Sport

Nicolo Napoli, exasperat după FC U Craiova – FC Voluntari 3-3: „Personal, ce să fac mai mult? Am băgat toți fotbaliștii în teren”. Ce a spus Liviu Ciobotariu

Nicolo Napoli caută explicații după FC U Craiova 1948 - FC Voluntari 3-3. Oltenii au condus, însă echipa antrenată de Liviu Ciobotariu a revenit pe final.
14.04.2023 | 21:28
Nicolo Napoli exasperat dupa FC U Craiova  FC Voluntari 33 Personal ce sa fac mai mult Am bagat toti fotbalistii in teren Ce a spus Liviu Ciobotariu
Nicolo Napoli caută explicații după remiza FC U Craiova 1948 - FC Voluntari, scor 3-3 în a patra etapă din play-out. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

FC U Craiova 1948 și FC Voluntari au remizat spectaculos, scor 3-3 în etapa a patra a play-out-ului SuperLigii. Oltenii au condus cu 2-0 și 3-1, însă ilfovenii au revenit pe final. Deși a obținut un singur punct, echipa antrenată de Nicolo Napoli a rămas pe primul loc în play-out, cel puțin până la meciul Petrolului.

Nicolo Napoli, exasperat după FC U Craiova 1948 – FC Voluntari 3-3: „Ce să fac mai mult?”

Viitorul lui Nicolo Napoli pe banca celor de la FC U Craiova 1948 este incert la finalul sezonului. Marcel Pușcaș, președintele oltenilor, a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA prelungirea contractului cu antrenorul italian depinde de obiectivele atinse.

ADVERTISEMENT

Nicolo Napoli a precizat că adversarii au practicat un fotbal mai bun, iar elevii săi nu au reușit să conserve rezultatul. „Un meci bun al ambelor echipe, am încercat amândouă să câștigăm meciul, dar noi am avut 3-1, am pierdut acest avantaj, ei au urcat sub noi, au egalat, ăsta e fotbalul. Am încercat să închidem, dar nu am putut.

Au fost mai buni ei, au atacat în bandă, au jucători cu înălțime foarte bună și au egalat. Personal, ce să fac mai mult? Am bagat toți fotbaliștii în teren, dar la fotbal ei joacă”, a declarat Nicolo Napoli.

ADVERTISEMENT

Nicolo Napoli, dezamăgit de finalul partidei cu FC Voluntari: „Îmi pare rău că nu am câștigat”

Bahassa, Chițu și Bauza au punctat pentru FC U Craiova 1948, în timp ce pentru oaspeți au punctat Aliji, Nemec și Florea. Albanezul Naser Aliji a fost omul meciului pentru echipa lui Liviu Ciobotariu cu un gol și o pasă de gol. „Am adunat un punct, care e bun în clasament și așteptăm următorul meci, pe care încercăm să-l câștigăm.

Echipa s-a mișcat bine, și în defensivă, și în ofensivă, a dat sută la sută, dar nu a venit rezultatul. Am greșit că nu am închis rezultatul la 3-1, dar a fost și autogol, ăsta e fotbalul. Da, de ce?

ADVERTISEMENT

(n.r. a mai trăit meciuri din acestea). Așa e fotbalul, nu se închide bine partida dacă nu stai bine în teren, sau îți e puțin frică, nu se câștigă meciul. A fost deschis de ambele părți, asta a fost, îmi pare rău că nu am câștigat”, a mai spus antrenorul italian.

Liviu Ciobotariu, discurs echilibrat după FC U Craiova 1948 – FC Voluntari 3-3: „Am făcut lucruri foarte bune, dar am făcut și greșeli”

Liviu Ciobotariu a fost încântat de revenirea elevilor săi pe tabelă. Antrenorul care s-a aflat în trecut pe lista lui Gigi Becali la FCSB a fost dezamăgit de ușurința cu care echipa sa a primit golurile. „Am făcut lucruri foarte bune, dar am făcut și greșeli, am luat trei goluri, dar vreau să îmi felicit jucătorii pentru modul în care au crezut în rezultat.

ADVERTISEMENT

Am revenit de la 1-3 și, pe final, puteam să câștigăm. Am făcut lucruri foarte bune, dar sunt supărat că am încasat trei goluri, foarte mult pentru noi. Am primit goluri care puteau fi evitate ușor. Trebuie să remediem acest lucru. Sunt mulțumit de jocul ofensiv și sunt mulțumit că echipa a crezut în rezultat, nu a căzut psihic și am reușit să marcăm două goluri. Jocul îmi dădea speranțe, pasam, jucam bine, ne-am creat multe situații.

Mă gândeam că putem intra în joc. Am crezut până la final, în fotbal se poate schimba orice. Aveam în cap să joc cu doi atacanți, nu voiam să îl scot pe Nemec, pentru că era în joc. Voiam să joc 4-4-2, dar când am văzut că a marcat, mi-am schimbat ideea și am rămas așa.

Cine nu joacă nu greșește, face parte din joc. Ne bazăm în continuare pe Armaș, este căpitanul nostru, se întâmplă. Când se încasează un astfel de gol, nu sunt supărat pe un singur jucător, mingea nu trebuia să ajungă acolo. Din câte am înțeles, a fost și din autul nostru, dar nu mai contează.

Și la golurile pe contraatac, a fost un presupus fault la Meleke, s-a verificat la VAR, dar mie mi s-a părut că a fost. Nu avem ce comenta. Al doilea gol, la fel, dar una peste alta e un rezultat pozitiv și un joc bun”, au fost declarațiile lui Liviu Ciobotariu.

ADVERTISEMENT