News

NATO este gata pentru cel mai negru scenariu în cazul Covid-19. Mircea Geoană: „Suntem pregătiți”

08.09.2020 | 23:04
NATO este gata pentru cel mai negru scenariu in cazul Covid19 Mircea Geoana Suntem pregatiti
Mircea Geoană a declarat că NATO este pregătit pentru un nou episod al pandemiei.
ADVERTISEMENT

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat marți că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este pregătită pentru un posibil al doilea val al pandemiei Covid-19.

NATO are un plan de sprijin al aliaților în caz de nevoie.

Acesta a transmis un mesaj video pentru cei care participă la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

ADVERTISEMENT

Mircea Geoană spune că NATO este pregătit pentru un al doilea val de pandemie

„La NATO suntem pregătiţi pentru un posibil al doilea val al pandemiei şi de aceea am pus la punct şi am agreat un plan pentru a oferi sprijin aliaţilor, partenerilor noştri – un stoc de echipamente medicale, un fond de achiziţii pentru echipamente medicale, pentru a putea să fim pregătiţi în orice clipă pentru o eventuală situaţie mai dificilă”, a afirmat oficialul.

El a vorbit şi de priorităţile NATO în timp de pandemie.

„Principala prioritate aici, la NATO, a fost să fim siguri că această criză sanitară şi criză economică să nu se transforme într-o criză de securitate, că forţele noastre rămân vigilente şi că suntem gata în fiecare moment să apărăm toţi aliaţii, un miliard de cetăţeni, împotriva oricărei ameninţări şi asta facem în fiecare zi şi acest lucru este important”, a punctat Mircea Geoană.

ADVERTISEMENT

Amintim faptul că Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți, alte 1.136 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România.

După această nouă raportare, numărul total de infecții de la startul pandemiei a ajuns la 97.033, iar cel al deceselor la 3.967.

ADVERTISEMENT

Până la data curentă, 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu noul coronavirus este de 7.199. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.

ADVERTISEMENT

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.966.290 de teste. Dintre acestea 20.552 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.097 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.257 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.171 de persoane se află în izolare instituționalizată.

ADVERTISEMENT