Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea prin care Asociația Declic încerca să forțeze Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) să demareze procedura de analiză a tezei de doctorat a fostului premier, Nicolae Ciucă, de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Procesul a început ca urmare a respingerii de către UEFISCDI a unei sesizări formulate de Asociația Declic, referitoare la teza de doctorat cu numele ”Dimensiunea Angajării Române în operații întrunite multinaționale”. Reprezentanții asociației spun că instituția a refuzat ”în mod abuziv” să înregistreze solicitarea și au anunțat că nu se vor opri până când ”doctoratul nu va fi analizat”.
Decizia instanței de respingere a acțiunii vine în contextul unei cereri de intervenție făcută de Nicolae Ciucă în nume personal, ca parte direct interesată. Avocatul șefului PNL a cerut ”în mod explicit, obligarea pârâtei (UEFISCDI) la a se abține de la adoptarea unei măsuri, în sensul admiterii formulate de către reclamantă (Asociația Declic)”.
Nicolae Ciucă a susținut că litigiul ”privește în mod direct drepturile și interesele sale legitime” și a cerut ca soluția instanței să fie una de respingere.
Iar acest lucru s-a și întâmplat. Miercuri, 7 februarie 2023, judecătorii clujeni au respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.
”Obligă pârâtul Ministerul Educației Naţionale – Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării să se abţină de la toate demersurile şi orice demers privind teza de doctorat a intervenientului principal, intitulată “Dimensiunea angajării Armatei Române în operaţii întrunite multinaţionale”, respectiv obligă acest pârât la a se abţine de la adoptarea unei măsuri în sensul admiterii în principiu a sesizării formulate de către Asociaţia Declic, înregistrată sub nr. 2511/06.10.2022 la pârâtul Ministerul Educației Naţionale – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, precum şi învestirea Consiliului Naţional de Atestarea a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare cu soluţionarea acesteia”, se arată în hotărârea instanței. Decizia nu este definitivă.
Chiar și așa, șansele ca teza de doctorat semnată de Nicolae Ciucă să fie analizată din perspectiva plagiatului au crescut la finalul anului trecut, după ce ÎCCJ a întors o decizie favorabilă fostului premier, dictată de Curtea de Apel București.
Inițial, Ciucă obținuse în instanță suspendarea procedurii de analiză a tezei de doctorat și anularea înregistrării sesizărilor înregistrate de UEFISCDI. Instanța a argumentat că sesizările nu au fost însoțite de copii ale documentelor consultate de autorul sesizării, cu indicarea surselor de documentare (biblioteci, reviste, etc) și nu conțin o motivare argumentată a sesizării. De asemenea, acestea nu erau contrasemnate de directorul general al UEFISCDI.
Ministerul Educației a făcut recurs, iar Curtea Supremă a casat sentința anterioară și a dat câștig de cauză instituției.
În cazul în care procedura de verificare își va urma cursul firesc, lucrarea de doctorat ”Dimensiunea Angajării Române în operații întrunite multinaționale” va fi analizată către CNATDCU, organ consultativ din cadrul Ministerului Educației Naționale.
Dacă suspiciunile de plagiat se confirmă, Ministerul Educației mai poate retrage titlul de doctor doar dacă acesta ”nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte”, potrivit unei decizii CCR din vara anului 2023.
În situația în care titlul de doctor a intrat deja în circuitul civil, acesta nu mai poate fi retras decât în urma unei decizii a instanței.