Sepsi – FCSB s-a terminat 2-5. Elevii lui Ciobotariu s-au apropiat în două rânduri de egalare, însă nu au izbutit să revină în joc. FCSB a arătat o forță ofensivă de excepție și a reușit o serie de goluri antologice. Olaru și Tavi Popescu au fost protagoniștii serii, iar golurile lor vor concura cu siguranță la reușita sezonului.
“Vorbeam cu niște prieteni și le ziceam că pe cei de la Sepsi i-au furat extratereștrii. Eu nu glumesc acum, jur. Deci lăsați scorul, au fost și niște execuții extraordinare. Dar mă gândeam că au furat jucătorii, i-au băgat într-o navă și au plecat cu ei. Ce s-a întamplat?”, a întrebat Horia Ivanovici.
“În primul rând să o luăm de la început. Noi, dacă vă uitați la meciurile noastre, nu am jucat bine în campionatul nostru. Noi am jucat bine în Europa. Dacă vedeți din prima etapă până acum, nu putem spune că am dominat clar și am câștigat.
Am câștigat 2 meciuri în minutul 90, 2 egaluri în care puteam să și pierdem cu Galați și Hermannstadt. Și au venit rezultatele astea negative nu întâmplătoare. Nu mai suntem echipa aia umilă, care jucam unul pentru celălalt”, a spus Attila Hadnagy.
FCSB continuă să domine Liga I. După egalul din etapa trecută contra celor de la Hermannstadt, echipa lui Becali a reușit poate cel mai bun meci al ei din actualul sezon. După primele 10 etape, FCSB ocupă locul 1 în clasament cu 25 de puncte și se anunța principala candidată la titlu.
“Ne certăm pe teren, se vede urât, jucătorii se ceartă între ei. Nu mai suntem echipa aia umilă. Parcă am jucat în Europa și suntem peste nivelul Ligii I. Nu, nu suntem. Dacă o să continuăm cum am jucat ultimele 2 meciuri, nu o să prindem nici locul 7 sau 8, poate locul 10.
Pot să zic că m-am simțit umilit. Dacă mai dădeam 5 goluri, FCSB mai dădea 10. Așa ușor au trecut pe lângă noi. Nu era nimeni să strângă. Echipa parcă era ruptă în două. Unii erau în față, 70 de metri între fundași și atacanți, nu mai suntem echipa care ne luptam.
Nu pot să zic că e vina antrenorului. Antrenorul antrenează cum antrena și în Europa. Antrenorul și-a făcut foarte bine treaba. Cred că și el este prea bun, i-am zis și lui, e prea bun cu jucătorii și acolo e problema. El respectă jucătorii, poate am respectat jucătorii prea mult”, a completat Attila Hadnagy.
FANATIK SUPERLIGA este în fiecare luni, marți și vineri pe FANATIK.RO. Emisiunea este live de la 10:30 și se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.