News

Negocierile pentru Guvern, în impas. Cîțu, despre rotația premierilor: ”Problema este că sunt doua partide care vor să fie primele”. Update

Negocierile pentru formarea viitorului Guvern sunt în continuare sub semnul întrebării. După ce PSD a anunțat că Marcel Ciolacu este propunerea lor pentru premier, liberalii sunt încă indeciși.
Negocierile pentru Guvern in impas Citu despre rotatia premierilor Problema este ca sunt doua partide care vor sa fie primele Update
ADVERTISEMENT
17-11-2021
17:55

Cîțu: ”Trebuie sa gasim o soluție să mergem cu o singură persoană la consultari”

Întrebat de ce nu vine PNL cu un nume de premier, Florin Cîțu nu a avut un răspuns concret. Este de părere că PNL și PSD trebuie să meargă la consultările cu șeful statului cu un nume comun. De asemenea, nu vede cu ochi buni faptul că ambele partide vor să aibă premieri care să fie primii numiți la Guvern în rotația luată în calcul.

”Spre deosebire de PSD, PNL nu pune condiții. Problema este că sunt doua partide care vor să fie primele.

Vom negocia în continuare. Am decis sa fie in prima parte premier PNL. Trebuie sa gasim o solitie sa mergem cu o singura persoana la consultari”, a spus Florin Cîțu după o ședință cu liberalii.

De altfel, Florin Cîțu a mai precizat că liberalii puteau lua încă de marți seară o decizie în privința numelui de prim-ministru.

”Puteam propune un nume aseara, dar am decis sa nu facem asta.”, a mai spus premierul interimar.

17-11-2021
16:49

Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va fi gata săptămâna viitoare

Marcel Ciolacu a precizat care a fost motivul pentru care nu a mai avut loc întâlnirea dintre PSD, PNL și UDMR și a precizat că aceasta este amânată pentru mâine.

„Nu erau finalizate texele pentru domenii. Cred că mâine, mai mult ca sigur”, a declarat el.

Șeful PSD a dat asigurări că România va avea un guvern săptămâna viitoare. De asemenea, el a precizat că trebuie să fe desemnat și premierul cât de curând.

„Săptămâna viitoare România va avea un guvern. Este o obligație, lumea nu mai are răbdare. Toți președinții sunt de acord. E o problemă și la Ministerul Sănătății și la fondul de pensii.

Premierul ca să îl avem, trebuie să fie desemnat”, a mai spus președintele partidului.

Problema negocierilor este, așa cum menționa și Marcel Ciolacu, faptul că nu s-a ajuns la un acord asupra numelui premierului. Dar PNL este dispus să renunțe la Florin Cîțu.

Liberalii urmează să se întâlnească cu președintele României în cursul acestei seri, subiectul discuției fiind chiar viitorul prim-ministru.

17-11-2021
16:08

Florin Cîțu și PSD, dispuși să îl accepte pe Nicole Ciucă premier

PSD a cerut PNL ca varianta lor de premier, adică Florin Cîțu, să fie înlocuită, lucru pe care PNL a ajuns să îl accepte, precizează Digi24.

Mai mult decât atât, numele pe care ar fi de acord să îl propună pentru funcția de prim-ministru este Nicolae Ciucă.

Numele prim-ministrului va fi stabilit în cursul acestei seri, în cadrul întâlnirii liberalilor cu președintele Klaus Iohannis, mai transmite sursa citată.

17-11-2021
14:26

Sorin Grindeanu, explicații despre anularea negocierilor

Sorin Grindeanu a precizat că negocierile de astăzi au fost anulate din cauza că la PNL a existat o schimbare de program.

„Am înțeles că a fost o schimbare de program la PNL. Mi-aș fi dorit ca azi să închidem compotenta legată de programul de guvernare”, a mărturisit Sorin Grindeanu.

Totodată, Sorin Grindeanu a precizat că singura variantă pe care o acceptă PSD pentru funcția de premier este Marcel Ciolacu, conform votului în unanimitate de miercuri.

El a mai precizat și că PNL nu a dat niciun nume de premier.

„De aceea se cheamă negocieri. Urmează să avem o întâlnire. Dacă în urma negocierilor nu ne vom afla în mandatul pe care ni l-a dat partidul, suntem obligați să spunem că nu am obținut ce ne-ați mandatat și partidul va decide dacă vom merge mai departe sau nu.

Singura persoană acceptabilă este Marcel Ciolacu, votat în unanimitate.

