News

După 32 de ani, nepotul lui Nicolae Ceaușescu dezvăluie un mare secret al fostului președinte Ion Iliescu

Nicolae Ceaușescu, nepotul fostului dictator al României, a dezvăluit, miercuri, un mare secret din trecutul lui Ion Iliescu, cel care a preluat puterea în țară după Revoluția din 1989.
25.11.2021 | 08:19
Dupa 32 de ani nepotul lui Nicolae Ceausescu dezvaluie un mare secret al fostului presedinte Ion Iliescu
Nepotul lui Nicolae Ceauşescu vorbește despre cel mai mare secret al lui Ion Iliescu. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

La 32 de ani după evenimentele din 1989 care au schimbat cursul istoriei României, Nicolae Ceaușescu, nepotul fostului dictator, a decis să vorbească deschis despre trecutul liderilor politici interni.

Nicolae, care este fiul lui Ion Ceaușescu, cel mai mic dintre fraţii dictatorului comunist, a dezvăluit o serie de lucruri mai puțin cunoscute despre familia sa, după ce a fost întrebat cât de apropiat era tatăl său de Nicolae şi Elena Ceaușescu.

ADVERTISEMENT

Din istorisirile sale nu a lipsit un nume-cheie din anul 1989: Ion Iliescu, cel care avea să preia puterea politică în țară, imediat după asasinarea cuplului Ceaușescu.

Nepotul lui Nicolae Ceauşescu vorbește despre cel mai mare secret al lui Ion Iliescu

Ion Iliescu s-a remarcat în decembrie 1989, imediat după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au părăsit Capitala, ca un vehement contestatar al fostului dictator.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, în anii în care Nicolae Ceaușescu a condus România, primul șef de stat de după Revoluție avea o relație mai mult decât apropiată cu familia Ceaușescu.

Conform nepotului fostului dictator, ”Ion Iliescu a fost crescut de Nicolae Ceaușescu”. Tot fostul lider PCR a fost cel care l-ar fi sprijinit pe Iliescu în dezvoltarea sa educațională, când a fost trimis la Moscova.

ADVERTISEMENT

”În tinerețe, tatăl meu a locuit cu Nicu, Valentin și cu domnul Ion Iliescu la ei în casă, pe strada Herăstrău. Ion Iliescu a fost crescut de Nicolae Ceaușescu. Știu că l-a sprijinit foarte mult, pentru că era un apropiat al tatălui meu.

Pe vremurile alea fondul locativ era probabil foarte rezervat. În virtutea relațiilor pe care le avusese Nicolae Ceaușescu cu tatăl lui Ion Iliescu, care fusese ilegalist, închis pe la Doftana, Târgu-Jiu.

ADVERTISEMENT

Nu avea unde să stea și l-au luat și a stat o perioadă relativ lungă, până a plecat la studii unde a fost trimis, de asemenea, de unchiul meu, la Moscova, unde devenise șeful studenților comuniști de la Moscova

(…) Și Nicu și tata au avut o relație bună cu Ion Iliescu, era un om cu o deschidere, un om inteligent, un om cult, nu era de ici de colea la vremea respectivă și îl așteptau ca pe o soluție de a continua ce a fost bine în guvernarea trecută”, a spus Nicu Ceaușescu la Antena 3.

Când s-a înființat, de fapt, Frontul Salvării Naționale

Același nepot al lui Nicolae Ceaușescu a mai oferit detalii și despre Frontul Salvării Naționale (FSN), mișcarea care a jucat un rol important în evenimentele din decembrie 1989.

Astfel, încă de la începutul anilor 80, în sânul familiei prezidențiale existau discuții despre un nume care l-ar urma pe Nicolae Ceaușescu în fruntea statului.

”Dau din casă acum: în 1982-1983, vorbeam în casă cu tata și cu Nicu – bine, ei vorbeau, eu mai mult ascultam, pentru că nu cunoșteam nici personajele – că la un moment dat tatăl lui (Nicolae Ceaușescu, n.r.) va pleca din funcție și va veni Ion Iliescu.

Tot atunci tata primea niște semnale din partea Frontului Salvării Naționale, care exista din 25 noiembrie 1982. Scenariul, la vremea respectivă, era exact ce s-a întâmplat, numai că s-a oprit la un moment dat, după executarea cuplului prezidențial”, a mai spus nepotul dictatorului.

ADVERTISEMENT