News

Necunoscutele vaccinării anti-Covid în România. Avertismentul unui medic specialist

24.09.2020 | 21:28
Necunoscutele vaccinarii antiCovid in Romania Avertismentul unui medic specialist
ADVERTISEMENT

Valeriu Gheorghiță, medic specialist în boli infecțioase, crede că administrarea vaccinului anti-Covid va fi dificilă în România.

Medicul se teme că vor exista cozi foarte mari și aglomerații ieșite din comun, cu toate că sondajele de opinie arată că peste 50% din români sunt sceptici când vine vorba de Covid-19.

ADVERTISEMENT

Procesul vaccinării în masă va fi complicat și minuțios, lucru dezvăluit de Valeriu Gheorghiță, unul dintre medicii experți în Covid-19 din România.

Specialiștii avertizează că vaccinarea anti-Covid ar putea fi complicată în România

Gheorghiță, doctor în Științe Medicale al Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a recunoscut că vaccinarea în masă are multe necunoscute.

ADVERTISEMENT

Pe lângă cercetarea, dezvoltarea, apariția unui vaccin eficient, cred că a doua principală provocare o reprezintă disponibilitatea și accesibilitatea populației la acest vaccin. Nu vorbim neapărat de populația României, ci de populația întregii lumi pentru ca obiectivul global este acela de a scădea circulația virusului și de a pune punct acestei pandemii.

Or, ca să se întample asta din punct de vedere epidemiologic, avem nevoie ca cel putin 70% din populația globului să fie imunizată. Ceea ce reprezintă, grosso modo, în jur de cinci miliarde de persoane. Sunt țări care au un nivel de dezvoltare mult mai mic, comparativ și ca putere economică, și în care din păcate și densitatea populației este foarte mare, exemplul țărilor din America de Sud sau țărilor asiatice precum India, unde pandemia este în continua evoluție”, a remarcat medicul.

ADVERTISEMENT

Mai apoi, remarcă specialistul, va fi problema stocării în condiții de minus 80 de grade a vaccinului, după care va trebui transportat și păstrat vreme îndelungată în asemenea condiții.

O altă problemă remarcată de medic e modul în care populația se va vaccina. „Probabil că imunizarea nu se va putea face prin intermediul medicilor de familie”, a subliniat Gheorghiță.

ADVERTISEMENT

O altă problemă va fi schema de tratament, care momentan e inexistentă. Nu se știe dacă vaccinul ar trebui administrat de mai multe ori și dacă va fi eficient pe termen îndelungat.

Vorbind strict de România, medicul nu știe dacă țara noastră are capacitatea necesară de stocare a unui vaccin anti-Covid. Ar mai urma capacitatea de vaccinare a 10 milioane de oameni, o altă necunoscută mare.

„Sunt multe centre în România care au aceste congelatoare la -80 de grade pentru că sunt multe centre care au și activitate de cercetare și toate aceste probe în general pe care noi le recoltam și le stocăm de la pacienții noștri pe termen lung se stochează la -80 de grade tocmai pentru a se conserva mai bine materialul genetic și materialul viral care ne interesează în activitatea de cercetare.

Probabil că prin câteva centre nu poți asigura o imunizare a 70% din populația României. Este evident că aceste condiții de păstrare trebuie create de aici înainte și făcute disponibile aceste facilități pentru a nu aglutina un număr mare de persoane în câteva centre. Altfel, vor fi cozi și aglomerații foarte mari”, a explicat expertul, conform Ziare.com.

ADVERTISEMENT