Nu am văzut nominalizarea vreunui nume din partea PNL”, a spus Sorin Grindeanu.

Chiar și în aceste momente de blocaj, prim-vicepreşedintele PSD a declarat că sunt șanse foarte mari pentru formarea unui guvern alături de PNL și UDMR.

„Sunt din fire optimist, peste 50% șanse să se facă Guverul cu PNL și UDMR”, a mai precizat acesta.

17-11-2021
13:57

Negocierile PNL-PSD, programate miercuri, anulate

Programată a avea loc miercuri la ora 16.00, întâlnirea dintre PNL – PSD și UDMR, ultima pe tema programului de guvernare, a fost anulată, anunță Antena 3.

Marcel Ciolacu era optimist, într-o declarație dată în cursul dimineții, că miercuri se vor definitiva discuțiile privind programul viitorului Executiv. 

”Astăzi (n.r. miercuri) mai mult ca sigur că se va finaliza acest program de guvernare pe toate capitolele, şi social, şi Justiţie”, spunea liderul PSD, la sediul partidului. 

17-11-2021
13:44

Surse: Nicolae Ciucă, premierul propus după întâlnirea Cîțu - Ciolacu - Kelemen

Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor au avut discuții miercuri după amiază la sediul Guvernului pe tema numelui de viitor premier.

Conform Antena 3, cei trei ar fi convenit ca Nicolae Ciucă să fie propunerea de prim-ministru. Sursa citată mai notează că această propunere a fost acceptată atât de social-democrați, cât și de UDMR. 

17-11-2021
12:14

PSD anunță că Marcel Ciolacu era propunerea de premier. Ei vor să fie primii în cadrul rotativei

Sorin Grindeanu a transmis că PSD a decis ca președintele partidului să fie propunerea de premier pentru viitorul Guvern, decizie luată în unanimitate, miercuri.

De asemenea, hotărârea este ca acesta să fie primul din cadrul sistemului de rotație a prim-miniștrilor, care a fost deja acceptat.

„Am decis în unanimitate să îl susținem pe Marcel Ciolacu în funcția de premier. A primit cele mai multe mandate din partea românilor la alegerile din 2020.

PSD deja a decis să acceptăm acest sistem de rotație la șefia Guvernului. Au fost date în unanimitate, ele au constituit agenda Consiliului Politic Național de astăzi.

Nu am dat vot azi pentru Marcel Ciolacu ca să fie premier peste un an jumătate. Nu suntem la alcoolici anonimi. Sunt lucruri de la sine înțelese. E poziția noastră, poziția dată de români ca PSD să dea primul premier.

Mandatul cu care mergem la negocieri e clar: de a avea premier în persoana președintelui partidului și de a fi primii.

Să avem primul ministru, au spus românii la alegerile din decembrie 2020. Astăzi am decis  ca Marcel Ciolacu să fie propunerea pentru premier.

Avem cel mai mare grup parlamentar, se datorează voinței românilor, ceilalți sunt mai mici în Parlament.

Să avem premier în prima rotație, să fie Marcel Ciolacu. Am votat Marcel Ciolacu premier acum”, a spus el.

Mai mult decât atât, Sorin Grindeanu a transmis că și PNL a avut aceleași argumente atunci când a format coaliția de la guvernare cu USR și UDMR.

„Argumentele PNL pentru a da premierul în coaliția cu USR a fost că e partidul mai mare. Aceleași argumente le avem și noi.

Noi ne aflăm în postura în care putem pune condiții.

 Ar fi cazul să ne apropiem de final, să discutăm inclusiv acordul politic și urmând să trecem la negocierea politică între cele 3 formațiuni”, a tranmis Sorin Grindeanu.

17-11-2021
10:29

Florin Cîțu confirmă o întrevedere cu președintele. Ce a spus despre funcția de premier din viitorul guvern

Liderul liberalilor a precizat că negocierile cu PSD sunt pe ultima sută de metri și mai sunt doar puține lucruri asupra cărora trebuie să cadă de acord.

Printre acestea se află și numele viitorului premier, despre care Florin Cîțu a spus că vrea să fie unul liberal.

„Mi se pare că ne ducem într-o direcție greșită când vorbim despre persoane. Noi suntem partidul care a flexibilizat acest mandat.

La PSD nu știu dacă s-a luat decizia despre rotativă și dacă vor să fie ei primii sau nu. În BEx s-a decis ca PNL să fie de acord cu un sistem al premierilor prin rotație, cu primul premier de la PNL”.

