centrat periculos în fața porții, iar degajarea lui Syrota s-a dus direct în Zhelizko. Mingea a intrat în poartă fără nicio șansă pentru Nescheret. 

Min. 43: GOOL Ucraina U21! Nazarenko pătrunde excelent și îi trimite o centrare magnifică în careu lui Vyunnyk. Atacantul Ucrainei înscrie cu o lovitură de cap. 

Min. 27: Camello are din nou o ocazie mare de a marca, însă șutul atacantului Spaniei este din nou pe centrul porții, iar mingea este respinsă. 

Min. 20: Nescheret și-a dat cu mingea din mână în picior, iar spaniolii au înscris, însă arbitrul nu a acordat golul. 

Min. 8: Ucrainenii au răspuns rapid. Mingea a fost respinsă în ultimul moment de defensiva iberică după o pasă greșită a portarului. 

Min. 6: Ocazie uriașă de gol pentru Spania! Camello a șutat din fața porții fix în portarul Nescheret. 

Min. 1: Partida de pe Stadionul Giulești a început!

Spania U21: Agirrezabala – Martinez, Guillamon, Gila, Sanchez – Bernabe Garcia, Sancet – Barrenetxea, Oroz, Riquelme – Camello. Rezerve: Roman, Tenas, Baena, Blanco, S. Gomez, V. Gomez, Miranda, Pacheco, Paredes, Rodri, Ruiz, Veiga. Antrenor: S. Denia. 

Ucraina U21: Nescheret – Lyakh, Salyuk, Syrota, Vivcharenko – Ocheretko, Zhelizko – Nazarenko, Kryskiv, Bragaru – Vyunnyk. Rezerve: Fesyun, Trubin, Batagov, Bondarenko, Brazhko, Kashchuk, Mudryk, Sikan, Sudakov, Sych, Talovierov. Antrenor: R. Rotan. 

27-06-2023
09:08

Tramvaiul 41, program prelungit după meciul România - Croația

Echipa națională de fotbal a României a anunțat pe pagina oficială de Facebook că suporterii „tricolori” vor avea alternative pentru a se întoarce de la stadion după ultimul meci de la Campionatul European: „Tramvaiul 41 va funcționa cu program prelungit, până la ora 01:30, după meciul Croația U21 – România U21 de la #U21EURO, care se joacă azi pe Stadionul Steaua de la 21:45.


Federația Română de Fotbal mulțumește Primăriei Capitalei și TPBI – Transport Public București-Ilfov pentru sprijinul acordat în prelungirea programului de lucru al flotei de transport public, pentru a asigura astfel cele mai bune condiții de desfășurare a turneului UEFA Under-21 Championship”.

26-06-2023
12:33

Brigadă de arbitri portugheză la România U21 - Croația U21

România U21 o înfruntă marți, 27 iunie, ora 21:45 pe Croația U21 în ultima etapă a grupei B de la Euro U21 2023. „Tricolorii” nu mai au șanse matematice la calificarea în sferturi, situație similară cu care se confruntă naționala de tineret a Croației. 

Partida din Ghencea va fi arbitrată de portughezul João Pinheiro. „Centralul” va fi ajutat de la linii de către asistenții Bruno Jesus și Luciano Maia. Arbitru de rezervă a fost delegat Allard Lindhout din Țările de Jos.

Ambele naționale de tineret nu au reușit să adune niciun punct după primele două partide. În sferturi și-au asigurat prezența din grupa B Spania și Ucraina, cu câte șase puncte după două meciuri. 

26-06-2023
11:18

Se vând bilete pentru partida Croația U21 - România U21

Echipa națională de tineret a României își încheia aventura la Euro U21 2023 cu întâlnirea împotriva Croației U21, iar biletele au fost puse în vânzare pentru acest joc.

Casele de bilete ale stadionului Steaua sunt deschis luni, 26 iunie, până la ora 19:00, iar marți, 27 iunie, între orele 11:00 și 21:45.

 

”Tricolorii mici” nu mai au nicio șansă de calificare în sferturile de finală, însă vor să încheie competiția cu o victorie în meciul programat marți, 27 iunie, de la ora 21:45.

25-06-2023
10:34

Unde cred ucrainenii că au făcut diferența în meciul cu România

Jucătorii naționalei de tineret a Ucrainei au vorbit despre victoria în fața României în faza grupelor la Euro U21 2023 și au dezvăluit ce indicații le-a dat selecționerul Ruslan Rotan pentru a se impune.

