Naţionala României are un Masterchef în staff! Ionel Gane, secundul lui Cosmin Contra, are diplomă de bucătar şef + motivul pentru care este numit şi Tersinio

SPECIAL FANATIK
Razvan Nicolae   
în EURO Timisoreana
14/11/2019, 12:28
Naţionala României are un Masterchef în staff! Ionel Gane, secundul lui Cosmin Contra, are diplomă de bucătar şef + motivul pentru care este numit şi Tersinio SPECIAL FANATIK
Naţionala României are un Masterchef în staff! Ionel Gane, secundul lui Cosmin Contra, are diplomă de bucătar şef (sursă foto: sportpictures.eu)

În momentul în care a preluat echipa naţională a României, Cosmin Contra l-a ales pe Ionel Gane să-i fie antrenor secund, iar fostul său coleg de la Dinamo ar putea să le gătească oricând jucătorilor de la lot. Înainte de meciul decisiv cu Suedia, FANATIK îţi prezintă câteva detalii mai puţin cunoscute din viaţa lui “Jerry”, mâna dreapta a selecţionerului tricolorilor.



Ionel Gane şi-a luat diploma de bucătar şef în Elveţia: “A trebuit să fac o specialitate germană”

În 1999, Ionel Gane s-a transferat de la Dinamo la FC St. Gallen, una dintre echipele în mare formă din Elveţia. Pentru actualul antrenor secund al naţionalei României era a doua experienţă în străinătate, după ce jucase la Osasuna în perioada 1996-1998. Conducătorii clubului elveţian şi-au dorit ca jucătorii străini să înveţe limba germană şi aceştia au primit lecţii private pentru a atinge obiectivul. Cu această ocazie, Ionel “Jerry” Gane a primit o diplomă de bucătar şef.

“Toţi strâinii de la echipă învăţam germana. Profesoara noastră, ca să ne ajute să învăţăm mai uşor una dintre lecţii, ne-a pus să gătim. A trebuit să fac o specialitate germană. M-am descurcat cel mai bine, dovadă că am primit diploma de bucătar şef, iar cei trei barzilieni şi sârbul care îmi erau colegi au primit doar de simpli bucătari”, povestea Ionel Gane în 2006.

De la Jairzinho la Tersinio, drumul spre un prenume mai puţin obişnuit

În buletin, numele complet al antrenorului secund al naţionalei României este Ionel Tersinio Gane. Prenumele este unul neobişnuit pentru România şi aduce a Brazilia, lucru confirmat chiar de fostul fotbalist. Tatăl acestuia a fost fascinat de evoluţiile lui Jairzinho, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Braziliei la Campionatul Mondial din 1970, şi a decis ca fiul său să poarte acelaşi nume. Problema a fost că l-a trecut în acte drept Jersinio, aşa cum îl pronunţa, iar când Ionel Gane şi-a făcut buletinul, “j-ul” s-a transformat în “t”, apărând ca Tersinio.

“Pe mine nu mă cheamă Tersinio, ci Jersinio. M-am născut în ’71, iar în ’70 Brazilia a ieșit campioană mondială. Tata, care era mare fan Brazilia, mi-a zis Jairzinho, după fotbalistul lui brazilian preferat, dar l-a scris Jersinio, cum îl pronunța el. Iar când mi-am făcut buletinul la 14 ani, cei de acolo au greșit prima literă, neînțelegând numele, și mi-au pus T, așa că am rămas Tersinio. Dar înainte eram știut în cartier ca Jersy sau Jerry, pentru că prietenii din copilărie încercau să mi-l scurteze, ca să mă strige mai ușor”, a rememorat Ionel Gane.

A lucrat cu Rafa Benitez la Osasuna şi s-a împrietenit cu Prinţul Dimitrie Sturdza

Ionel Gane a făcut primul pas în fotbalul din străinătate în 1996, când s-a transferat de la U Craiova la Osasuna. Rafa Benitez, antrenor în acea perioadă la formaţia spaniolă, a fost cel care l-a adus la echipa din Pamplona, iar secundul lui Cosmin Contra nu a uitat niciodată perioada în care a fost pregătit iberic. “Datorită lui m-am transferat la Osasuna. M-a ajutat foarte mult. Nu ştiam limba şi aveam probleme de adaptare, dar el m-a susţinut şi m-a încurajat în permanenţă”, a precizat Ionel Gane.

După perioada petrecută la St. Gallen, Ionel Gane s-a transferat la Grasshopper Zurich, unde a avut un suporter de lux în tribune. La meciulurile românului venea Prinţul Dimitrie Sturdza şi a legat o relaţie de prietenie specială cu fostul căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a Elveţiei. “Ne-am cunoscut la Zurich, pe vremea când jucam la Grasshopper. Este un om deosebit, cum rar întâlneşti în viaţă. De câteva ori a venit la stadion cu drapelul României, pe care îl flutura cu mândrie”.

  • 6 meciuri a jucat Ionel Gane la echipa naţională a României în perioada 1992-2001
  • 117 meciuri a jucat pentru St. Gallen în perioada 1999-2003
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles