News

Negocieri PNL-PSD-UDMR, primele concluzii. Ce miniştri ar dori Marcel Ciolacu – Update

S-a încheiat prima rundă de negocieri între PNL, PSD și UDMR. Premierul interimar Florin Cîțu și liderii PSD și UDMR, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, au făcut declarații după întâlnire.
09.11.2021 | 17:20
Negocieri PNLPSDUDMR primele concluzii Ce ministri ar dori Marcel Ciolacu  Update
ADVERTISEMENT
09-11-2021
20:19

Marcel Ciolacu i-ar vrea pe Grindeanu şi pe Tudose în noul guvern

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi seara, la România TV, că partidul său va anunţa joi dacă intră la guvernare cu PNL şi UDMR. Dacă acest lucru se va întâmpla, Ciolacu a spus că şi-ar dori ca din noul Executiv să facă parte Sorin Grindeanu (Transporturi) şi Mihai Tudose (Interne).

“În două zile PSD va da un răspuns foarte clar. Voi solicita o şedinţă la partid. Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose au fost şi miniştri şi prim-miniştri, mi-aş dori ca aceşti oameni cu expertiză să fie miniştri”, a spus preşedintele PSD.

09-11-2021
15:20

Marcel Ciolacu: ”Împărțirea ministerelor ar trebui să se facă în funcție de ponderea parlamentară”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, marți, după întâlnirea cu liderul PNL Florin Cîțu și cu cei de la UDMR, că discuțiile concrete încep miercuri, atât în ceea ce privește prioritățile programului de guvernare, cât și împărțirea ministerelor.

Social-democratul a spus că tot miercuri, de la ora 12.00, o să fie o discuție amplă pe capitolul Justiție.

”A fost o întâlnire într-o echipă completă, alături de UDMR și minorități. Am vorbit  despre structurarea programului de guvernare. Din punctul nostru de vedere, programul ar trebui să aibă măsuri pe termen scurt și mediu: măsuri până în luna martie și pentru trecerea iernii și apoi măsuri până în anul 2024.

Este o împărțire în funcția de ponderea din Parlament, cea pe care ne-au dat-o românii la alegerile generale. Toate aceste lucruri (nr. de ministere) se vor stabili după realizarea programului de guvernare.

Miercuri la ora 12 o să fie o discuție pe capitolul de Justiție. O să începem cu capitolul economic, pe problemele cu încălzirea, apoi de la 12 e factorul de Justiției. Atunci vom avea o discuție mai amplă.

Am văzut cum a funcționat justiția cu SIIJ-ul, am văzut cum a funcționat fără SIIJ. Bine ar fi să facem justiția și mai funcțională”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că are speranța ca până pe 18 noiembrie Guvernul să fie instalat. De asemenea, acesta spune că România trebuie să revină la impozitarea marilor averi.

”Categoric trebui să revenim la impozitarea marilor averi. Este o discrepanță în acest moment în societate între cei bogați și cei săraci. Să vedem practica europeană, să lăsăm specialiștii să vină cu propuneri. Momentan, am ajuns la concluzia că nu putem rămâne singura țară europeană cu cotă unică.

Rectificarea bugetară ar avea loc la începutul săptămânii viitoare. Eu așa sper, că vom avea un Guvern până pe 18 noiembrie”, a adăugat liderul PSD.

Marți după-amiază, la Palatul Parlamentului, au avut loc primele negocieri oficiale între PNL – PSD și UDMR pentru alcătuirea viitorului Guvern.

La finalul întâlnirii, premierul interimar Florin Cîțu a declarat că e posibilă creșterea numărului de ministere la 20. De asemenea, el a dat asigurări că nu vor crește taxele românilor.

ADVERTISEMENT

De asemenea, după întâlnire, liderul UDMR, Kelemen Hunor, anunțat că de miercuri încep discuțiile aprofundate pe programul de guvernare, iar pe 17 – 18 noiembrie cele trei formațiuni ar putea veni în Parlament pentru votul de învestitură al Guvernului.

Primele concluzii după negocierile PNL – PSD – UDMR. Cîțu: ”Se discută creșterea numărului de ministere”

Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat marți, după negocierile cu PSD și UDMR, că a existat o discuție ”bună” cu partenerii viitoarei coaliții. Acesta a punctat faptul că, indiferent de structura Executivului și de măsuri, nu vor crește taxele în următoarea perioadă.

ADVERTISEMENT

”De principiu, PNL a comunicat și aseară care sunt elementele importante pentru noi şi aici nu vom creşte taxe în perioada următoare, ceea ce noi susținem ferm. Nu a fost pusă pe masă rediscutarea.

Niciun sistem de impozitare care va duce la creșterea taxelor nu va fi acceptat”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat marţi la Parlament dacă PNL susţine ideea social-democraţilor a impozitării progresive.

ADVERTISEMENT

De asemenea, premierul interimar a dezvăluit că a fost o discuție în privința majorării numărului de ministere la totalul de 20.

”Este o discuţie pentru extinderea numărului de ministere. Maxim 20. În acest moment am discutat doar despre posibilitatea de a creşte numărul de ministere la 20.

ADVERTISEMENT

Cine are premierul poate să aibă mai puţine ministere. Deci se poate discuta. Cred că UDMR rămâne cu acelaşi număr de portofolii”, a mai declarat Florin Cîţu, marţi la Parlament, întrebat despre posibilitatea creşterii numărului de ministere într-o alianță de guvernare PNL-PSD şi UDMR.

Kelemen Hunor: ”Pe 17-18 ar putea avea loc votul de învestitură”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, este optimist că, alături de PNL și PSD, se va reușit implementarea reformelor promise și implicit a PNRR-ului.

Posibil vicepremier în viitorul Cabinet, Kelemen a spus că, în principiu, pe 17 – 18 noiembrie ar putea avea loc votul de învestitură al acestui Executiv.

”Am avut o primă discuţie cu colegii din PSD, PNL şi grupul minorităţilor naţionale. Am propus un calendar pentru a ajunge în Parlament, în cazul în care ne vom înţelege. Noi credem că pe 17 – 18 noiembrie se poate da un vot – prima dată audieri în comisii pe 17 noiembrie şi pe 18 vot în Parlament.

Mâine dimineaţă încep discuţiile pe programul de guvernare, pe fiecare capitol separat”, a declarat liderul UDMR, la finalul consultărilor de la Parlament.

Kelemen a mai adăugat că nu s-a stabilit deocamdată care formațiune va da premierul.

”Acest lucru încă nu a fost stabilit, rămâne în discuţie şi, sigur, în momentul în care noi reuşim să ne înţelegem pe program şi pe acordul politic, se poate ajunge şi la funcţia de prim-ministru. Am început discuţiile pe ministere, eu sunt convins că vom găsi o soluţie care va include atât principiile legate de cifre, de matematică, cât şi principiul politic, pentru că aici vorbim, dincolo de cifre, dincolo de matematică, de ceva mai consistent.

Acest lucru înseamnă că vrem să mergem cu un program consistent, inclusiv reforma statului prin revizuirea Constituţiei, altfel, sigur, se poate guverna cu 55 – 56%, când vorbim de o majoritate atât de largă trebuie să ai şi un deziderat foarte ambiţios, dincolo de problemele urgente legate de pandemie, legate de inflaţie, de preţul energiei, legate de investiţii care trebuie să fie în acest moment prioritatea numărul 1”, a mai spus Kelemen Hunor.

ADVERTISEMENT