”Antrenorul ne-a zis să controlăm mai mult mingea și să schimbăm mai iute direcția jocului, pentru că românii nu vor avea timp să se regrupeze. Adversarii au lăsat zone mari libere în spatele lor. Kashchuk a scăpat de trei ori singur cu portarul. Ar fi trebuit să profităm și mai mult.

Totul ține de finalizare. Am avut multe momente de a marca, dar uneori mingea nu intră. Se întâmplă, e parte din fotbal. Spania e o formație de top, dar vrem să fim primii în grupă și vom lupta pentru victorie”, a declarat mijlocașul Volodymyr Brazhko.

Căpitanul Artem Bondarenko, ales cel mai bun jucător al partidei de pe stadionul Steaua, a lăudat naționala României și s-a arătat nemulțumit de jocul prestat de Ucraina în prima repriză.

”Știam că dacă avem posesia vor veni și ocaziile și vom putea înscrie până la sfârșit, ceea ce s-a și întâmplat. Fotbalul se joacă 90 de minute. E greu de spus ce nu a funcționat până la pauză. Oricum, nu i-am subestimat pe români. Au un nivel decent”, a spus Bondarenko.

25-06-2023
08:18

Masurile luate de Jandarmerie la partida România U21 - Ucraina U21

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat că după meciul României cu Ucraina de la Euro U21 2023 au fost întocmite 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.750 de lei.

Aproape de finalul partidei, mai mulţi membri ai unui grup de suporteri ai echipei naţionale au afişat un banner cu un mesaj interzis de către organizator. În consecinţă, personalul societăţii specializate de pază a încercat să reţină bannerul, ocazie cu care între stewarzi şi grupul de suporteri a avut loc o scurtă altercaţie.

Situaţia a fost aplanată imediat de către efectivele de jandarmi aflate în apropiere, iar, la finalul partidei, după ieşirea suporterilor pe platoul central din spatele Peluzei Nord, au fost constituite dispozitive de blocare ale Jandarmeriei pentru legitimarea, identificarea şi luarea măsurilor legale.

În total, au fost constatate şi întocmite 5 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Au fost acordate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.750 de lei. Totodată, au fost aplicate 2 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă între 6 luni şi 1 an.

24-06-2023
18:56

Spania - Croația 1-0 (Ruiz 1)

Spania – Croația 1-0, rezultat care asigură calificarea atât pentru iberici, cât și pentru Ucraina. Cele două echipe au șase puncte, în vreme ce Croația, ca și România, rămâne cu zero.

Finalul primei reprize.

Min. 1: Gol foarte rapid marcat de Spania, prin Ruiz. “Tricolorii” ar avea nevoie de victoria Croației pentru a spăra un minimum de speranțe pentru sferturi. Nu pare să vină, însă.

24-06-2023
16:45

Galeria României, spectacol pirotehnic

Ultrașii de la Uniți Sub Tricolor au aprins mai multe torțe și fumigene în timpul meciului cu Ucraina. Atmosfera este una extrem de plăcută pe stadion, în ciuda temperaturilor ridicate. 

Galeria României pe Ghencea la meciul cu Ucraina
Galeria României pe Ghencea la meciul cu Ucraina

Elevii lui Emil Săndoi sunt susținuți pe stadionul Ghencea de aproximativ 15.000 de suporteri, o asistență mai mică decât la meciul de debut cu Spania. 

24-06-2023
15:46

Toropeală în Ghencea! Fanii caută să se adăpostească la umbră

E căldură mare la Bucureşti. Cu o oră înainte de meci, la stadionul Steaua termometrele arătau 41 de grade Celsius la soare. Fanii au căutat să se adăpostească la umbră până să ajungă în tribune. Comercianţii ambulanţi din jurul stadionului au profitat de ocazie şi au scos la vânzare evantaie, care s-au dat ca pâinea caldă. 

Oamenii au căutat peticele de umbră de la stadionul Steaua. Foto: Fanatik
Oamenii au căutat peticele de umbră de la stadionul Steaua. Foto: Fanatik
Temperatură insuportabilă înainte de meci la tribuna a II-a. Foto: Fanatik
Temperatură insuportabilă înainte de meci la tribuna a II-a. Foto: Fanatik

 

24-06-2023
13:18

Cum arată vestiarul ”tricolorilor” înaintea întâlnirii cu Ucraina

Vestiarul naționalei de tineret a României este pregătit să-i primească pe jucători înaintea meciului cu Ucraina, din etapa a 2-a a fazei grupelor de la Euro U21 2023.

euro u21 grupa b

Întâlnirea se va desfășura sâmbătă, de la ora 19:00, pe stadionul Steaua.