Premierul interimar a precizat că PNL are o listă întreagă de nume de la PSD pe care nu le-ar accepta în funcția de premier.

„E o listă întreagă de persoane de la PSD pe care nu le-aș accepta, și nu doar eu, ci toți românii.

Vreau să avem guvern cât mai repede, trebuie să vedem care e soluția de compromis, noi am făcut deja.

Sunt colegi din PNL care sunt de acord ca premierul PNL să fie desemnat de alte partide, e cel puțin bizar.

Nu mai sunt multe lucruri de agreat, trebuie să discutăm despre premier, ar fi bine ca premierul să știe ce program de guvernare are și să își pună amprenta”, a spus Florin Cîțu.

De asemenea, premierul a confirmat o întâlnire cu Klaus Iohannis.

„Bineînțeles. Atributul premierul este de a desemna președintele. Sunt sigur, altfel nu putem merge mai departe. Vom face o propunere comună. Dacă grăbim lucrurile, coaliția s-ar putea să nu reziste în timp”, a spus Florin Cîțu.

Florin Cîțu a făcut declarații și despre creșterea pensiilor și a salariilor.

„Noi am preluat guvernarea în 2019 cu foarte multe dezechilibre, pe care le-am corectat, acum revenim la creșteri din pix.

Există un calendar agreat cu Comisia Europeană de creștere a pensiilor și salariilor, calendar pe procedura de deficit excesiv, dacă creștem ceva trebuie să tăiem din altă parte”, a transmis premierul interimar.

17-11-2021
10:08

Klaus Iohannis ar urma să se întâlnească în această seară

Klaus Iohannis ar urma să se întâlnească în această seară cu liderii partidelor, precizează Digi. Este vorba despre o întâlnire informală, la care vor participa Florin Cîțu, Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, alte surse transmit că întâlnirea ar urma să fie doar cu liberalii, după ce conducerea PNL va încheianegocierile cu PSD, programate la ora 16:00.

Ciolacu spune că va face tot posibilul să aibă un premier desemnat din partea PSD. Președintele PSD a mai anunțat că partidul va ține o ședință de Consiliu Național în cursul zilei de miercuri pentru a decide propunerea de prim-ministru cu care va merge la Cotroceni.

”Partidul Social Democrat va face astăzi un consiliu național, unde va decide prim-ministrul desemnat”, a declarat Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT

El a adăugat că este extrem de important să se construiască un guvern în funcție de „voința românilor” pentru a avea un executiv cât mai repede, și care să fie și eficient.

„Cel mai important e să nu construim ceva ținând cont doar de interesele personale (…) Dacă se ține cont de voința românilor vom avea un guvern eficient”, afirmă liderul PSD.

ADVERTISEMENT

Ciolacu speră ca miercuri să fie ultima zi de negocieri

„Există negocieri, mai mult ca sigur astăzi vom avea un premier desemnat din partea PSD”, afirmă Ciolacu.

„Deja este o decizie să avem o rotație, e normal să avem și un prim-ministru desemnat (…) e normal ca prima rotație să fie la PSD (…) sper că astăzi să închidem aceste negocieri. Sunt ferm convins că va înțelege Cîțu. Nu vrem ca nimeni să fie păcălit”, afirmă Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT

Cîtu: „S-a votat decizia de a avea primul premier din partea PNL”

Pe de altă parte, liderul PNL Florin Cîțu spune că liberalii s-au înțeles într-o ședință desfășurată marți seară ca primul premier al rotației să fie din partea PNL.

El speră ca negocierile să fie finalizate curând și promite că liberalii nu vor renunța la cota unică.

ADVERTISEMENT

„În acest moment, mandatul este simplu, nu l-am schimbat până acum. S-a votat decizia de a avea un sistem alternativ de premieri cu primul prim-ministru din partea PNL. Propunerea noastră va merge apoi la președintele României care are atributul constituțional”, a spus Cîțu.

„Toți vrem investirea acestui Guvern, eu am crezut că va fi gata în weekend, încă lucrăm la programul de guvernare, mai ales despre taxe. Nu vom renunța la cota unică, asta este important. PNL nu a vrut să pună nicio condiție PSD, nu știu despre asta (n. red. că PSD nu acceptă propunerea Florin Cîțu ca premier)”, a spus Florin Cîțu într-o declarație de presă.

ADVERTISEMENT