euro u21 grupa b

24-06-2023
10:55

”Tricolorii” s-au plimbat în parcul Palatului Mogoșoaia

Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Emil Săndoi, le-a permis jucătorilor săi se relaxeze înaintea partidei cu Ucraina, din etapa a 2-a a fazei grupelor de la Euro U21 2023.

euro u21 grupa b

”Tricolorii” au ieșit sâmbătă dimineață o plimbare în parcul din jurul Palatului Mogoșoaia.

euro u21 grupa b

24-06-2023
09:10

Mudryk, indisponibil pentru meciul România U21 - Ucraina U21

Superstarul naționalei de tineret a Ucrainei, Mykhaylo Mudryk, nu va juca împotriva României în meciul din etapa a 2-a fazei grupelor de la Euro U21 2023.

Selecționerul Ruslan Rotan a confirmat faptul că fotbalistul lui Chelsea este indisponibil din cauza unor probleme medicale, la fel ca și atacantul Vladyslav Vanat de la Dinamo Kiev, și se teme foarte tare de căldura de la București.

”Da, Mudryk și Vanat au probleme, se recuperează. Prezența lor la acest meci este sub semnul întrebării. Mă voi consulta cu medicii și cu fizioterapeuții și voi lua o decizie.

Cred că vremea, condițiile de joc vor reprezenta o provocare pentru jucători. Va fi dificil la această temperatură, am înțeles că vor fi 36 de grade. Trebuie să ne adaptăm rapid, iar primul meci ne-a ajutat. Hidratarea va fi importantă”, a declarat Rotan, conform sport.ua.

23-06-2023
14:24

Brigadă din Danermarca la România - Ucraina

Meciul decisiv de calificare dintre România și Ucraina de pe stadionul Ghencea va fi arbitrat de o brigadă din Danermarca, a fost anunțul oficial al celor de la UEFA. 

Astfel, partida programată sâmbătă, 24 iunie, de la ora 19:00, va fi condusă de la centru de Morten Krogh. Acesta va fi ajutat la tușe de conaționalii săi Steffen Bramsen și D. Wollenberg Rasmussen, iar cel de-al patrulea oficial va fi Sebastian Gishamer din Austria.

22-06-2023
20:10

Mihai Stoica, atac violent la ținuta staff-ului tehnic al României U21

Mihai Stoica s-a arătat indignat de felul în care s-au îmbrăcat membrii staff-ului tehnic al naționalei de tineret a României la meciul de debut cu Spania de la Euro U21 2023.

Managerul general al echipei FCSB a fost extrem de deranjat de faptul că aceștia au fost îmbrăcați pantaloni scurți și de faptul că unul dintre doctori a apărut la intonarea imnului cu burta în afara tricoului.

euro u21 grupa b

”Eu sunt puţin reticent. N-am înţeles un singur lucru. Jucătorii și staff-ul au venit îmbrăcați elegant, dar la imn au stat în pantaloni scurţi, cu ciorapi negri și albi. Asta e echipa naţională? Ce înseamnă asta?

Chiar nimeni nu poate să se uite la ei și să le zică să îşi pună pantaloni lungi? La imn nu poţi să te prezinti în chiloţi. Nu arată bine! Nu se poate, nu e normal!”, a declarat Stoica, la Orange Sport.

22-06-2023
15:36

Antrenament pentru România U21 după debutul catastrofal

Jucătorii naționalei pregătite de Emil Săndoi au revenit astăzi pe terenul de antrenament după înfrângerea categorică suferită la meciul de debut de la Euro U21 2023 în fața Spaniei, scor 0-3.

euro u21 grupa b

Titularii din partida cu Spania au avut un antrenament cu o intensitate mai redusă, în timp ce jucătorii care au intrat pe parcurs sau nu au evoluat deloc s-au pregătit normal.

euro u21 grupa b

Sâmbătă, 24 iunie, de la ora 19:00, România întâlnește Ucraina, în cel de-al doilea meci de la Euro U21 2023. Bilete pentru meci se găsesc pe site-ul under21tickets.ro.

euro u21 grupa b

21-06-2023
18:09

Euro U21 2023, Grupa B: rezultatele din prima etapă și clasamentul

  • Ucraina U21 – Croația U21 2-0 (Kashchuk 19, Sikan 48)
  • România U21 – Spania U21 0-3 (Baena 55, Miranda 62, Sergio Gomez 90+5)
Clasament Grupa B
21-06-2023
15:21

Ucraina U21 - Croația U21 2-0 (Kashchuk 19, Sikan 48)

Vezi aici cele mai importante faze.

Min. 90+5: Fluier final. Ucraina câștigă clar meciul de debut la Euro U21 2023.

Min. 61: Găsit excelent pe 6 metri, Stojkovic reia defectuos, mingea lovește pământul, sare în transversală și apoi iese afară.

Min. 48: GOOOL Ucraina! Bondarenko centrează pe 6 metri, de unde Sikan reia cu capul în plasă.

Min. 22: Bulat execută periculos o lovitură liberă de la 18 metri, mingea e deviată ușor de zid și se duce puțin pe lângă poarta ucraineană.

Min. 19: GOOOL Ucraina! Kashchuk ia o acțiune pe cont propriu, driblează superb trei adversari, scapă singur cu portarul și înscrie cu un șut plasat din 10 metri.

Min. 10: Ucraina domină cu autoritate, chiar dacă nu și-a creat mari ocazii de gol. Are o posesie de 80% dupa primele 10 minute.

Min. 1: A început partida.

Echipele de start la meciul Ucraina U21 – Croația U21.

  • Ucraina: 21: Trubin – Sych, Batagov, Talovierov, Vivcharenko – Bondarenko, Brazhko – Kashchuk, Kryskiv, Bragaru – Sikan. Rezerve: Fesyun, Neshcheret – Lyakh, Mudryk, Nazarenko, Ocheretko, Salyuk, Sudakov, Syrota, Vanat, Vyunnyk, Zhelizko. Selecționer: Ruslan Rotan.
  • Croația U21: Kotarski – Sigur, Franjic, Perkovic, Colina – Bulat, Prsir, Kacavenda – Baturina – Beljo, Frigan. Rezerve: Cavlina, Pandur – Fruk, Galesic, Hodza, Krizmanic, Palaversa, Sego, Simic, Soldo, Stojkovic, Vidovic. Selecționer: Dragan Skocic.
21-06-2023
13:01

Spectatorii vor avea cu ce să plece de la stadion după România U21 - Spania U21

Programul liniei de tramvai 41 din București va fi prelungit până după miezul nopții, cu ocazia meciului România U21 – Spania U21, care se va disputa pe stadionul Steaua, de la ora 21:45.

Astfel, în noaptea de miercuri spre joi, programul de circulație al tramvaielor de pe linia 41 va fi prelungit până la ora 01:30.

”Federația Română de Fotbal mulțumește Primăriei Capitalei și TPBI – Transport Public București-Ilfov pentru sprijinul acordat în prelungirea programului de lucru al flotei de transport public, pentru a asigura astfel cele mai bune condiții de desfășurare a turneului UEFA Under-21 Championship”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

21-06-2023
09:26

România va juca în galben în meciul de debut contra Spaniei

România va debuta la Euro U21 contra Spaniei, meci care va avea loc miercuri, 21 iunie, de la ora 21:45, pe stadionul „Steaua” din București.

În acest joc, „tricolorii” lui Emil Săndoi vor evolua în echipamentul tradițional, de culoare galbenă. Pe site-ul oficial al FRF a fost postat și un filmuleț cu modul cum sunt pregătite tricourile jucătorilor noștri.

România și Georgia sunt cele două țări care au primit din partea UEFA dreptul de a organiza în comun turneul final al EURO U21. Competiție are patru grupe a patru echipe, dintre carele A și C în Georgia, la Tbilisi, Batumi și Kuttaisi, iar B și D la București, pe stadioanele Rapid și Steaua, și la Cluj, pe Cluj Arena și „dr. Constantin Rădulescu”. România face parte din grupa B, una foarte dură, alături de marea favorită la locul 1 Spania, Ucraina și Croația, meciuri numai la București.

România are adversari de top la turneul final al EURO U21 într-o grupă în care marea favorită este Spania

România este gazdă la turneul final al EURO U21, dar aceest lucru este ca un cuțit cu două tăișuri. Pe de o parte, a fost bine pentru că astfel am avut asigurată a treia prezență consecutivă la un turneul final al categoriei de vârstă, o premieră pentru această națională. Pe de altă parte, am susținut numai partide amicale, niciun joc oficial, timp de aproape doi ani, ceea ce sigur reprezintă un important handicap, pentru că nu se poate face comparație într-o partidă oficială și una amicală.

ADVERTISEMENT

Iar grupa în care au fost trași la sorți tinerii „tricolori” nu oferă nicio facilitate, toate echipele având, evident înaintea startului competiției șanse de a se clasa cel mai probabil pe locul 2. Spania, campioana din 2019, este văzută nu doar o favorită la locuil 1 în grupă, dar și la cel puțin intrarea în semifinale.

Ucraina are și ea o forță în plus prin faptul că îl are în lot pe cel mai scump jucător al turneului final, Mikhailo Mudryk de la Chelsea, evaluat la 100 de milioane euro. Croația reprezintă permanent un adversar dificil, faptul că i-am bătut în 2019, în Italia, cu 4-1 în primul meci din grupe nefiind deloc o garanție că istoria se va repeta.

ADVERTISEMENT

Programul meciurilor din grupa B la EURO U21 2023

Miercuri, 21 iunie

  • ora 19:00 Ucraina – Croația (TVR 1)
  • ora 21:45 ROMÂNIA – Spania (TVR 1)

Sâmbătă, 24 iunie

  • ora 19:00 ROMÂNIA – Ucraina (TVR 1)
  • ora 21:45 Spania – Croația (TVR 1)

Marți, 27 iunie

  • ora 21:45 ROMÂNIA – Croația (TVR 1)
  • ora 21:45 Spania – Ucraina (TVR 2)

„Tricolorii” au cel mai slab lot din punct de vedere financiar dintre toate echipele din grupa B la turneul final al EURO U21

Din punct de vedere al valorii de piață pentru loturile celor patru echipe din grupa B, lucrurile stau destul de prost pentru noi, pentru că ne situăm clar pe ultimul loc, valoarea lotului fiind de numai 27,8 milioane de euro. Lider detașat la acest capitol este Spania, cu un lot cotat la 232 milioane euro, urmată de Ucraina cu 113,25 milioane, foarte mult ridicând cota prezența starului Mudryk, și Croația cu 68,70 milioane.

Elevii lui Emil Săndoi trebuie să anuleze acest handicap al valorii superioare a loturilor celorlate trei colege de grupă prin evoluții foarte bune, care să le confere posibilitatea de obține calificarea în sferturile de finală și de a încerca să termine pe unul dintre primele trei locuri, deloc ușor, pentru a prinde un loc la JO de la Paris 2024.

ADVERTISEMENT

Emil Săndoi a primit o mare lovitură: accidentarea lui Valentin Mihăilă

Emil Săndoi nu se poate considera deloc un antrenor liniștit. Presiunea este foarte mare, România fiind țară gazdă și venind după ultimele două turnee finale la care „tricolorii” au avut evoluții bune, solide. Dar a avut de suferit după ce Vladimir Screciu, Louis Munteanu, Valentin Țicu și Valentin Mihăilă au fost chemați de Edi Iordănescu la echipa mare pentru dubla cu Kosovo și Elveția.

Au revenit la lotul de tineret după partidele de la Pristina și Lucerna, dar cu o veste groaznică pentru selecționer, accidentarea de-a dreptul stupidă a eroului României la Lucerna, Valentin Mihăilă, care a făcut ruptură musculară după golurile marcate, vrând să se bucure cu suporterii cățărat pe garduri. În locul său a fost rechemat la lot David Miculescu.

ADVERTISEMENT

Și necazurile nu s-au oprit aici, pentru că și importantul mijlocaș defensiv Constantin Grameni a fost înlocuit cu Alexandru Câmpanu, urmare tot a unei probleme musculare.

Spania, Ucraina și Croația au venit cu nume grele la București

Grupa B se va juca la București, pe stadioanele Rapid și Steaua. Adversarele „tricolorilor” au adus nume grele în capitala României. Spania îi are drept oameni cheie pe mijlocașii Gabri Veiga de la Celta Vigo și Oihan Sancet de la Osasuna, ambii evaluați la 30 milioane de euro, alături de alți doi jucător de creație cu profil ofensiv, Alex Baena de la Villarreal, 20 de milioane, și Aimar Oroz de la Osasuna, 15 milioane.

Ucraina îl are ca punct de referință pe cel mai scump jucător al Europenelor, atacantul lui Chelsea, Mikhailo Mudryk, alți jucători importanți fiind portarul Anatoli Trubin de la Șahtior Donețk și colegfii săi de club, mijlocașii Artem Bondarenko și Georgi Sudakov.

Vedeta Croației este mijlocașul Martin Baturina, 15 milioane euro, de la Dinamo Zagreb, dar sunt de urmărit și atacantul lui FC Zurich, Roco Simic sau a celui de la Rijeka, Matija Frigan, cotați la 5 și respectiv 3,5 milioane euro.

ADVERTISEMENT